Agenţia de plasament navigant – formă particulară a agentului de muncă temporară

Capitolul V din cartea „Munca prin agent de munca temporara”, editura CermaPrint, 2009,

autor Denisa Patrascu

1. Definirea instituţiei juridice a agenţiei de personal navigant

O formă particulară a muncii temporare este cea realizată de personalul maritim pus la dispoziţia armatorilor de către agenţia de plasament navigant. Din anul 1887 şi până în prezent, activitatea prestată de membrii echipajului unei nave maritime şi fluviale a fost reglementată pe rând: de dispoziţiile art. 531-536 din Codului comercial privind contractul de înrolare, reglementată apoi de art. 27-51 din Decretul nr.443/1972 privind navigaţia civilă şi ulterior de art. 52-83 din Ordonanţa Guvernului nr.42/1997, republicată . În prezent, activitatea personalului navigant se realizează în baza contractului de îmbarcare încheiat de marinar cu armatorul direct, potrivit art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr.83/2003 , sau în baza unui contract de furnizare de personal încheiat de armator cu o agenţie de plasament navigant, potrivit art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr.83/2003. Potrivit art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, persoanele juridice legal constituite cu drept de funcţionare pe teritoriul României, care desfăşoară activităţi de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial pe nave care arborează pavilion român ori străin, denumite agenţii de personal navigant, vor putea desfăşura această activitate numai în baza autorizaţiei emise de Autoritatea Navală Română şi cu respectarea prevederilor privind condiţiile tehnice specifice de funcţionare, cuprinse în caietul de sarcini întocmit de Autoritatea Navală Română, ca anexă la autorizaţie, potrivit metodologiei prevăzute de lege. Încălcarea acestei prevederi constituie contravenţie. Agenţiile de personal navigant prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin, denumit personal navigant, pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise de armatori.

Conform art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, prin personal navigant se înţelege, orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile pentru a fi angajată la bordul oricărei nave maritime sau fluviale, altele decât navele militare ori destinate unor activităţi necomerciale. Potrivit art. 2 alin. (2) din actul normativ menţionat prin armator se înţelege, o persoană juridică, română sau străină, care efectuează activităţi de transport maritim ori fluvial şi care, asumându-şi responsabilitatea exploatării unei nave, a acceptat să se achite de toate sarcinile şi obligaţiile aferente. Agenţia de plasament navigant realizează activităţi de selectare a forţei de muncă, conform dispoziţiilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003 în baza unui contract încheiat cu armatorul solicitant, denumit contract de intermediere, prin care sunt stabilite condiţiile de selecţie şi de plasare a personalului navigant la bordul navelor armatorului. Personalul navigant încheie contract individual de îmbarcare direct cu armatorul sau cu reprezentantul legal al acestuia, prin care sunt stabilite durata şi natura îmbarcării, indemnizaţia, despăgubirile în cazul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale, transportul la şi de la bordul navei, condiţiile specifice de muncă şi de viaţă la bordul navei, precum şi obligaţiile personalului navigant, corespunzător funcţiei, având la bază contractul colectiv de muncă, dar nu sub nivelul standardelor acceptate de Organizaţia Internaţională a Muncii.

Agenţia de plasament navigant realizează activităţi de selecţie şi plasare a forţei de muncă, potrivit art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, în situaţia în care detaşează personalul navigant, pe care l-a angajat în prealabil, la armatorul solicitant în baza unui contract de furnizare personal, prin care sunt stipulate obligaţiile reciproce ale agenţiei şi ale armatorului. La bordul navei, personalul navigant încheie cu armatorul sau cu reprezentantul acestuia un contract de îmbarcare, în care sunt stabilite condiţiile specifice de muncă şi viaţă de la bordul navei.

2. Autorizarea agenţiei maritime de plasament

Pentru a desfăşura activităţi de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român sau străin, agenţiile de personal navigant trebuie să fie societăţi comerciale constituite în temeiul Legii nr. 31/1990, republicată, sau filiale ale societăţilor comerciale străine, înfiinţate în România potrivit art. 42 din actul normativ menţionat, care au prevăzut în actul constitutiv, în cadrul obiectului de activitate, selecţia şi plasarea forţei de muncă. Normele legale nu cer un obiect de activitate exclusiv, dar impun ca acestea să aibă în cadrul obiectului de activitate selecţia şi plasarea forţei de muncă , potrivit art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003. În plus, acestea pot desfăşura activitatea menţionată numai în baza autorizaţiei de funcţionare eliberată de către Autoritatea Navală Română şi cu respectarea condiţiilor tehnice specifice de funcţionare, cuprinse în caietul de sarcini întocmit de Autoritatea Navală Română ca anexă la autorizaţie. În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, agenţia de personal navigant se va adresa Autorităţii Navale Române, organ tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor prin care acesta îşi exercită funcţia de autoritate de stat în domeniul navigaţiei.

Autorizaţia de funcţionare pentru desfăşurarea activităţii de selecţie şi plasare a personalului navigant se eliberează la solicitarea reprezentantului legal al agenţiei de personal navigant. Activitatea de selecţie şi plasare a personalului navigant trebuie să fie condusă de o persoană de specialitate din domeniul transporturilor maritime sau fluviale . Potrivit art. 2 alin. (3) din Metodologia privind eliberarea autorizaţiei de funcţionare a societăţilor comerciale care prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin, precum şi instituirea unor măsuri de securitate financiară în caz de abandonare a acestuia în afara României , pentru eliberarea autorizaţiei agenţia de personal navigant prezintă următoarele documente: a) cererea de eliberare a autorizaţiei de funcţionare; b) actul constitutiv al societăţii comerciale, din care să rezulte că în obiectul de activitate este inclusă activitatea pentru care se solicită autorizaţia; c) certificatul de înmatriculare la Oficiul registrului comerţului, care să conţină codul unic de înregistrare; d) diploma de studii şi/sau brevetul/certificatul conducătorului activităţii specifice din cadrul agenţiei de personal navigant, care să ateste pregătirea profesională necesară executării acestei funcţii; e) memoriul privind activitatea pe care o va desfăşura societatea comercială respectivă în legătură cu activitatea de selecţie şi plasare a personalului navigant; f) copie de pe contractul de intermediere încheiat cu armatorul sau o formă precontractuală; g) dovada constituirii garanţiei într-un cont de depozit deschis la o bancă sau copie legalizată de pe poliţa de asigurare, în valoare de minimum 100.000 dolari S.U.A., cu toate riscurile şi clauzele prevăzute la art. 7-9 din Hotărârea Guvernului nr.83/2003; h) declaraţie notarială, dată pe propria răspundere, conform prevederilor art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003.

Potrivit modificărilor aduse de Hotărârea Guvernului nr.2183/2004 Hotărârii Guvernului nr. 83/2003 autorizaţia emisă de Autoritatea Navală Română are valabilitate 5 ani de la data eliberării, cu condiţia reconfirmării anuale. Reconfirmarea autorizaţiei se face prin aplicarea vizei anuale. În situaţia în care nu se efectuează reconfirmarea anuală, autorizaţia se retrage din oficiu. Autorizaţia poate fi suspendată pentru cel mult 30 de zile în cazurile în care se constată că agentul economic nu mai îndeplineşte criteriile în baza cărora aceasta i-a fost acordată şi/sau nu au fost respectate reglementările legale privind desfăşurarea activităţilor pentru care a fost autorizat, termen în care se vor remedia neregulile constatate, în caz contrar. Potrivit art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, agenţia de personal navigant trebuie să facă dovada instituirii unei măsuri de securitate financiară pentru cazurile de abandonare în afara României a personalului navigant plasat de aceasta, prin constituirea unei garanţii, denumită garanţie de securitate financiară, în valoare de minimum 100.000 dolari S.U.A. Garanţia de securitate financiară constituită trebuie să acopere cheltuielile de repatriere a personalului navigant, plasat de agenţia de personal navigant, şi două luni de neplată a drepturilor sale băneşti cuvenite, stabilite prin contractul individual de îmbarcare sau prin contractul de intermediere, în situaţia neplăţii de către armator a acestora. Garanţia prevăzută la art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003 se poate constitui fie prin depunerea sumei respective într-un cont de depozit deschis la o bancă din România, autorizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fie sub forma unei poliţe de asigurare, încheiată în acest scop, eliberată de o societate românească de asigurare, cu respectarea reglementărilor legale, cu condiţia ca sumele necesare să poată fi disponibilizate la solicitarea Autorităţii Navale Române. Conform prevederilor art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003 agenţiile de personal navigant au obligaţia de a extinde sistemul de securitate financiară pentru cazurile de abandonare în afara României a personalului navigant, astfel încât personalul navigant selectat şi plasat ulterior autorizării să fie efectiv şi nominal acoperit pentru astfel de riscuri. Agenţiile de personal navigant vor extinde garanţia într-un cuantum suficient, astfel încât aceasta să acopere, din momentul ordonării de către agenţie a deplasării la navă pentru îmbarcare şi până la repatriere, orice membru al personalului navigant plasat la bordul navelor. Agenţiile de personal navigant vor trimite către Autoritatea Navală Română, într-o perioadă de 5 zile de la data constituirii garanţiei suplimentare, copii legalizate de pe documentele de constituire a acesteia. Încălcarea acestei prevederi constituie contravenţie. Conform art. 8 din Metodologia privind agenţia maritimă de plasament, în situaţia în care agenţia de personal navigant îşi încetează activitatea, aceasta este obligată să predea autorizaţia, în original, organului emitent, în vederea scoaterii din evidenţă, după care va putea solicita eliberarea garanţiei constituite la obţinerea autorizaţiei. Garanţia se va putea elibera după prezentarea documentelor prin care să se dovedească că nu mai există nicio persoană plasată pe nave sub pavilion străin sau român, prin agenţia de personal navigant respectivă. În acord cu prevederile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţia de personal navigant va prezenta pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare şi o declaraţie notarială, dată pe propria răspundere de acţionar/administrator, prin care se atestă faptul că, în cazul imposibilităţii executării garanţiei de 100.000 dolari S.U.A. din vina exclusivă a agenţiei de personal navigant, aceasta va susţine pe cheltuială proprie plata drepturilor băneşti neachitate de armatori, pentru o perioadă de două luni de îmbarcare, şi plata cheltuielilor aferente repatrierii personalului navigant.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Metodologia privind autorizarea agenţiei maritime de plasament, pe toată durata de valabilitate a autorizaţiei, agenţia de personal navigant este obligată: a) să respecte prevederile condiţiilor tehnice specifice de funcţionare, care sunt cuprinse în caietul de sarcini întocmit de Autoritatea Navală Română ca anexă la autorizaţie; b) să constituie garanţia stabilită pentru a asigura cheltuielile de repatriere şi plata drepturilor băneşti cuvenite pe două luni tuturor navigatorilor plasaţi de agenţia de personal navigant, în cazul în care proprietarul sau operatorul navei nu îşi îndeplineşte această obligaţie. Conform art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, caietul de sarcini va fi semnat pe fiecare pagină de şeful compartimentului cu atribuţii în eliberarea autorizaţiilor din cadrul Autorităţii Navale Române. Caietul de sarcini este structurat astfel: a) menţionarea cadrului legislativ care trebuie respectat de agenţiile de personal navigant, actele normative interne cu privire la legislaţia muncii, precum şi convenţiile internaţionale şi acordurile bilaterale la care România este parte, aplicabile. b) condiţii tehnice specifice de funcţionare: agenţia de personal navigant poate plasa personal navigant numai pe baza unor oferte ferme de locuri de muncă, făcute de armatori sau de asimilaţii acestora. Prin ofertă fermă de locuri de muncă la bordul navelor, făcută de armatori sau de asimilaţii acestora, se înţelege precizarea unor elemente cu caracter minimal, astfel: a) durata şi natura îmbarcării; b) funcţia la bordul navei, salariul, inclusiv sporurile şi alocaţiile ce trebuie transferate în ţară, indemnizaţiile de străinătate, durata timpului de muncă şi de repaus, orele suplimentare, concediul de odihnă plătit, condiţiile de muncă, măsurile de protecţie şi de securitate a muncii; c) datele de plată a salariului şi a celorlalte drepturi băneşti cuvenite; d) datele de plată a indemnizaţiilor de străinătate; e) acordarea de despăgubiri personalului navigant în cazul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale; f) obligaţiile personalului navigant; g) condiţiile de cazare şi hrană pe durata contractuală de îmbarcare; h) asigurarea formalităţilor, suportarea cheltuielilor şi stabilirea condiţiilor de transport din România la navă şi retur, pentru personalul navigant şi membrii de familie care îi pot însoţi sau vizita. Agenţia de personal navigant trebuie să dispună de o dotare corespunzătoare desfăşurării activităţii (telefon, fax, calculatoare, birotică etc.). c) condiţii pentru raportarea activităţii agenţiile de personal navigant vor trimite, până la data de 25 aprilie a anului următor perioadei de raportare, la Autoritatea Navală Română informaţii privind: a) veniturile realizate din activitatea pentru care s-a obţinut autorizaţia, profitul/pierderea, astfel cum au fost comunicate prin bilanţul contabil anual la direcţia generală a finanţelor publice din teritoriu; b) numărul de persoane selectate şi plasate – personal navigant trimis pe nave cu pavilion român sau străin pe parcursul perioadei de raportare, structurat pe pavilioane şi funcţii. Controlul agenţiilor de personal navigant privind modul de respectare a condiţiilor de funcţionare asumate la autorizare se face de persoane împuternicite în acest scop, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, de către Autoritatea Navală Română, denumite agenţi constatatori. În urma controlului agenţii constatatori întocmesc procesul-verbal care trebuie să reflecte situaţia controlului. Agenţii constatatori verifică dacă agenţia de personal navigant a luat măsurile necesare în vederea încadrării în prevederile caietului de sarcini şi propune suspendarea sau retragerea autorizaţiei emise pe numele agenţiei de personal navigant, după caz. Conform art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, autorizaţiile se înmânează agenţiei de personal navigant pe baza semnăturii conducătorului activităţii respective sau a unui delegat împuternicit în acest scop, dată pe angajamentul semnat în două exemplare, din care unul rămâne la agentul economic. Modelul autorizaţiei şi al angajamentului sunt prevăzute în anexa.

Potrivit art. 11 alin. (4) şi alin. (7) din Metodologia privind autorizarea agenţiei de personal navigant decizia de suspendare sau de retragere a autorizaţiei revine directorului general al Autorităţii Navale Române. Măsura de suspendare a autorizaţiei se propune în toate cazurile când se constată următoarele: a) nu mai sunt îndeplinite condiţiile iniţiale în baza cărora a fost acordată autorizaţia; b) nu mai sunt îndeplinite condiţiile de încadrare în normele internaţionale recunoscute sau adoptate în ţară; c) în cazul suspendării autorizaţiei, se stabileşte un termen în care agenţia de personal navigant are obligaţia de încadrare în prevederile caietului de sarcini. Măsura de retragere a autorizaţiei se propune în toate cazurile când se constată următoarele: a) nu se iau măsurile de încadrare în prevederile caietului de sarcini, în limita termenului de suspendare a autorizaţiei; b) nu s-a reînnoit garanţia financiară, atunci când a fost executată sau când a expirat termenul de valabilitate. Decizia de suspendare sau de retragere a autorizaţiei se comunică agenţiei de personal navigant în termen de 10 zile de la data încheierii procesului-verbal de control. Decizia de suspendare sau de retragere a autorizaţiei revine directorului general al Autorităţii Navale Române. În concordanţă cu prevederile art. 12 din Metodologia privind autorizarea agenţiei de personal navigant agenţia de personal navigant care este nemulţumită de neacordarea autorizaţiei sau de măsura suspendării ori retragerii autorizaţiei se poate adresa instanţelor judecătoreşti competente, în condiţiile legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003 pentru autorizarea agenţilor de plasament navigant, Autoritatea Navală Română are dreptul să perceapă tarife care sunt aprobate prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. Potrivit Ordinului nr.217/2006 al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea tarifelor pentru activităţile şi operaţiunile specifice desfăşurate sau pentru activităţile efectuate în legătura cu acestea, de către Autoritatea Navala Română, pentru autorizarea agenţilor de plasament naval, Autoritatea Navală Română percepe o taxă de 300 de euro, pentru reinspectarea acestora pentru remedierea neregulilor constatate la controlul privind respectarea condiţiilor de autorizare şi pentru vizarea anuală a autorizaţiilor de selecţie şi plasare de personal navigant, taxa este de 100 de euro, iar pentru înscrierea de alte activităţi pe autorizaţiile existente şi pentru emiterea de duplicate ale autorizaţiilor de selecţie şi plasare de personal navigant, 50 de euro.

3. Desfăşurarea activităţii agenţiei de plasament navigant

Potrivit art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţiile de personal navigant prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin, denumit personal navigant, pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise de armatori. În cazul în care agenţia de personal navigant prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant realizează o activitate asemănătoare agentului munca temporară. Astfel, potrivit art. 3 din Hotărârea Guvernului nr.83/2003 agenţiile de personal navigant pot să angajeze personalul navigant pe o perioadă determinată, prin contract individual de muncă încheiat în baza contractului colectiv de muncă negociat cu sindicatul reprezentativ, în condiţiile legii.

Agenţia de personal navigant detaşează personalul navigant la armatorul solicitant în baza unui contract de furnizare personal, prin care sunt stipulate obligaţiile reciproce ale agenţiei şi ale armatorului. La bordul navei, personalul navigant încheie cu armatorul sau cu reprezentantul acestuia un contract de îmbarcare, în care sunt stabilite condiţiile specifice de muncă şi viaţă de la bordul navei. Conform art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţiile de personal navigant la care personalul navigant este angajat cu contract individual de muncă au obligaţia de a stabili cu armatorul beneficiar modul de transfer către agenţia de personal navigant al fondurilor necesare prin care să se asigure plata salariilor, a contribuţiei de asigurări sociale, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, a contribuţiei asigurărilor pentru şomaj şi a contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Ca şi în cazul muncii temporare, activitatea desfăşurată de personalul navigant pus la dispoziţia armatorului de către agenţia de personal navigant implică o relaţie triunghiulară care se bazează pe un contract individual de muncă pe durată determinată şi un contract de natură comercială, în care personalul este pus la dispoziţia unui terţ. În cazul activităţii desfăşurate de personalul navigant pus la dispoziţia armatorului de către agenţia de personal navigant există însă câteva elemente distincte faţă de munca prin agentul de muncă temporară: 1) părţile trebuie să îndeplinească anumite criterii: a) agenţia de plasament navigant este o societate comercială care prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin; b) personalul navigant este personalul care îndeplineşte următoarele condiţii, prevăzute de Decretul Consiliului de Stat nr.25/1976 de ratificare a Convenţiei nr.108/1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii: vârstă minimă de 18 ani, apt din punct de vedere medical, posesor al unui certificat de competenţă/document de atestare a competenţei emis de autorităţile române, în termen de valabilitate sau pentru personalul navigant auxiliar – certificatul de calificare în meseria pe care o va exercita la bordul navei şi adeverinţa de finalizare a unui curs de iniţiere pentru personalul fluvial şi maritim; c) armatorul este o persoană juridică, română sau străină, care efectuează activităţi de transport maritim ori fluvial şi care, asumându-şi responsabilitatea exploatării unei nave, a acceptat să se achite de toate sarcinile şi obligaţiile aferente; 2) personalul navigant angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de către agenţia de plasament navigant este detaşat la un armator în baza unui contract de furnizare personal, prin care sunt stipulate obligaţiile reciproce ale agenţiei şi ale armatorului. Potrivit prevederilor art. 45 din Codul muncii detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului.

Conform art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.83/2003 la bordul navei personalul navigant încheie cu armatorul sau cu reprezentantul acestuia un contract de îmbarcare, în care sunt stabilite condiţiile specifice de muncă şi de viaţă de la bordul navei. Deoarece agenţia de plasament navigant are atribuţii de selecţie şi plasare a personalului şi nu activităţi maritime, consider îndeplinită cerinţa art. 45 din Codul muncii prin semnarea contractului de îmbarcare. Dacă detaşarea reprezintă o cesiune a contractului individual de muncă, prin acea că pe durata detaşării angajator în locul agenţiei de plasament navigant este armatorul . Este important însă de cunoscut temeiul juridic al contractului de îmbarcare, considerat de doctrină a fi un act adiţional la contractul individual de muncă, prin care acesta se completează cu clauze specifice muncii şi vieţii la bordul navei. Această situaţie nu se regăseşte în cazul muncii temporare.

Potrivit art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţiile de personal navigant la care personalul navigant este angajat cu contract individual de muncă, au obligaţia de a stabili cu armatorul beneficiar modul de transfer către agenţia de personal navigant al fondurilor necesare prin care să se asigure plata salariilor, a contribuţiei de asigurări sociale, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, a contribuţiei asigurărilor pentru şomaj şi a contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Ca şi în cazul muncii temporare, agenţia de plasament navigant are obligaţia plăţii salariului şi a contribuţiilor la bugetele de asigurări sociale. Totuşi există o distincţie între cele două, şi anume faptul că în cazul muncii temporare nu se precizează faptul că salariatul este detaşat, ci pus la dispoziţie. Această precizare a legiuitorului creează dificultăţi de a stabili cadrul normativ aplicabil, deoarece potrivit art. 47 din Codul muncii, drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detaşarea. Angajatorul care detaşează are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detaşarea să îşi îndeplinească integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat. Dacă angajatorul la care s-a dispus detaşarea nu îşi îndeplineşte integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea. Totuşi având în vedere faptul că Hotărârea Guvernului nr.83/2003 reprezintă o lege specială se va aplica, în acest caz, aceasta. În ceea de a doua situaţie, potrivit art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, agenţiile de personal navigant pot desfăşura activităţi de intermediere a angajării personalului navigant numai în baza unui contract încheiat cu armatorul solicitant, denumit contract de intermediere, prin care sunt stabilite condiţiile de selecţie şi de plasare a personalului navigant la bordul navelor armatorului. Personalul navigant încheie un contract individual de îmbarcare direct cu armatorul sau cu reprezentantul legal al acestuia, prin care sunt stabilite durata şi natura îmbarcării, indemnizaţia, despăgubirile în cazul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale, transportul la şi de la bordul navei, condiţiile specifice de muncă şi de viaţă la bordul navei, precum şi obligaţiile personalului navigant, corespunzător funcţiei, având la bază contractul colectiv de muncă, dar nu sub nivelul standardelor acceptate de Organizaţia Internaţională a Muncii. În acest caz contractul individual de îmbarcare reprezintă un contract individual de muncă pe perioadă determinată, de tip special, datorită clauzelor specifice . Ca şi în cazul agentului de muncă temporară, agenţia de plasament navigant are obligaţii specifice unui angajator tipic, şi anume: 1) suportarea, potrivit art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.83/2003 a tuturor cheltuielilor destinate selecţiei şi plasării personalului navigant, cu excepţia costurilor aferente examinărilor medicale naţionale obligatorii, certificatelor, documentului personal de călătorie şi documentelor naţionale care atestă calitatea şi capacitatea profesională care sunt în sarcina personalului navigant; 2) obligaţia de a lua, potrivit legii, măsuri de protejare a confidenţialităţii datelor personale şi pregătirii profesionale a personalului navigant; 3) obligaţia de a stabili criterii clare privind colectarea, păstrarea, verificarea sau comunicarea lor unor terţi ; 4) obligaţia de a elibera o adeverinţă din care să reiasă denumirea armatorului, denumirea navei, numărul de înregistrare al navei la Organizaţia Maritimă Internaţională (numărul IMO), tonajul brut al navei, puterea motorului de propulsie al navei, funcţia şi durata îmbarcării. Aceasta alături de o caracterizare eliberată de comandantul/şeful mecanic al navei sau de armator vor fi depuse de personalul navigant la sosirea din voiaj la Autoritatea Navală Română, pentru ca perioadele în care a fost îmbarcat pe nave care arborează pavilion român sau străin să fie luate în considerare stagiile efectuate pe funcţii şi perioadele în care a fost îmbarcat. Conform art. 9 din metodologia privind autorizarea agenţilor de plasare navigant, acestea sunt obligate să ţină o evidenţă a personalului navigant selectat şi plasat prin intermediul lor. Agenţiile de personal navigant au obligaţia să se asigure că: a) personalul navigant selectat şi plasat prin intermediul lor posedă calificările cerute şi deţin documentele necesare pentru exercitarea funcţiilor respective; b) contractele de muncă şi contractele de îmbarcare sunt conforme cu legislaţia şi cu contractele colective aplicabile; c) în prealabil sau în cursul angajării personalul navigant este informat asupra drepturilor şi obligaţiilor lui, conferite de legislaţia în vigoare, de contractul individual de muncă şi de contractul de îmbarcare; d) personalul navigant cunoaşte prevederile contractului individual de muncă şi ale contractului de îmbarcare; e) după semnarea de către părţi personalul navigant primeşte copii de pe contractul individual de muncă şi de pe contractul de îmbarcare. De asemenea, potrivit art. 10 din metodologia privind autorizarea agenţilor de plasare navigant acestea vor informa Autoritatea Navală Română despre personalul navigant îmbarcat prin intermediul acestora pe nave sub pavilion străin. Informarea va conţine următoarele date: a) numele şi prenumele persoanei îmbarcate; b) numărul carnetului de marinar şi căpitănia de port emitentă; c) funcţia şi nava pe care este îmbarcat; d) numărul IMO al navei; e) tonajul brut şi puterea motorului de propulsie; f) denumirea şi sediul armatorului; g) data îmbarcării şi durata contractului. Autoritatea Navală Română va transmite aceste informaţii la căpităniile de port unde personalul navigant se află în evidenţă. Organizaţiile sindicale reprezentative, legal constituite, pot solicita şi pot primi din partea Autorităţii Navale Române informaţiile menţionate. Potrivit art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 83/2003, Autoritatea Navală Română va solicita disponibilizarea sumelor prevăzute a fi acoperite de garanţia de securitate financiară pentru cazurile de abandonare a personalului navigant, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) personalul navigant reclamă abandonarea şi nevoia de repatriere, confirmată de reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Lucrătorilor din Transporturi (ITF) şi/sau de reprezentantul sindicatului reprezentativ; b) personalul navigant abandonat, reprezentantul ITF şi/sau reprezentantul sindicatului reprezentativ dovedesc că s-au depus toate diligenţele pentru repatriere şi plata drepturilor. Prin abandonarea personalului navigant se înţelege neîndeplinirea de către armator a obligaţiilor asumate prin contract cu privire la repatrierea la timp şi plata salariilor restante, precum şi asigurarea condiţiilor de viaţă minime necesare, cum ar fi: alimente, cazare, asistenţă medicală etc. Se consideră abandonare şi lăsarea comandantului navei fără mijloacele băneşti necesare plăţii cheltuielilor pentru operarea navei. Sumele disponibilizate din garanţia de securitate financiară a agenţiei de personal navigant, la cererea Autorităţii Navale Române, vor fi depuse în contul indicat de fiecare navigator îndreptăţit sau în contul indicat de organizaţiile sindicale reprezentative, legal constituite, dacă aceste organizaţii prezintă, în formă scrisă, angajamentul ferm de a repatria respectivul personal navigant şi de a achita drepturile băneşti pentru acesta. În situaţia în care a fost executată garanţia, parţial sau total, agenţia de personal navigant are obligaţia reconstituirii acesteia, în termen de 10 zile, până la nivelul de 100.000 dolari S.U.A, potrivit art. 6 din metodologie. Conform art. 7 din aceasta în cazul imposibilităţii executării garanţiei din vina exclusivă a agenţiei de personal navigant, pentru orice membru din personalul navigant plasat la bordul navelor de către respectiva agenţie, plata drepturilor băneşti neachitate de armator pentru o perioadă de două luni şi repatrierea vor fi făcute pe cheltuiala proprie a agenţiei de personal navigant.

Anexa nr.1

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

– AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ –

AUTORIZAŢIE

de funcţionare a societăţilor comerciale care prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin Seria APN …… Nr. ……

În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval, aprobată prin Legea nr.412/2002, şi ale Hotărârii Guvernului nr.367/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.133/2002 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Navale Române şi a documentelor prezentate, Societatea Comercială …………………….., în calitate de agenţie de personal navigant, înmatriculată la Oficiul registrului comerţului din judeţul ……………….. sub numărul …….., codul unic de înregistrare ………, este autorizată să presteze servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial pe nave care arborează pavilion român ori străin, cu obligativitatea respectării prevederilor legislaţiei în vigoare şi a caietului de sarcini anexat la prezenta autorizaţie.

Director general, ………………… Data emiterii: Valabilă până la:

Anexa nr.2

ANGAJAMENT

Subscrisa ………………………………………., persoană juridică cu sediul în …………………………, str. ………………. nr. ….., înmatriculată la Oficiul registrului comerţului din judeţul ……………….. sub nr. ……, codul unic de înregistrare ………., în calitate de agenţie de personal navigant, prin reprezentantul său ………………………………, domiciliat în ………………………….., str. ……………………… nr. …., posesor al actului de identitate seria ……………. nr. ………, eliberat de ……………., având funcţia de ……….. în cadrul agenţiei de personal navigant, mă oblig să respect prevederile legale în vigoare şi Caietul de sarcini seria APN ………… nr. …….. pentru autorizaţia de funcţionare a societăţilor comerciale care prestează servicii de selecţie/plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arborează pavilion român ori străin şi mă oblig să conduc şi să organizez corespunzător această activitate şi să prezint datele statistice prevăzute în caietul de sarcini.

Data …………………… Semnătura şi ştampila conducătorului/reprezentantului agenţiei de personal navigant –––––

Un răspuns

  1. Buna ziua. Doresc un job in domeniul mecanic fluvial pe selep motoare si alte nave fluviale. Am vechime in navigatie 30 de ani , am documente actualizate in Germania in 2009. Mai multe relatii la telefon 0729802730. Va multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: