Criza guvernamentala din zilele astea si era post-truth

pta-victorieiTrebuie gasita o solutie de reconciliere intre faliile societatii. Virulenta si ura imprastiata de unii si altii sunt periculoase, nu ca vine Soros, nici comparatiile cu Maidanul din 2013 nu le cred, nici oculta mondiala cu reptilieni si binoame…. Dar Nu e bine sa fim atat de invrajbiti.

Pseudojuristi se inteapa in articole si interpretari, se analizeaza pe retelele de socializare mai intens decat la cursurile de drept constitutional, nici nu stiam ca sunt atatia cunoscatori de recomandari ale Comisiei de la Venetia…Explicatiile de ambele parti contin jumatati de adevar, urgenta nu exista pentru a fi data neaparat in sedinta aia, cand deja erau oameni in strada, iar aici nimeni nu explica oportunitatea si proportionalitatea (asta tot din recomandarile Comisiei de la Venetia, daca tot am devenit toti specialisti in drept constitutional).

Decizia Curtii Constitutionale nr.405/2016, care a fost motivatia aprobarii OUG nr.13/2017, vizeaza interpretarea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” în sensul „că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează „prin încălcarea legii” (pct.47-58, 64-80) deoarece „legiuitorului îi revine obligaţia, ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legi”. Este deci o decizie de interpretare si nu de neconstitutionalitate a infractiunii de abuz in serviciu, aspect mentionat de art.1 din decizia mentionata, potrivit caruia Curtea Constitutionala decide: „admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată” „şi constată că dispoziţiile art.246 alin.(1) din Codul penal  din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

Greselile de comunicare, de PR politic si aroganta se taxeaza iar acum e prea tarziu sa le repari pastrand itemii initiali.

Cand am citit referiri acum cateva luni despre era post-truth nu credeam ca e posibil. Ma uit in jur si vad ca argumentele care nu-ti plac se anuleaza si nimeni nu asculta pe nimeni, exista o pseudoinformare pe canalele care iti corespund optiunilor… Cum iesim de aici?

  1. Printr-o abrogare a OUG 13/2017 si o dezbatere larga a modalitatii in care vrem sa continue lupta anticoruptie, cu garantiile legale prevazute de Constitutie si de principiile prevazute de Codul penal si de procedura penala (principiile sunt deja acolo, trebuie si reglementari pe masura).
  2. prin renuntarea la atitudinea aroganta de tipul am puterea, deci o folosesc indiferent care sunt urmarile! nu e in folosul nimanui ca avem un curs de 4.614 lei/eur (BCR sell) ca cele 5 camere comert straine vorbesc de ingrijorarile investitorilor straini si „suspendarea” de inititative… ca pierdem itemi de predictibilitate – iar aici comunicatele ambasadelor si a Parlamentului Europan sunt relevante si prin asta scade ratingul de tara, deci ne vom imprumuta mai scump… Lucrurile astea se masoara in bani, cash mai pe intelesul unui anumit tip de electorat…

Legitimitatea votului nu inseamna lipsa de respect fata de alegatori / electorat (aici intra si cei care nu au/te-au votat) si nici vulnerabilizarea interesului Romaniei pe termen mediu si lung.

Dupa martea neagra din 2012 eu cel putin am inteles ca indiferent de puterea si legalitatea de a face un lucru, e mai important interesul national pe termen lung. Iar pionii principali din 2012 – Ponta si Antonescu care atunci pareau indestructibili si cu o cota mai mare decat a avut vreodata Dragnea (Grindeanu nu se pune, ca pana acum o saptamana nu stia prea multa lume de el) si uite-i acum pe amandoi: sunt istorie inclusiv pentru partidele lor! Iar costul e azi o clasa politica fara lideri reali si care repugna majoritatii, deci incredere zero in institutii si formatorii formali de opinie.

Asa ca acest gol e umplut usor de curente opinie care sunt ca valurile… dar pot fi si tsunami…

Cam asta as vrea eu personal… putina penitenta si privirea inainte spre cum vrem sa arate Romania peste 4 ani, inclusiv pentru PSD.

Altfel, neincrederea va eroda orice palier de dialog cu guvernantii (indiferent daca ne plac sau nu) iar contractul social dintre guvernati si guvernanti devine lipsit de continut cu repercursiuni asupra democratiei si a statului de drept.

Eliminarea CASS pentru toate pensiile si a impozitului pe venit pentru pensiile sub 2.000 lei

batraniCamera Deputaţilor a adoptat astazi, în calitate de for decizional, în sesiune extraordinară, proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi a impozitului de 16% pe venit, pentru pensiile sub 2000 lei.

Potrivit legii votate si trimise spre promulgare, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se modifica astfel:

“Art. 100. Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.

”La articolul 101, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(9) În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii, sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, stabilite în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, impozitul se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului impozabil, impozitul reţinut fiind impozit final. Venitul impozabil din pensii se stabileşte prin deducerea din suma totală a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, datorată, după caz, potrivit legii în vigoare în perioada căreia îi sunt aferente şi a sumei neimpozabile lunare, stabilită potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii.  Impozitul se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii veniturilor respective. Impozitul astfel reţinut se plăteşte până la data de 25 inclusiv lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.

Art. 160. (1) Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă venitul lunar din pensii. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.”

In ciuda rostogolirilor de informatii din cursul zilei de astazi, aceasta eliminare nu echivaleaza cu o marire de pensie. La nivel individual diferenta pentru cele mai multe din pensii nu este majora. De exemplu, pentru o pensie de 1.000 lei, câștigul va fi de 4,5 lei, prin eliminarea CASS. Sigur, cu cat baza la care nu se mai aplica acest impozit este mai mare (cazul spre ex. al pensiilor speciale) valoarea neta este mai ridicata, fata de valoarea calculata anterior cu titlu de exemplu.

Dar din totalul de 5.080.676 pensionari, 4.900.872 au o pensie sub 2.000 lei (conform informatiilor https://www.cnpp.ro/indicatori-statistici-pilon-i nov.2016), iar ceea ce la nivel individual nu pare o suma mare, la nivel total aceasta presupune un impact estimat (de guvern) de 2,2 milioane de lei pentru anul 2017.

Desi bugetul asigurarilor sociale nu este direct afectat, exista o legatura indirecta prin scaderea incasarilor la bugetul de stat consolidat, cel care sustine deficitul atat al bugetului asigurarilor sociale cat si cel al asigurarilor sociale de sanatate (direct afectat).

Amintesc faptul ca bugetul asigurarilor sociale pentru anul 2016 a fost proiectat pe un deficit bugetar de 14,44 miliarde lei (la o valoare de cheltuieli de 52,5 miliarde lei) suma care a fost transferata de la bugetul de stat, de aceea orice masura luata privind acest buget trebuie atent cantarita…Chiar cu o creștere de 5% în 2017, adică la un produs intern brut de 815 miliarde lei, masurile cumulate de eliminare a celor 102 taxe, aplicarea Codului Fiscal și eliminarea impozitului pe pensii înseamnă un impact de 1,2% din PIB.

Acest nivel de deficit exista in conditiile in care in primele 9 luni ale anului 2016 incasările din contribuții de asigurări sociale la bugetul general consolidat au fost mai mari cu 6,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Trebuie mentionat contextul acestei cresteri coreland si cresterile de cheltuieli ale bugetului de asigurari sociale, in conditiile în care a crescut nivelul vărsămintelor la Pilonul II de pensii, (cota de contribuții s-a marit de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016), precum și fiind direct afectat de aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.

Numar pensionari/ nivel pensie

nivel-pensii-2016-copy

Serviciile sociale pentru vârstnici. Trecut, prezent, viitor

finante

Rezumat: Societatea umană s-a bazat din cele mai vechi timpuri pe solidaritatea dintre membrii săi, acesta fiind factorul de bază al supraviețuirii speciei umane. Copilăria lungă, precum și factorii multiplii care duceau la incapacitatea de a vâna au făcut ca încă de la formarea primelor ginte să apară forme de asistență a celor mai neputincioși membrii ai săi. Respectul acordat vârstnicilor apare de la cele mai vechi comunități atestate documentar, pentru ca astăzi să devină un punct important al programelor de politici sociale ale societăților bazate pe welfare state.

Îmbătrânirea demografică a statelor occidentale, corelată cu dimensiuni nesatisfăcătoare ale veniturilor de înlocuire la vârsta pensionării și a numărului redus de urmași care să preia sarcina socială a îngrijirii vârstnicilor, determină o obligație directă a societății de a prelua o parte din această sarcină. În acest sens este important să cunoaștem care sunt drepturile și obligațiile vârstnicilor beneficiari de servicii sociale dedicate dar și modul în care aceste drepturi au evoluat în România, pentru a înțelege mai bine contextul actual și viitor.

Abstract: Demographic aging is representing a new reality of modern society, when the level of pensions and number of successors cannot take all responsibility of social services for elderlies. In this perspective, but also in the spirit of solidarity with the ones who are in need, this analyze try to emphasize the rights of elderlies to receive dedicated social services, also in Romania.

Scurt istoric[1]

Asistenţa socială apare relativ târziu în istorie ca activitate formală. Statul devine un actor din ce în ce mai important, surclasându-se bisericii abia în epoca modernă[2].

Putem considera că începutul instituționalizat al asistenței sociale a fost creat odată cu apariția legii elisabetane a sărăciei, în 1601 „The Poor Low” (Legea săracilor) în Marea Britanie. Prin acest act normativ se instituie responsabilitatea statului pentru persoanele dependente în general, concomitent cu activitățile de prevenire a cerșitului şi de atragere a săracilor în activități lucrative care reveneau în grija comunităților locale și parohiilor.

Odată cu universalitatea votului (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) şi cu difuzarea ideilor socialiste, viziunea asupra sărăciei se schimbă, cauza acesteia fiind găsit în sistemul economic şi nu decăderea morală a indivizilor, lenea şi caracterul lor. În primele două decenii ale secolului XX, în ţările europene au apărut legi care acordau prestaţii persoanelor în vârstă,  şomerilor şi  celor care, nu puteau munci din motive de sănătate. Pentru ajutoarele acordate pensionarilor se utiliza bugetul public, iar pentru celelalte forme de sprijin economic s-a introdus sistemul cotizării și redistribuirii veniturilor, specific asigurărilor sociale.

Totusi, cu mici excepții privind activitatea sporadica a unor instituții caritabile (Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică și cea Greco-Catolică, respectiv fundații caritabile apărute în perioada interbelică) care să ofere adăpost bătrânilor fără aparținători, în Țările Române legislația nu se apleacă asupra legiferării unor drepturi pentru vârstnici. O excepție o reprezintă drepturile de pensie, bazate pe principiul  pay as you go, legiferate pentru prima oara în Prusia si care apar in Țările Române destul de timpuriu, dacă analizăm statele centrale si de est ale Europei.

Sistemul asigurărilor de bătrânețe pay as you go creat de Otto von Bismark  în 1889[3] se baza pe principiul potrivit căruia fiecare persoană trebuie sa contribuie la un sistem de pensie de-a lungul vieţii, din suma colectată plătindu-se pensionarii (aflați la acel moment în plată). Anuitatea era plătită persoanelor care împlineau vârsta de 70 de ani, în condițiile unei speranțe de viață de 45 de ani, la acel moment. Sistemul se baza și pe contribuția guvernului federal egală cu o treime din costul de subscriere. Cancelarul german și-a prezentat proiectele de reformă în celebrul mesaj adresat Reichstag-ului la data de 17 noiembrie 1881, prin care a emis ideea revoluționară la acel moment, conform căreia statul trebuie să aibă nu numai misiunea defensivă vizând apărarea drepturilor existente dar și pe cea de a promova pozitiv, prin instituții specifice și utilizând mijloacele de care colectivitatea dispune bunăstarea tuturor membrilor săi, în special a celor aflați în nevoie.

În România este adoptată Legea minelor la 21 aprilie 1895. Prin aceasta se instituie asigurarea socială obligatorie a minelor și a lucrătorilor din industria petrolieră, precum și înființarea unei case de ajutor și a uneia de pensii ale căror fonduri să fie alimentate din contribuția egală a angajatorilor și a salariaților. Calitatea de membru al acestor case era recunoscut oricărei persoane peste 16 ani sub condiția bunei purtări (neparticiparea/ neinstigarea la grevă).

Prin modificarea Codului civil in 1912[4] se creează o reglementare unitară a regimului de pensii pentru bătrânețe, boală și pierderea totală a capacității de muncă, stabilind obligația asigurării muncitorilor din toate întreprinderile care foloseau mașini la contribuțiile pentru pensia de bătrânețe prin suportarea acesteia în părţi egale de către muncitor, patron şi stat. Limita de vârstă era de 65 ani, iar perioada maximă de cotizare de 23 ani.

Perioada interbelică aduce odată cu criza financiară a anilor 1930 o întărire a relației sistem economic-nivel de trai, demonstrând că peste noapte oameni cu situație financiară bună, pentru care au muncit susținut, pot rămâne fără nimic în doar câteva ore. Cozile la cantinele sociale din Statele Unite ale Americii dar și în Anglia și Germania schimbă fundamental viziunea asupra sărăciei și readuce în discuție intervenția statului în programele de asistență socială dar și în stabilirea echilibrului pe piața financiară și cea sindicală. De la principiul pieței complet liberele, autoreglate, filozofia economică se îndreaptă spre neoliberalism, susținut de școala lui Keynes și implementat de reforma New Deal a lui Ronald Reagan, acest curent economic fiind și fundamentul teoretic al statului bunăstării sociale.

Influenta acestor idei economice, completate de realitățile postbelice ale celui de al doilea război mondial au dus la construcția Declarației Universale a Drepturilor Omului prin care se asigură universalitatea accesului la securitate socială. În art.22 din aceasta este menționat dreptul oricărei persoane la securitate socială: aceasta este îndreptățită ca prin efortul național și colaborarea internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalități sale.

În anul 1933 este adoptată Legea Ioanițescu, prin care este unificat sistemul de pensii. Conducerea sistemului de asigurări revine statului şi patronilor dar printre elementele negative ale legii sunt neincluderea în sistem a agricultorilor şi a pensiilor de bătrânețe şi a ajutorului de șomaj. Aceasta va fi modificată in anul 1938 şi este introdusă pensia de bătrânețe printre beneficiile salariatului.

La 1 aprilie 1938 se înființează „Fondul Muncii”, ca serviciu în Direcția Muncii. Fondul se constituia din taxele şi amenzile care formau Fondul pregătirii profesionale şi o contribuție patronală de 1% asupra totalității salariilor efectiv plătite de întreprinderile prevăzute de legea pentru unificarea asigurărilor sociale.

Modificările politico-sociale de după cel de-al doilea război mondial au impact direct asupra viziunii sociale centraliste a statului. Prin adoptarea Legii 10/1949 toate fondurile publice sau private au fost incluse în bugetul de stat. Asigurările sociale, după 1949, încep să constituie pilonul de bază al protecției sociale în România, alocațiile pentru șomaj şi cele de asistență socială fiind nerecunoscute. În aceste condiții, fondului de asigurări sociale îi era alocat un procent ridicat din cheltuielile pentru protecția socială, cheltuielile fiind centrate în special pe furnizarea de pensii (de bătrânețe, invaliditate, urmaș), dar au fost introduse şi alte beneficii cum ar fi indemnizația de boală, de deces, de maternitate etc. În legea pensiilor din 1949 era prevăzut un cuantum al pensiei de bătrânețe de 50-80% din salariul mediu lunar pe ultimele 12 luni de activitate, plafonat la o sumă maximă.

În cursul anului 1954 sunt introduse avantaje de pensionare anticipată şi creșterea pensiei pentru cei care-şi desfășoară activitatea în grupe superioare de muncă (I-II), iar baza de calcul a pensiei constituie câștigul mediu brut lunar din ultimele 12 luni de activitate. Contribuțiile sunt plătite doar de către angajatori, toate fiind unități ale statului. Astfel, 5 ani mai târziu sunt introduse în sistemul obligatoriu de asigurări personalul casnic şi muncitorii agricoli, iar legea este completată de Legea nr.27/1966 privind asigurările sociale de stat şi asistență socială prin care se stabilesc noi cuantumuri ale pensiilor prin diminuarea acestora, iar vechimea integrală necesară pentru pensionarea de bătrânețe se stabilește diferențiat pentru femei fiind 20 ani, iar pentru bărbaţi, 25 ani. Se introduce şi noțiunea de pensie suplimentară pentru care este obligatorie o contribuţie personală de 2% din salariu. Prin această lege se preiau din sistemul Ministerului Apărării Naționale pensionarii I.O.V.R. (invalizi, orfani, văduve de război) care vor fi plătiți din fondul muncii (viitorul buget al asigurărilor sociale) până în anul 2001 când aceste plăţi vor fi suportate din bugetul de stat.

Primele semne ale ineficacității sistemului apar în 1968 când, datorită politicii de creştere a natalității din acea perioadă şi a faptului că alocațiile de stat pentru copii se plăteau din fondul de asigurări sociale, s-a ajuns la cheltuieli mari ale fondului, ceea ce a dus la diminuarea cuantumului pensiei.

La 25 noiembrie 1972 este adoptată Legea nr.10/1972- Codul Muncii al Republicii Socialiste România, prin care se realizează câteva modificări de fond si anume se creşte vechimea necesară (viitorul stagiu de cotizare) pentru pensia de bătrâneţe, care, de acum se va numi pensie pentru limită de vârstă, cu 5 ani ajungându-se la 25 ani pentru femei si 30 ani pentru bărbaţi; scad sever beneficiile pentru pensie de invaliditate, iar baza de calcul a pensiei se stabileşte ca fiind cei mai avantajoşi 5 ani ani la alegere din ultimii 10 de activitate.

Legea pensiilor din 1966 se abrogă odată cu adoptarea Legii nr. 3/1977 prin care se realizează câteva modificări de fond şi anume creşterea vechimii necesare pentru pensie pentru limită de vârstă, cu 5 ani ajungându-se la 25 ani pentru femei şi 30 ani pentru bărbaţi, în condiţiile menţionate de codul muncii. Scad sever beneficiile pentru pensie de invaliditate iar baza de calcul a pensiei se stabileşte ca fiind cei mai avantajoşi 5 ani ani la alegere, din ultimii 10 de activitate.

După 1989 din punctul de vedere al legiferării drepturilor vârstnicilor situația s-a schimbat, de la o inexistenta a prevederilor la o abundență de trimiteri în texte normative, dar și acte normative dedicate. Din pacate, multe din aceste drepturi si astăzi sunt doar scriptice.

Astfel, prin Constituţie[5], statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

La sfârşitul anilor ’90 deficitul bugetului de pensii a crescut şi a fost necesară începerea reformei sistemului de pensii. Astfel, în data de 17 martie 2000 a fost adoptată Legea nr.19/2000 – Legea pensiilor şi a altor asigurări sociale prin care s-a realizat o reformă a sistemului de pensii bazat pe principiul contributivității, pensia fiind o medie a punctajului obținut de salariat ca urmare a veniturilor realizate și la care a contribuit la fondul asigurărilor sociale de stat. Pentru administrarea acestuia se înfiinţează Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), în prezent Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), instituţie care administrează şi gestionează sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale precum şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Prin Legea nr.17/2000, aprobata in acelasi timp cu Legea nr.19/2000 s-a reglementat pentru prima data asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Legea a suferit mici modificări în acești 16 ani fiind și astăzi în vigoare. Potrivit acesteia persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, în raport cu situaţia sociomedicală şi cu resursele economice de care dispun. Măsurile de asistenţă socială prevăzute de această lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale.

Situația actuală

Drepturile persoanelor vârstnice sunt legate de situația lor socio-medicală. În funcție de perioada contribuită au dreptul la pensie (pensie de agricultor, pilon I și pentru, mai tinerii[6] pensionari de invaliditate, și pilonul II) și/sau servicii de asigurări sociale care nu au legătură cu asigurarea de pensie (biletele de tratament, pensii IOVR, pensia soțului supraviețuitor), respectiv, drepturi de asistență socială prevăzute de sistemul de asistență socială. Prevederile generale privind accesul la pensie și modalitatea de calcul a acesteia se regăsesc în Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Dreptul de pensie se deschide persoanelor care au contribuit minim 15 ani la sistemul public de pensii și îndeplinesc vârsta legală de pensionare (60,5 ani femei/65 ani bărbații).

Tot în această lege se regăsește dreptul pensionarilor la bilete de tratament. Au dreptul la un bilet de tratament balenear persoanele care au calitatea de: a)  pensionar al sistemului public de pensii; b)  asigurat al sistemului public de pensii; c) beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear. Din această din urmă categorie, este prevăzută o cotă de maximum 15% din totalul numărului de bilete acordate gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu. În cursul unui an calendaristic un beneficiar are dreptul la un billet de tratament balnear.

Nu toți vârstnicii sunt pensionari sau au dreptul la pensie. Pentru cei cărora veniturile le sunt reduse, acestia pot beneficia de drepturile serviciile și prestatiile sociale generale care se bazeaza pe testarea veniturilor (venit minim garantat, ajutoare de incalzire, ajutoare alimentare de la Uniunea Europeana) precum si la servicii speciale dedicate persoanelor vârstnice.

Prin Legea nr.17/2000 se stabilește principiul prin care asistenţa socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii şi prestaţii sociale. Totuși, această reglementare nu este generală, simpla îndeplinire a condițiilor de vârstă nu este suficientă pentru a putea fi subiectul drepturilor prevăzute de aceasta, ci trebuie cumulate si alte condiții precum: a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii; c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată; e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

Serviciile comunitare la domiciliu de care persoanele care îndeplinesc condițiile cumulative menționate pot beneficia, sunt servicii sociale privind îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizarii sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică şi administrativă, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodariei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei, respectiv servicii sociomedicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacitaţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate.

Serviciile de îngrijire personală se adreseazã persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesitã ajutor semnificativ pentru a realiza activitãţile uzuale ale vieţii de zi cu zi. Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii şi dizabilității şi poate fi exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate.

Persoanele vârstnice, evaluate potrivit grilei naţionale de evaluare a persoanelor vârstnice, care nu au venituri sau acestea sunt mai mici decât triplul venitului net lunar luat în calcul pentru stabilirea ajutorului social pentru o singură persoană (aproximativ 42 lei) pot beneficia fără plata contribuţiei de serviciile comunitare la domiciliu.

Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin HG nr.886/2000, cuprinde criteriile de încadrare în grade de dependenţă care se stabilesc prin evaluarea statusului funcţional, senzorial şi psihoafectiv al persoanei vârstnice. Tipurile de servicii recomandate pentru a fi acordate la domiciliu sau în cămin pentru persoane vârstnice se stabilesc pe baza evaluării nevoilor şi încadrării în grade de dependenţă, a situaţiei economice şi sociale a persoanei vârstnice. Pentru evaluarea nevoilor persoanelor vârstnice se utilizează fişa de evaluare sociomedicală în care sunt menţionate rezultatele anchetei sociale respectiv socio-medicale a echipei formate din 2 asistenţi sociali din cadrul consiliului local şi completată cu medicul specialist al persoanei dependente.

În situaţia în care, datorită nevoilor specifice şi situaţiilor particulare ale beneficiarilor unui anumit tip de serviciu social, costurile necesare furnizării serviciului respectiv depășesc nivelul prevăzut de standardul minim de cost, consiliile judeţene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, în calitate de furnizori publici de servicii sociale, alocă sumele necesare din veniturile proprii.

În prezent, serviciile sociale şi socio-medicale se asigură fără plata contribuţiei persoanelor vârstnice care nu au venituri sau acestea sunt mai mici de 5 ori mai mici decât nivelul venitului net lunar luat în calcul pentru stabilirea ajutorului social pentru o singură persoană, respectiv 28,3 lei. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure respectiv corelat cu valoarea bunurilor pe care le deţin solicitanţii acestui sprijin financiar. Dacă din calcul rezultă un ajutor social mai mic de 10 lei, se acorda 10 lei. Nivelul lunar al venitului minim garantat este de 141,5 lei pentru o persoana singură. Contribuţia lunară prin contribuție integrală se stabileşte astfel: persoanele vârstnice care au venituri şi sunt îngrijite în cămin datorează contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de până la 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăşi costul mediu lunar de întreţinere aprobat pentru fiecare cămin; diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine, dacă realizează venit lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare de 600 lei; cuantumul prevăzut la punctul anterior se indexează prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat an/an anterior; susţinătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuţia lunară integrală printr-un angajament de plată.

Potrivit grilei din Anexa nr.4 a HG nr.978/2015 standardele minime de cost/an sunt stabilite astfel:

  1. 600 lei pentru cel puţin 20 de ore pe săptămână, cu un cost de 15 lei/oră pentru sprijin pentru realizarea activităţilor de bază ale vieţii zilnice in cadrul pachetului de servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice, încadrate în gradele de dependenţă IA, IB şi IC, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 precum și sprijin pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice,. Serviciile constau in pricipal, potrivit prevederilor Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, în: a) asigurarea igienei corporale; b) îmbrăcare şi dezbrăcare; c) hrănire şi hidratare; d) asigurarea igienei eliminărilor; e) transfer şi mobilizare; f) deplasare în interior; g) comunicare; Sprijin pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice: a) prepararea hranei; b) efectuarea de cumpărături; c) activităţi de menaj şi spălătorie; d) facilitarea deplasării în exterior şi însoţire; e) activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; f) acompaniere şi socializare; f) deplasare în interior; g) comunicare; respectiv: a) prepararea hranei; b) efectuarea de cumpărături; c) activităţi de menaj și spălătorie; d) facilitarea deplasării în exterior şi însoţire; e) activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; f) acompaniere şi socializare.
  2. 700 lei pentru cel puţin 10 ore pe săptămână, însă mai puţin de 20 de ore, cu un cost de 15 lei/oră, pentru servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIA, IIB şi IIC, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000. Serviciile decontate sunt pentru sprijin pentru realizarea activităţilor de bază ale vieţii zilnice, în principal, potrivit prevederilor Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare (asigurarea igienei corporale; îmbrăcare şi dezbrăcare; hrănire şi hidratare; asigurarea igienei eliminărilor; transfer şi mobilizare) și sprijin pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice, potrivit prevederilor Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare (prepararea hranei; efectuarea de cumpărături; activităţi de menaj şi spălătorie; facilitarea deplasării în exterior şi însoţire; activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; acompaniere şi socializare);
  3. 800 lei pentru mai puţin de 10 ore pe săptămână, cu un cost de 15 lei/oră pentru servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIIA, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000, fiind decontate serviciile anterior mentionate la pct.1-2.
  1. Propuneri de îmbunătățire a cadrului actual

Îmbunătățirea situației vârstnicilor poate veni pe mai multe paliere care să rezoneze. Creșterea nivelului veniturilor concomitent cu crearea unei piețe concurențiale a serviciilor sociale în care nu doar statul să dețină monopolul (contractarea serviciilor sociale de comunitățile locale ar deschide oportunități de dezvoltare pentru furnizorii privați de servicii sociale pentru vârstnici la standardul de calitate stabilit prin actele normative).

  • Creșterea veniturilor de pensie/înlocuire la vârsta pensionării poate fi atinsă prin următoarele mijloace: Întărirea şi creşterea gradului de conştientizare a efectelor aplicării principiului contributivității și al responsabilității individuale prin:
  1. creşterea gradului de conformare fiscală şi reducerea muncii la negru/ gri pe principiul fiecare ban contribuit contează la pensie, atât în timpul vieţii active cât şi ulterior, pentru veniturile obţinute după pensionare;
  2. creșterea responsabilității pentru veniturile de bătrânețe a persoanelor care lucrează în activități ocazionale și sezoniere, în special în agricultură, prin crearea unui sistem de asigurări complex, având în vedere specificul acestor activități, în sistemul menţionat anterior.
  • Completarea sistemului multipilon ca sursă de multiplicare a veniturilor la bătrâneţe cu încă 2 sisteme de asigurări sociale, care se urmărească eliminarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, multiplicarea venitului la bătrâneţe dar şi în egală măsură o stimulare a creşterii economice prin investirea sumelor acumulate în fondurile de pensii private şi de dezvoltare pieţei de capital cu lichidităţi care nu sunt deloc de neglijat, ceea ce generează o creştere indirectă a consumului.
  1. Lărgirea accesului participanţilor la sistemul de pensii obligatoriu privat (Pilon 2) a persoanelor peste 45 ani, cu un minim de 60 de luni de contribuţii pentru deschiderea dreptului la pensie.
  2. Introducerea sistemului privat facultativ de pensii ocupaţionale (Pilonul IV) cu contribuția asiguratului și a angajatorului fără a fi mai mică de un raport de 1:1, stabilit prin pachetul salariat negociat la nivel colectiv aplicabil la nivelul angajatorului, în vederea fidelizării salariaţilor cu deductibilitate fiscală.
  3. Pilonul V ar putea fi un fond public de pensii care să multiplice o parte a veniturilor pilonului I şi ar putea fi bazat pe un fond special, rezultat din administrarea privată a activelor constituite din doua componente: acţiuni ale statului la diferite societăţi comerciale, respectiv, de sume în numerar, provenite din privatizari şi din care să fie plătite pensii de tip ocupaţional ale bugetarilor cu statut special (forţe armate şi siguranţă naţională, personal navigant, diplomaţi). Astfel, în funcţie de opţiunea salariatului, pentru stimularea pe termen lung a profesiilor cu grad mai mare de responsabilitate socială şi uzură, se poate aplica sistemului facultativ public de pensii ocupaţionale în raport de contribuţie 1/3 angajat 2/3 statul.
  4. Crearea de deductibilităţi fiscale, în regim fiscal echivalent pilonului III de pensii, pentru asigurarile de viaţă plătite sub forma de pensie.
  5. Crearea unui program de sanatate adaptat nevoilor persoanelor varstnice, a caror contributie la bugetul asigurarilor sociale de sanatate continua dupa varsta pensionarii (asigurari obligatorii, in conditiile obtinerii unei pensii mai mari de 1000 lei) care sa ofere un grad sporit de confort, de acces la programe de geriatrie si a altor costuri medicale in functie de recomandarea medicului precum si de acoperirere a cheltuielilor de cazare si tratament in cazul in care sunt necesare servicii socio-medicale in regim rezidential (azil, centru de zi).
  • Acordarea de scheme de ajutor pentru facilitarea adaptării la tehnologii şi a aplicării principiului învăţării de-a lungul vieţii pentru persoanele cu vârstă între 55 ani şi vârsta legală de pensionare.

Deasemenea, este necesară transformarea sistemului de coeziune socială dintr-un sistem pasiv în unul proactiv de suport în situaţiile de vulnerabilitate şi de dezvoltare pe termen lung al individului şi familiei, prin:

  • crearea unui sistem integrat de servicii şi prestații sociale pentru grupurile vulnerabile: 1. realizarea unui glosar de servicii sociale accesibil ca informație si accesare, cu focusare distincta pentru fiecare grup vulnerabil şi bazat pe principiul acordării priorității prevenției şi a susținerii serviciilor la domiciliu (costuri reduse, calitate mai bună a vieții) pentru persoanele vârstnice pornind de la nevoile multiple generate de vârsta si boli asociate acesteia; 2. crearea unui cadru legal și instituțional special privind dependența şi aducțiile, cu servicii specializate pentru dependența funcțională datorată vârstei, handicapului, aducțiilor (alcool, droguri) şi pentru bolnavii în stare terminală; 3. crearea unui sistem integrat de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pornind de la încadrarea în grad de handicap, la planul de recuperare precum și la accesul la educație şi formare profesională accesibilizată și de orientare profesională având ca scop creșterea gradului de ocupare și scăderea gradului de dependență.
  • asigurarea unei corecte utilizări a fondurilor exclusiv în scopul pentru care au fost colectate (de ex. utilizarea sumei colectate din plata angajatorilor care nu angajează persoane cu dizabilități de 4% aplicată la fondul de salarii, pentru finanțarea programelor de incluziune a acestora- scopul colectării sale), respectiv acordate (pornind de la nevoia individuală acordarea de produse, servicii sau prestații sociale sau un mix între acestea) şi reducerea costurilor administrative (inclusiv prin contractarea serviciilor sociale în condiții concurențiale între serviciile publice şi cele private); respectiv in cazul plații suplimentare la asigurările sociale de sănătate pentru pensionarii cu pensii de peste 1050 lei, prin alocarea acestor fonduri cu destinația pentru care a fost colectata si anume programe speciale pentru vârstnici, a căror creare este mai mult decât necesara având in vedere fenomenul îmbătrânirii populației.

Bibliografie

  1. Constituția României
  2. “Dreptul Social din Perspectiva Istoriei Dreptului și Societății Umane”, Denisa Oana Pătrașcu, prezentat in cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice CRIFST, octombrie 2015
  3. „Evoluţia Sistemului de Asigurări Sociale din România”, Denisa Oana Pătrașcu, prezentat in cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice CRIFST, octombrie 2014
  4. Cioabă Aristide, Păvălan Lorena, Pogăceanu Rozmari, „Societatea civilă şi drepturile omului”, pag. 5,  Ed. Institutului de Teorie Socială al Academiei Române, Bucureşti, 1997
  5. Legea nr.17/2000 privind asistenta socială a persoanelor vârstnice, republicata
  6. Legea nr.19/2000 privind sistemul de pensii
  7. Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  8. HG nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice
  9. HG nr.978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale şi a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabileşte contribuţia lunară de întreţinere datorată de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele  rezidenţiale

[1] Informatiile din aceasta lucrare au fost folosite pentru articolul cu titlul “Dreptul Social Din Perspectiva Istoriei Dreptului Și Societății Umane”, autor Denisa Oana Pătrașcu, prezentat in cadrul Sesiunii de Comunicari Știinífice CRIFST octombrie 2015

[2] Cioabă Aristide, Păvălan Lorena, Pogăceanu Rozmari, „Societatea civilă şi drepturile omului”, , p. 5  Ed. Institutului de Teorie Socială al Academiei Române, Bucureşti, 1997

[3] Încheind triada legilor de asigurări pentru muncitori începută cu Legea asigurărilor de sănătate, 1883 și Legea asigurărilor de accidente de muncă 1884

[4] Legea pentru organizarea meseriilor, a creditului și a asigurărilor sociale, 1912

[5] Art.47 din Constitutia României

[6] Care au aderat voluntar la pilonul II la varsta de pana in 45 ani, respectiv obligatoriu pentru cei de pana in 35 ani la 01.07.2007

Modificarile aduse Codului Muncii de Decizia 884/2015 a CCR

1Prin Decizia 884/2015 publicata in Monitorul Oficial nr.950/22.12.2015 Curtea Constitutionala constată că sunt neconstituționale dispozițiile art.60 alin.(1) lit.g) din Legea nr.53/2003 —Codul muncii, având următorul cuprins: „(1) Concedierea salariaților nu poate fi dispusă: […] g) pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat”.

Abordarea aceasta va avea ca schimbare optica unora din reprezentantii miscarii sindicale care foloseau aceasta functie ca mijloc de aparare impotriva concedierilor, dar poate crea si o deschidere spre abuzuri din partea angajatorului care poate stabili norme de munca suplimentare de nerealizat pentru a justifica concedierea unui lider de sindicat incomod.

Modificarile ulterioare ale Codului Muncii, pe care legiuitorului le va face pentru a se pune in acord cu declararea neconstitutionalitatii art.60 (alin) lit.g din Legea nr.53/2003 vor trebui sa tina cont de schimbarea de viziune privind protectia liderilor de sindicat fata de concedieri, exprimata in motivarea deciziei, ca drept corelativ al angajatorului de a-si organiza activitatea interna.

In motivarea Deciziei 884/2015 Curtea reține că dispoziția de lege criticată face parte din titlul II: „Contractul individual de muncă”, cap. V: „Încetarea contractului individual de muncă”,secțiunea a 2 -a: „Concedierea” (art.58—60) din Codul muncii. Potrivit art.58, concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului și poate fi dispusă pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, și anume pentru motive care țin de persoana salariatului (prevăzute la art.61) sau pentru motive care nu țin de persoana salariatului (prevăzute la art.65). Art.59 instituie interdicții generale de concediere, stabilind că este interzisă concedierea pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală [lit.a)] și pentru exercitarea, în condițiile legii, a dreptului la grevă și a drepturilor sindicale [lit.b)], iar art.60 alin.(1) reglementează interdicții temporare de concediere, iar art.60 alin.(2) stabilește că prevederile alin.(1) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condițiile legii.

De asemenea, referitor la protecția reprezentanților sindicali, Curtea reține că, potrivit art.1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr.135/1971, reprezentanții lucrătorilor din întreprinderi trebuie să beneficieze de o protecție eficace împotriva oricăror măsuri care i-ar putea prejudicia, inclusiv desfacerea contractului de muncă, și care ar avea drept cauză calitatea sau activitățile lor de reprezentanți ai lucrătorilor, apartenența sindicală sau participarea la activități sindicale, în măsura în care acționează potrivit legilor, convențiilor colective sau altor aranjamente convenționale în vigoare”, iar potrivit art.2, „1. În întreprinderi trebuie să se acorde înlesniri reprezentanților lucrătorilor, pentru a putea să-și îndeplinească repede și eficace funcțiile lor. 2. Din acest punct de vedere, trebuie să se țină seama de caracteristicile sistemului de relații profesionale aplicate în țara respectivă, precum și de nevoile, importanța si posibilitățile întreprinderii interesate. 3. Acordarea înlesnirilor nu trebuie să împiedice buna funcționare a întreprinderii interesate.

 Totodată, Curtea constată că art.7 din Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002, prevede că „Statele membre se asigură că reprezentanții salariaților, în exercițiul funcțiunii, beneficiază de protecție și garanții suficiente pentru a le permite să își îndeplinească corespunzător obligațiile care le-au fost încredințate”. Prin Hotărârea din 11 februarie 2010, în Cauza C —405/08, Ingeniørforeningen i Danmark împotriva Dansk Arbejdsgiverforening, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, răspunzând unei întrebări preliminare, că art.7 din Directiva 2002/14/CE trebuie interpretat în sensul că nu impune ca reprezentanților lucrătorilor să le fie acordată o protecție sporită împotriva concedierii, dar a precizat că orice măsură luată pentru transpunerea directivei, indiferent dacă este prevăzută de o lege sau de o convenție colectivă, trebuie să respecte limita minimă de protecție prevăzută la art.7 din Directiva 2002/14/CE. S-a subliniat totodată, în cuprinsul considerentelor, că directiva face referire la un cadru general care stabilește cerințe minime, astfel că, „în ceea ce privește măsurile de protecție și garanțiile care trebuie acordate în privința reprezentanților lucrătorilor, legiuitorul Uniunii a lăsat o largă libertate de apreciere statelor membre, sub rezerva obligației acestora din urmă de a garanta atingerea rezultatelor impuse de această directive.

Având în vedere acest cadru legislativ intern și internațional, Curtea Constituțională constată că protecția persoanelor alese într-un organism sindical este expresia libertății sindicale, prevăzute de art.9 din Constituție, potrivit căruia sindicatele „contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor lor”. În acest sens, o protecție eficace și garanții suficiente pentru a le permite reprezentanților sindicali să își îndeplinească corespunzător obligațiile care le-au fost încredințate.

In plan legislativ intern, această protecție este prevăzută de dispozițiile art.220 alin.(2) din Codul muncii, care interzic concedierea persoanelor alese în funcții de conducere într-un organism sindical pentru motive ce privesc activitatea sindicală desfășurată, și de art.10 alin.(1) din Legea nr.62/2011 care interzice modificarea și/sau desfacerea contractelor individuale de muncă ale membrilor organizațiilor sindicale pentru motive care privesc apartenența la sindicat și activitatea sindicală.

Pe de altă parte, însă, dispozițiile de lege criticate interzic absolut concedierea salariaților cu funcții eligibile într-un organism sindical (cu cele două excepții permise de lege, și anume concedierea pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate și concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condițiile legii), indiferent dacă există sau nu o legătură între activitatea sindicală desfășurată și motivele de concediere, astfel cum sunt prevăzute la art.61 (motive care țin de persoana salariatului) și art.65 (motive care nu țin de persoana salariatului) din Codul muncii.

Din acest motiv, Curtea reține că interzicerea absolută a concedierii, atât pentru motive care țin de persoana salariatului (și anume arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, constatarea inaptitudinii fizice și/sau psihice a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat; necorespunderea profesională cu locul de muncă în care este încadrat), cât și pentru motive care nu țin de persoana salariatului (și anume desființarea locului de muncă), îngrădește dreptul angajatorului de a-și organiza în plan intern activitatea, prin limitarea dreptului de a concedia —chiar și în condițiile stricte prevăzute de lege.

Astfel, imposibilitatea absolută a angajatorului de a concedia persoanele care ocupă funcții eligibile într-un organism sindical (cu cele două excepții prevăzute de lege) reprezintă o limitare a activității economice, prin îngrădirea prerogativei angajatorului de a hotărî cu privire la organizarea activității sale în unitate, limitare evidentă, de exemplu, în cazul desființării locului de muncă. Potrivit art.45 din Constituție, accesul liber al persoanei la o activitate economică și exercitarea acesteia în condițiile legii sunt garantate, iar legiuitorul are, astfel, posibilitatea de a stabili condițiile și limitele exercitării activității economice.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că textul de lege criticat contravine art.16 din Constituție, deoarece instituie un privilegiu pentru liderii sindicali, în condițiile în care aceștia se află în aceeași situație ca și alți salariați ale căror posturi sunt desființate și care urmează a fi disponibilizați.

Deși liderii sindicali au un statut special, în sensul că sunt aleși în vederea apărării intereselor salariaților, în ceea ce privește situația obiectivă a desființării postului ocupat, ei se află într-o situație analogă cu ceilalți salariați care nu ocupă funcții sindicale, deoarece concedierea nu are nicio legătură cu activitatea sindicală. Mai mult, tot aceeași calitate de apărători ai angajaților o au și reprezentanții salariaților, aleși în condițiile art.221 și următoarele din Codul muncii, care însă nu beneficiază de acest privilegiu, singura interdicție la concedierea acestora fiind cea prevăzută de art.226 din Codul muncii, respectiv faptul că nu pot fi concediați „pentru motive ce țin de mandatul pe care l-au primit de la salariați”. De altfel, însăși Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr.383 din 23 martie 2011 că diferența de tratament între protecția conferită liderilor de sindicat și cea conferită reprezentanților aleși ai salariaților creează o situație cu efecte discriminatorii. Deși Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că protecția sporită cordată liderilor de sindicat are caracterul unei garanții legale împotriva eventualelor acțiuni de constrângere, de șantaj sau de reprimare, de natură să împiedice exercitarea mandatului, aceasta a vizat concedierea dispusă pentru motive ce au legătură cu exercitarea mandatului de către liderii sindicali. Or, dispozițiile de lege criticate instituie o interdicție absolută la concediere, pentru orice ipoteză dintre cele prevăzute la art.61 și 65 din Codul muncii, singura excepție fiind concedierea disciplinară pentru abateri grave sau repetate. Susține că, în cazul de față, este vorba despre o situație obiectivă, respectiv desființarea locului de muncă ocupat de către salariatul care în același timp ocupă și o funcție sindicală, fără a avea nicio legătură cu exercitarea mandatului de lider sindical, aceasta cu atât mai mult cu cât, în speță, desființarea postului a avut loc anterior înființării sindicatului și dobândirii calității de lider sindical de către reclamant.

Ca mijloc de protecție și ca o garanție suficientă legea reglementează posibilitatea salariatului de a contesta decizia de concediere în fața instanței judecătorești, iar dacă se va proba că adevăratul motiv al concedierii îl reprezintă activitatea sindicală, atunci instanța va putea anula decizia în temeiul altor prevederi legale, cum ar fi: art.59 din Codul muncii, art.220 alin.(2) din Codul muncii și art.10 alin.(1) din Legea dialogului social nr.62/2011. De altfel, însăși Convenția Organizației Internaționale a Muncii din 1971 instituie o protecție a liderilor sindicali care să aibă în vedere exercitarea mandatului, iar nu o protecție absolută. În același sens este și Decizia Curții Constituționale nr.1.276 din 12 octombrie 2010, prin care s-a arătat că este neconstituțională „o măsură care nu instituie un raport just de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit”. Caracterul absolut al protecției prevăzute de art.60 alin.(1) lit.g) din Codul muncii are în vedere toate tipurile de concediere (cu excepția celei disciplinare) prevăzute la art.61 și 65 din Codul muncii, cum sunt: cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, cazul în care se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat, cazul desființării locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Or, toate aceste situații au caracter obiectiv, unele fiind constatate de alte organe ale statului, caracter ce poate fi verificat de instanțele judecătorești în cadrul contestării deciziei de concediere. Însă, din modul de redactare a dispozițiilor de lege criticate, rezultă că nu se poate dispune concedierea unui lider de sindicat în niciuna din ipotezele menționate.

În condițiile în care salariatul nu acceptă un alt post vacant compatibil cu pregătirea sa profesională saudacă un astfel de post nu există în cadrul unității, prin interdicția de concediere prevăzută de art.60 alin.(1) lit.g) din Codul muncii angajatorul nu poate înceta contractul de muncă, rămânând în continuare obligat să îi plătească salariul respectivului angajat. Mai gravă este situația în care salariatul este declarat inapt fizic sau psihic, situație în care îi este interzis angajatorului să îl folosească pentru vreo activitate. Or, prin obligarea angajatorului de a menține un salariat care nu mai prestează munca, dar față de care este obligat să îi plătească salariul, în virtutea unui contract de muncă activ, este afectat în esența sa dreptul de proprietate al angajatorului, ceea ce contravine art.44 din Constituție. Invocă, în acest sens,

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În privința pretinsei încălcări a art.16 din Constituție arată că salariații se află într-o situație diferită față de salariații-lideri sindicali, întrucât numai aceștia din urmă contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților. Astfel, salariații – lideri sindicali pot întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiuni în justiție, în numele membrilor de sindicat, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Așadar, prin specificul atribuțiilor lor, aceștia constituie un puternic factor de echilibru e conomic și social, capabil să asigure îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă și de viață ale membrilor de sindicat.

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr.107 din 1 noiembrie 1995 și nr.14 din 22 ianuarie 2013) și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei,din 8 iunie 1976, pronunțată în Cauza Engel și alții împotriva Olandei, sau din 28 noiembrie 1984, pronunțată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei). În aceste condiții nu se poate susține nici încălcarea art.41 din Constituție, cu atât mai mult cu cât Codul muncii prevede numeroase garanții, menite să împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care foarte importantă este stricta reglementare a condițiilor de încetare a contractului individual de muncă în urma manifestării unilaterale de voință a angajatorului. Prevederile de lege criticate trebuie coroborate cu art.220 alin.(2) din Codul muncii și cu cele ale art.10 din Legea dialogului social nr.62/2011 și, ca urmare, protecția liderilor sindicali nu este absolută, concedierea acestora fiind posibilă în toate celelalte cazuri prevăzute de Codul muncii (pentru motive care țin de persoana salariatului sau pentru motive care nu țin de această persoană — art.61 și 65). De altfel, în art.24 lit.a) din Carta socială europeană revizuită se prevede posibilitatea concedierii salariaților pentru „un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului”. Totodată, persoanele care exercită funcții eligibile într-un organism sindical sunt remunerate pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice, prevăzute la art.223 din Codul muncii, și anume apărarea și promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale salariaților.

2015 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2015 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 34,000 times in 2015. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 13 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Nihilismul vs miscarile de strada

piataIn Biblie aflam ca lumea s-a format din nimic, dar din voia Tatalui, a aparut Pamantul, cerul si apele, vietuitoarele si omul. Pornind de aici, omul e nimic, in lipsa creatiei germinative initiale. Astfel, negarea Creatorului lasa lumii locul pentru materia initiala: nimicul – nihil, cum ar spune latinii.

Sfarsitul sec. XIX a fost prielnic unor concepte identitare nu doar nationaliste cat mai ales existentialiste. Nietzsche “care este adevărul? E omul una din gafele lui Dumnezeu sau Dumnezeu e una din cele ale omului?”, “Dumezeu a murit!” (deci a trait candva, fara a avea o forma imortala). Relatia cu divinitatea se sparge in negarea alesilor ei pe pamant: regi si imparati, dar si clerici, concepte care continua si in prezent, fiind curente de natura politica (republicanii) respectiv religioasa (anumite culte protestante bazate pe neagarea necesitatii clericului de a intermediera relatia cu Dumnezeu – pastorul putand fi oricare dintre enoriasi) care neaga utilitatea existentei acestora.

Revolutia bolsevica a pornit de la conceputul de anihilare/distrugere a ceea ce implica efectele sociale directe ale creationismului: credinta in transcendent si mutarea crezului spre individ/libertatea individuala si materialism din aceasta rezultand egalitatea cetatenilor (ajungand la acelasi rezultat ca Revolutia franceza, fara a porni de la aceeasi ipoteza – ii diferentia profund abordarea fata de proprietate si stabilirea bazelor unei republici laice dar crestine). Silogismul parea corect in sec. XIX, daca anulam insa principiile credintei privind liberul arbitru, pe care si Biblia si Thora le ating. Alegerea intru credinta apartine doar omului liber, care poate decide in a crede sau nu, dar aceasta nu impiedica existenta credintei in asamblul sau. A crede in ceva nu impiedica existenta acelui ceva, indiferent daca aleg sau nu sa cred in el.

Revenind la nihilisti, acestia nu intotdeauna se identifica cu existentialistii, din contra, par a fi adesea cei care sustin, pana la un punct, inutilitatea existentei, ca rezultanta directa a negarii moralitatii si eticii sociale. Refuzul total al oricarui sistem de autoritate, moralitate și normativitate, lasa in urma doar golul anarchic in fata caruia individul se va regasi mai singur ca oricand.

De la nihilismul existentialist la cel politic nu e un pas mare. A nega o structura politica cu intregul sau set de institutii fara a pleda pentru constructia alteia, este mai contemporan decat am vrea cu “de ceva timp cultura noastră europeană întrega a fost în mișcare spre o catastrofă, cu o tensiune torturanta, care este în creștere de la deceniu la deceniu: neliniștiti, violenti, cu capul înainte, ca un râu care vrea să ajungă la final.. (Voința de putere – Nietzsche)”, “existenta precede esenta – Sartre”.

Anularea increderii fata de societatea prezenta manifestata prin miscari ecologiste, de drepturi ale unor minoritati, respectiv miscari anticapitaliste sunt catalizate adesea de un impuls marginal sau care afecteaza doar o parte a populatiei (mediu, schimbari climatice, drepturile cetatenilor reprezentand a doua generatie de imigranti, caderea pietei ipotecilor) si devin miscari antisistem.

De la inceputul anilor 2000 si pana in prezent a existat cel putin o miscare tectonica anuala a generatiei 70-90 impotriva sistemului: miscarile violente din Londra, Paris si o parte a Frantei, Occupy Wall Street, M15- Indignados, preluarea modelului Indignados in miscarile masive antiausteritate in toate statele – PIGS, pentru a finaliza cu primavara araba si Maidan-ul din Kiev.

Ce au avut in comun aceste miscari: pornesc de la incapacitatea unui sistem (normativ, in principal, politic in general) de a satisface nevoile imediate, dar mai ales asteptarile populatiei (care nu sunt tot timpul acelasi lucru) fata de un punct sau altul de pe agenda publica. Viata cotidiana implica un sir de compromisuri zilnice pe care le acceptam cu seninatate dar care ajung sa devina o povara personala si sociala atunci cand realizam inechitatea care ni se face in comparatie cu altcineva. Ceva ce pare tolerabil devine de netolerat atunci cand limitarile tale obiective nu sunt si ale celuilalt. A cere cuiva sa suporte povara austeritatii cand un altul e clar ca nu o suporta sau chiar profita de pe urma ei, devine de neacceptat abia cand ai comparatia. Exista deci motivatii pertinente ale miscarilor acestora (inclusiv tinerii londonezi isi exprimau clar optiunea de a poseda bunuri la care nu au acces, pentru ca apreciau ca muncesc la fel de mult ca si cei din City, iar retribuirea este injusta fata de nevoile lor).

Miscarile in mare parte se coaguleaza utilizand capacitatea de comunicare larga pe care o permite social media. Daca Revolutia franceza la 1789 s-a bazat pe tipar si ziare, miscarile de azi se propaga instant cu un click si un event creat pe reteaua de socializare. Avantajul e rapiditatea si accesul tinerilor si a celor mai informati membrii ai societatii, dezavantajul este lipsa de acces la acestea a unei paturi mari si crititce (putem sa le identificam chiar ca generatii, in special cele nascute inainte de anii ’60[1]), incapabile astfel sa participle, decat post-factum cand revolta este in plina dinamica si are propria miscare centrifuga. De aceea, multi nu se vor simti reprezentati de pozitia protestatarilor din piata apreciind ca propriile valori care le-au fost incalcate sunt superioare ca motivatie celor solicitate de acestia – (atingand alte paturi descoperim probleme diferite: nivelul pensiilor, accesul la medicatie sau lipsa echipamentelor de lucru pentru activitatile curente ale unor meserii vitale, salarizarea inechitabila a unor categorii socio-profesionale in comparatie cu altele spre ex.). Conflictul de ideologie are efect asupra nerecunoasterii protestatarilor ca fiind reprezentantii populari. Deci primele minusuri: reprezentativitate scazuta, acces redus la coagularea miscarii si motivatii care nu rezoneaza cu masa critica populara sau din alt segment de varsta.

Din amestecul de situatii de mai sus, este greu ca miscarea de revolta sa fie finalizata cu o platform de constructie socio-politica.

A dezvolta o democratie inseamna sa pornesti de la individ spre institutii, ca institutiile sa se indrepte spre individ. A nega institutiile inseamna implicit a nu avea cine sa se mai indrepte si sa sustina individul.

Pentru o democratie vie miscarile de revolta sunt necesare si trebuie sa intre intr-un firesc acceptat de toti bazat pe libertatea de exprimare. Insa, pentru ca aceeasi democratie sa fie vie e nevoie ca liderii lor sa aiba clare mijloacele de schimbare si ce anume doresc sa schimbe pe un parcurs rezonabil de resurse: atat umane, cat si financiare si de timp. Altfel, orice miscare va finaliza ca toate cele mentionate anterior: schimbari de legislatie punctuale (intarirea spre ex. a controlului financiar, fara neaparat o contragarantare – aspectul sperat dar neformulat in criza ipotecilor, spe ex), sau presiuni puternice pentru guvern in negocierea cu creditorii externi (cu garantarea insa din partea acestora a unui parcurs de masuri ce pot intra in zona de austeritate, deci exact opus celor pentru care luptau manifestatii). Avem insa si experienta Maidanului si a primaverii arabe care au schimbat structura politica si sociala intr-un decor de instabilitate politica, generator de instabilitate regionala.

Pentru rezultate coerente a unei miscari de revolta/nemultumire e necesar deci de raspuns la intrebarile bazale: cine, ce, cum si cand. In masura in care raspunsurile ii vor satisface pe cat mai multi, miscarea va avea efect, nu doar imediat. Pentru asta e nevoie ca liderii miscarii sa aiba: 1. solutii potentiale pe care sa le propuna si 2. oamenii care pot construi solutia la fiecare nivel. Abia atunci, masa cu o dinamica mai putin accentuata, oamenii care azi se limiteaza la a privi la televizor, vor fi parte a solutiei, cand vor avea minime certitudini ca este calea spre a indeparta abuzurile si inechitatile si vor fi parte a schimbarii propuse. Iesirea din zona de confort a fiecaruia, bazata pe stiinta supravietuirii pret de o generatie nu va fi usoara si nici imediata, dar avem constiinta colectiva ca e necesara si unica ca solutie.

Alftel, negand pe tot si toate, ne vom intoarce la materia intiala in lipsa Creatorului: nimicul.

[1]Aceasta generatie din est este total diferita ca structura de convingeri fata de cea din vest, nascuta in plina revolutie sexual si care a traversat dificil perioada postindustriala, plina de revolte si somaj, cu o constiinta civica forjata adesea in lupte de strada si manifestatii violente.

Neconstitutionalitatea alocatiilor pentru copii diferentiate

577987_10151283106497259_195187159_nIn acest an, ajunul Zilei Internationale a Copilului ne gaseste dezbatand un subiect important pentru copiii din Romania si pentru familiile lor: dublarea alocatiilor pentru copiii in varsta de peste 2 ani de la 42 lei la 84 de lei si opinia unora din membrii Guvernului privind acordarea diferentiata a alocatiei pentru copiii in functie de veniturile parintilor.

Acest subiect a mai facut obiectul dezbaterilor si in trecut, astfel art.1 din Legea nr.61/1993 prevede faptul că „se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare şi că beneficiază de alocaţe de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani”.

Obligatia statului de a proteja copiii si tinerii este prevazuta de art.49 alin.(2) din Constituţie, legiuitorul constituent prevazand urmatoarele: „statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege”. Dreptul la alocatie al copiiilor este reglementat de Constitutie, nimeni neputand stabili altfel.

In acest sens este de mentionat faptul ca in Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr.277/2006 privind art.1 din Legea nr.61/1993, se retin urmatoarele: “norma constituţională înscrisă în cap.II privind drepturile şi libertăţile fundamentale nu prevede şi nu permite, în definirea subiecţilor dreptului la alocaţiile acordate de stat, nici o altă condiţie în afara aceleia ca beneficiarii să fie copii. Această consacrare a dreptului copiilor la ocrotire specială, sub forma alocaţiilor acordate de stat fără nici o discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului român, prevăzute în art. 1 alin. (2) din Constituţia României, şi prevederilor privind ocrotirea copiilor, cuprinse în Declaratia Universală a Drepturilor Omului, în Conventia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în alte pacte şi tratate la care România este parte. (…) aceste obiective sunt independente în raport cu scopul de ocrotire specială a copiilor avut în vedere de Constituţie prin consacrarea dreptului la alocaţii acordate de stat. Curtea Constituţională reţine în acest sens că atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general şi necesare, nu se poate face cu încălcarea Constituţiei, a cărei respectare este, potrivit art. 1 alin. (5), obligatorie. In consecinţă, Curtea Constituţională constată că prin textele de lege care formează obiectul excepţiei se condiţionează acordarea alocaţiei pentru copii (…), limitări vădit contrare atât art.49 alin. (2) din Constituţie, mai sus citat, cât şi prevederilor art.16 alin. (1) din Legea fundamentală, conform cărora „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Obiectul supus dezbaterii Curtii Constitutionale era limitarea dreptului la alocatie al copilului care frecventa o unitate scolara care nu era inclusă în evidenţa Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar. Desi obiectul dezbaterii este diferit, apreciez ca pozitia Curtii Constitutionale a Romaniei este clara pentru orice forma de discriminare a acordarii alocatiei pentru copii.

In acest fel, consider ca este deschisa calea ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate pe motiv de discriminare in raport cu vârsta, a art.3 alin.(1) Legea nr.61/1993, care stabileste acordarea diferenţiata a cuantumului alocatiei pentru copii în funcţie de vârsta acestora, astfel potrivit art.3 alin.(1) din aceeaşi lege „cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR (500 lei), după cum urmează:  a) 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap); b) 0,084 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani”.

Aprecierile referitoare la sporul negativ demografic al Romaniei incepand cu anul 1991, piramida inversata a varstelor, impactul reducerii populatiei asupra PIB-ului potential si al tipului de alocari bugetare in urmatorii 30 de ani, dar si efectele prezente ale resurselor reduse ale familiilor cu copii (rata cea mai mare de saracie se regaseste in familiile cu 2 si mai multi copii) cu impact direct asupra nivelului de educatie viitor, nivelului de sanatate al generatiilor viitoare; gradul cel mai mare de deprivare materiala la nivelul copiiilor din Europa (nu doar din UE) il au copiii romani – aprox. 78% fata de o medie EU28 de 24% (UNICEF), rata cea mai mare de mortalitate infantila si de boli congenitale din UE,  precum si a faptului ca parintii sunt cei care obtin veniturile si nu copiii care sunt beneficiari ai veniturilor, neavand nicio posibilitate de a modifica calitativ sau cantitativ aceste venituri ale familiei – sunt doar cateva din realitatile de care raporturile juridice dintre guvernanti si cei mai vulnerabili dintre cetatenii sai, copiii, trebuie sa tina cont.

%d blogeri au apreciat asta: