Recenzie „Un cuib de nobili”, I.S. Turgheniev

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

Intr-o stagiune de teatru, daca iti propui poti vedea o mare parte din piesele clasicilor rusi. Asa ca nume precum Tolstoi, Turghniev, Puskin , Dostoievski devin familiare. Va recomand sa mergeti la teatru dar sa cititi si romanele.

Clasicii literaturii ruse au un parfum aparte, descriptivi fara a deveni monotoni, introspectivi fara a fi anatomici… influenta artei franceze si nu in ultimul rand germane se simte la tot pasul la acestia, pentru ca, sa nu uitam marea lor majoritate provin din familii nobile si primesc o educatie erudita in capitalele culturale ale Europei. Cu toate acestea literatura clasica rusa  are identitate proprie si un parfum care persista timpului.

Clasicii rusi au si o mare calitate. Sunt nationalisti desi simti la fiecare in parte nemultumirea decalajului istoric intre adevarata Rusie feudala si ideile revolutiei franceze care ii stapanesc, pe ei cei care sunt noua  generatie, reformatorii. Simt ca plebea merita mai mult dar inca nu rezoneaza cu ea (exceptandu-l pe Tolstoi), iar aceasta ramane la stadiul de decor al unor scene, in care familiile aristrocrate sunt actorii principali. Nu pot sa nu ma intreb cum ar fi aratat Rusia fara revolutia din octombire si cum ar fi aratat intreaga lume fara comunism.

Astazi va propun o carte clasica a genului, scrisa de Turgheniev, “Un cuib de nobili”. Titlu face introducerea mai usoara, iar numele autorului face vandabila cartea fara multe cuvinte in prefata. Turgheniev este produsul scolii germane dar al stilului de viata parizian. Cartile lui se bucura de succes inca  de la debutul sau, la doar 25 de ani, iar la sfarsitul vietii declara ca “toata biografia mea este cuprinsa in scrierile mele” .

Romanul prezinta o Rusie atat de asemanatoare Tarilor Romane contemporane acestuia, incat te intrebi daca Vasile Alecsandri si Turghniev nu s-au intalnit intr-o dupa-amiaza de vara la resedinta de la mosie a unuia dintre ei discutand despre politica si natiune sau despre plictiseala bonoma a vietii de la mosie. Viata micii aristrocratii, din orasele Rusiei nu are tumultul si nici stralucirea curtii imperialiste, dar are regulile ei, iar nesupunera cutumelor te poate face un proscris, ceea ce este identic cu izolarea sociala.

Reintoarcerea unui aristricrat, cu o situatie familiala incerta, dezamagit de tradarea sotiei si de statutul acesteia de mondena a Parisului cu relatii controversate cu diversi domni, din peregrinarile sale din Europa in orasul de provincie in apropierea caruia isi asre mosia si o parte din rude reprezinta filonul acestui roman.

Intr-un oras mic toti stiu totul despre toti, chiar mai mult decat despre ei insisi, iar revenirea lui Lavretki (personajul principal) dinamizeaza putin discutia in saloanele orasului. Verisoara sa il primeste mai mult din curioazitate decat din dorinta de a-i pansa ranile sufletesti.  In casa acesteia insa, isi intalneste nepoata, care la 19 ani ai sai ii starneste pasiunea.  Povestea de dragoste cu un final pe care va las sa-l descoperiti singuri reprezinta tema primcipala a acestui roman.

Mai mult decat aceasta poveste de dragoste romanul lui Turgheniev te face partas la tumultul sufletesc al personajului principal care, la cei 35 de ani ai sai, se simte batran in fata prospetimii Lizei (tanara in cauza), pentru ca doar “la orice varsta dragostea isi are suferintele sale”.  Dupa ce autorul iti descrie apoape anatomic disperarea sotului care isi descopera sotia adultera, pentru care chiar cele mai luminoase clipe devin amintiri greu de suportat, prezenta unui alt tip de personaj feminin, unul luminos si inocent te fac sa-i doresti se se implineasca prin aceasta noua relatie.

Decorul ar fi insa pe nedrept simplificat prin reducerea la cele doua personaje.  In cadru apare familia Lizei, iar fiecare personaj are propria identitate, profesorul de pian si nu in ultimul rand pretendentul acesteia la o casatorie “reusita”, Pansin cel caruia autorul ii aloca spatii intregi de descriere. Un tanar monden, superficial dar placut in societate,  egocentrist dar fara obstinatie in tuse vulgare, este probabil tipologia cea mai intalnita in saloanele de oriunde si de oricand.

Va las dumneavoastra placerea de a decoperi intriga si conexiunile dintre personaje. Pentru a va convinge de ce merita sa cititi aceasta carte am sa inchei cu un citat al Virginiei Woolf “o scena oricat de mica (dintr-un roman de Turgheniev) se intinde asupra sufletului si ramane acolo emitand idei, sentimente si imagini ca acelea care emana uneori in viata reala, abia dupa ce momentul a trecut de mult. Observam ca oamenii, chiar daca vorbesc cu glasul lor cel mai firesc, spun intotdeauna lucruri neasteptate; intelesul continua dupa ce sunetul a incetat”.

Va doresc lectura placuta!

http://cartilemariei.wordpress.com/2009/09/17/un-cuib-de-nobil/

2 Răspunsuri

  1. hello,

    thanks for the great quality of your blog, every time i come here, i’m amazed.

    black hattitude.

  2. foarte buna si deloc plictisitoare recenzia cartii unui titan ca ivan sergeevici turgheniev.Ma bucur ca mai exista oameni care citesc si mai cu seama spun si altora despre ce au citit .Felicitari si toata aprecierea mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: