Abandonul familiei de catre guvernanti, in timpul crizei financiare

Ultimul raport al Institutului pentru Cercetarea Calitatii Vietii privind impactul crizei economice asupra populatiei observa faptul ca sărăcia este percepută nu atât ca o stare a unui segment marginal al populaţiei, ci mai degrabă ca o stare a majorităţii. Este asociată cu grupuri largi ale populaţiei: şomeri (al caror numar a depasit la sfarsitul lunii februarie 2010, 758.500 persoane ), familii cu copii, pensionari, tineri si chiar familii active cu unul/ două salariu(i).

Sărăcia este percepută pe fondul general al căderii economice, iar printre factorii incriminaţi cel mai adesea citaţi sunt efectele domino ale crizei economice şi proasta guvernare, factori obiectivi externi segmentelor marginalizate.

În orice economie de piaţă, programul de protecţie socială trebuie să însoţească reforma economică pentru a atenua costurile sociale mari ce ar determina dezechilibrul social.

În perioadele de stress social şi economic, există o tendinţă de întărire a familiei datorită funcţiile acesteia de suport social. Intervenţia unui complex de factori specifici perioadei de tranziţiei din România face să acţioneze şi importamţi factori cu influenţă negativă asupra constituirii, coeziunii şi stabilităţii familiei.

Lipsa unor condiţii socio-economice şi culturale de viaţă care blochează satisfacerea lor normală, duce la tensiuni intrafamiliale, la frustrări succesive, care nesoluţionate la timp duc la transformarea familiei normale într-una vulnerabilă şi o împing spre o situaţie de criză, cu alt tip de costuri sociale pe termen mediu si lung.

Riscul se transferă automat asupra copilului, având în vedere statutul lui aparte în familie, ca persoană ce trebuie ocrotită, pentru că nu se poate apăra singur. Deşi copilul este un element central al familiei el nu este o sursă de venit a acesteia ci, privita din perspective economica, una de consum. Acesta este şi motivul pentru care familiile cu copii sunt mai vulnerabile social şi economic.

În elaborarea oricărei strategii în faza de proiect trebuiesc stabilite sursele de finanţare, grupul-ţintă, perioada pe care se vor desfăşura etapele programului, momentul de la care se vor resimţi efectele benefice, personalul implicat[1].

Privitor la sursele de finanţare, o strategie antisărăcie poate miza pe un aflux mai mare de resurse deoarece motivează comunitatea să reconsidere priorităţile, mobilizeză unele resurse existente în mod difuz în societate, eliberează resurse ea însăşi printr-o eficientă utilizare, prin soluţionarea unor nevoi şi prin micşorarea cheltuielilor pentru controlul şi reabsorţia proceselor negative produse de sărăcie.

Grupul-ţintă al strategiei cu impact benefic asupra familiei poate fi stabilit după[2]:

– insuficienţa resurselor, în:  persoane lipsite de resurse minimale de supravieţuire şi persoane aflate într-un ciclu de dezvoltare lipsite de resurse minimale necesare satisfacerii nevoilor de dezvoltare;

– situaţii de lipsuri extreme ce nu pot fi rezolvate prin venituri curente: persoane fără locuinţă/cu locuinţă improprie, femei cu copii alungate din locuinţă, copii ieşiţi din instituţii fără suport din partea familiei, infractori eliberaţi din închisori;

– situaţii personale de dificultate absolută: copii abandonaţi, copiii străzii, copii abuzaţi fizic, sexual şi emoţional, copii cu dificultăţi de adaptare, persoane cu dizabilităţi;

– nevoi de resocializare, reintegrare şi recuperare: delincvenţi juvenili, condamnaţi care rămân în comunitate, dependenţi de droguri, alcool,tineri care părăsesc instituţiile de protecţie persoanele varstnice, sau cu capacitate mică de viaţă autonomă, victime ale catastrofelor naturale sau sociale;

– capacităţi limitate sau distorsionate de viaţă socială normală şi rsponsabilă: familii dezorganizate, incapacitatea de a asista formarea şi dezvoltarea copiilor, incapacitae de soluţionare a situaţiilor conflictuale, excluziune socială, atitudini de abandon al controlului propriei vieţi.

O politică socială activă şi eficientă antisărăcie trebuie să aibă în vedere prevenirea, recuperarea şi sprijinul celor care au nevoie de el[3].

Prevenirea are în vedere complexul de acţiuni orientate spre eliminarea factorilor generatori de sărăcie. Producera sărăciei este un element natural al societăţii care-l crează. Nu există societate fără sărăcie, iar dispozitivele de prevenire sunt necesare fiecăreia, nu doar în situaţii de risc. Indicat ar fi să se acţioneze simultan asupra prevenirii căderii veniturilor sub un anumit nivel minim (compensarea pierderilor naturale de venit şi a lipsei de venit /venit insuficient datorat unor situaţii naturale), crearea de locuri de muncă prin stimularea investiţiilor în domenii eficiente, cerute de piaţă, formarea şi dezvoltarea capacităţilor prin mecanisme de socializare, forme de educaţie, formare şi reciclare profesională continuă,creşterea spiritului de disciplină şi responsabilitate în muncă; controlul proceselor generatoare de sărăcie, stimularea revigorării economiei naţionale, protecţia participanţilor vulnerabili în sistemul economic, prevenirea infracţionalităţii.

Recuperarea din sărăcie trebuie realizată având în vedere crearea de posibilităţi de producere a veniturilor, în cazul în care există un deficit în acest sector, corectarea deficitelor de capacităţi economice, motivaţionale şi a deficitelor de socializare, crearea unui sistem de suport social care să evite dependenţa şi să stimuleze bunăstarea autonomă, minimalizarea proceselor sociale care întreţin sărăcia, programe de corectare a efectelor durabile ale sărăciei: eliminarea deficitului de educaţie, eliminarea pattern-urilor comportamentale generate de economia subterană şi criminală, reinserţia socială a victimelor criminalităţii şi a condamnaţilor care au săvârşit pedeapsa.

Sprijinul pentru cei sărăci, este obligatoriu în special în situaţiile în care sărăcia nu poate fi prevenită şi nici recuperarea din sărăcie nu poate fi realizată eficient pentru toate grupurile sociale. Acest sprijin poate îmbrăca diverse forme: ajutor social în bani/natură pentru cei aflaţi în situaţie de nevoie acută şi pentru cei care nu pot să-ţi producă bunăstare proprie, dar poate fi şi suport pentru cumpărare de locuinţe şi locuinţe sociale.

O strategie de suport al familiei trebuie să prezinte următoarele componente: direcţii de acţiune –pornind de la diagnoza principalelor vulnerailităţi ale familiei, vor fi formulate principalele biective pe care strategia trebuie să le aibă în vedere; mijloace de acţiune – programe şi insituţii care urmează a le realiza şi resursele neceare ; desfăşurarea în timp –obiective pe termen scurt, mediu şi lung.

Factorii de risc asupra cărora trebuie să se aplece o strategie de suport pentru familie şi copil sunt: deteriorarea severă a standardului de viaţă al marii majorităţi a familiilor şi în special în cele cu copii, insecuritatea resurselor economice, dificultăţi în constituirea şi menţinera familiei –venituri mici, lipsa locuinţei, eroziunea valorilor familiei – scăderea responsabilizării faţă de familie, de naşterea şi creşterea copiilor, de  respectarea drepturilor copilului, tendinţe de disoluţie a familiei –în special prin migraţia temporară pentru obţinere de venituri, boli ce afectează sănătatea reproducerii, dar şi la degradarea sănătăţii mamei şi copilului, creşterea tensiunilor şi conflictualităţii în familii pe fondul frustrării socio-economice, creşterea consumului de alcool şi droguri, creşterea mortalităţii masculine şi scăderea natalităţii, -toate acestea reprezintă doar câteva din problemele cu care se confruntă familia românească contemporană.

În aceste condiţii rezolvarea trebuie să vină din partea mai multor programe sectoriale, realizate de organismele guvernamentale în parteneriat cu societatea civilă, în paralel cu materializarea efectelor unei strategii de sustinere a familiei in perioada crizei economice la nivel naţional şi proiectele de dezvoltare regională realizate în parteneriat cu foruri monetare internaţionale şi autoritatea locală. Acestea trebuie sa cuprinda:

  1. Strategii pentru susţinerea economică a familiilor cu copii, prin care să se stabilească cadrul în care copii proveniţi din familii cu venituri sub un anumit cuantum sau lipsiţi de ocrotire să primească ei înşişi o sumă egală cu venitul minim pe economie/ sau diferenţa până la acesta, realizarea unor programe comunitare de suplimentare a hranei în şcoli, gratuitatea unor produse necesare copiilor – renunţarea la taxele de timbru pentru obţinerea unor acte, vaccinuri şi analize medicale anuale gratuite, renunţarea la taxele de admitere în învăţământul de stat de toate gradele, renunţarea la impozite pentru veniturile lunare sub un anumit cuantum.
  2. Strategio pentru prevenirea abandonului copilului şi reintegrarea acestuia în familie prin care să se treazească interesul comunităţii pentru situaţiile de risc maxim la care sunt expuşi copii, creşterea responsabilizării activităţii reproductive, a celei privind valoarea copilului, susţinerea mamelor singure, a familiilor expuse pericolului abandonului, publicitatea formelor de protecţie a copilului şi asigurarea condiţiilor necesare găzduirii acestuia pe perioada crizei familiei, dezvoltarea formelor alternative la sistemul instituţionalizat de protecţie.
  3. Strategii pentru prevenirea situaţiilor de neglijare, abuz trebuie realizată atât prin promovarea unui cadru legislativ care să permită intervenţia autorităţilor în interesul copilului şi în alte condiţii decât cele pe care la prevede infracţiunea de abandon al familiei, instituirea unor forme de îngrijire a copiilor abuzaţi, abandonaţi, cu traume psihice.
  4. Strategii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie prin includerea în educaţia copiilor a unor elemente cu efecte de responsabilizare, respect faţă de alte persoane dar şi faţă de sine însuşi, consiliere psihologică dar şi juridică pentru victime şi supunerea unor teste psihiatrice şi psihologice urmate de tratament sau/şi consiliere a agresorului, promovarea unei legislaţii flexibile care să păstreze confidenţialitatea (audierile făcute în absenţa oricărei alte persoane, dezbaterile din instanţă –în cazul intentării procesului să aibă loc în sala de consiliu şi nu public).
  5. Strategii pentru promovarea valorilor familiei şi a responsabilităţii faţă de copil este un program ce trebuie realizat cu stăruinţă pe o perioadă îndelungată de timp, şi indicat ar fi să se înceapă din perioada de fragedă copilărie. Ideea de familie şi de unitate trebuie să însoţească toate programele sociale, şi la ea să se raporteze orice modificare cu impact economic (creşteri de preţuri, inflaţie). Un impact pozitiv l-ar avea şi promovarea unor emisiuni în care să se prezinte modele de familie, de tipul aşa da, aşa nu concomitent cu reducerea spaţiului acordat emisiunilor ce promovează violenţa în familie ca mod de viaţă.
  6. Strategii pentru asigurarea accesului la locuinţe sociale sau de acordare de credite cu dobândă mică eşalonate pe perioade îndelungate pentru familiile în nevoie. Acestea trebuie să fie relizate cu costuri mici (se pot folosi persoanele care realizează ore de muncă în folosul comunităţii, condamnaţi la închisoare) astfel încât aceste locuinţe să poată fi achiziţionate de persoanele fără posibilităţi materiale care nu posedă locuinţă/cu locuinţă improprie, cu un sistem de punctaj, în care nevoile să reprezinte factorul determinant şi nu solvabilitatea.
  7. Strategii de promovarea sănătăţii reproducerii, trebuie să nu se limiteze la educaţia sexuală din licee, ci oferită încă din învăţământul obligatoriu. Un rol benefic l-ar avea parteneriatul cu firmele producătoare de mijloace de contracepţie care ar fi promovate prin publicitate contra asigurării gratuităţii acestor produse pentru persoanele fără venituri (elevi, studenţi fără bursă, alte persoane) sau sub un anumit cuantum (şomeri, pensionari), precum şi apariţia tonomatelor de prezervative în licee, zone sărace, zone aglomerate.
  8. Strategii pentru prevenirea criminalităţii prin ridicarea nivelului de trai, ore de legislaţie în şcoli care să familiarizeze cu noţiunile generale de contracte, legislaţia muncii, sistemul de pedeapsă cu accentuarea eficacităţii organelor de urmărire penală în activitatea de prindere a infractorilor, creşterea încrederii organelor de resort în aplicarea legii şi în justiţie prin prezentarea situaţiilor de fragrant în presa alături de declaraţii ale personalului implicat şi prin crearea unui respect pentru meseriile implicate în păstrarea ordinii publice, în paralel cu prezentarea facultăţilor din cadrul Academiei de Poliţie, Academiei Militare şi Institutului de Magistratură pentru a creşte prestigiul acestor meserii.
  9. Strategii pentru prevenirea şi tratarea dependenţei de alcoolism şi drog prin prezentarea efectelor nocive, interzicerea vînzării în magazine, baruri şi restaurante a băuturilor alcoolice minorilor sub presiunea unor pedepse prohibitive (ridicarea licenţei, amenzi foarte mari), implicarea şcolii în situaţiile de consum de alcool în perimetru acestei, întărirea capacităţilor de tratament şi gratuitatea acestuia, dezvoltarea sistemelor de consiliere şi terapie.

Nu putem decat sa observam ca, la mai mult de un an de la recunoasterea existentei crizei financiare in Romania niciuna din aceste masuri nu a fost luata….


[1] Gabriel Măţăoan ,,Evaluarea Sistemelor Sociale”

[2] Elena Zamfir ,,Propuneri pentru Reorganizarea Sistemului de Asistenţă Socială pentru Familie şi Copil”

[3] Cătălin Zamfir ,,Elemente penru o Strategie Antisărăcie în România”

Un răspuns

  1. ceea ce I was privire pentru, multumesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: