O analiza a actualului sistem de pensii din Romania

Preocuparile pentru aspectele sociale, gradul de realizare a prioritatilor cuprinse in Agenda Politici Sociale la nivel comunitar, precum si identificarea masurilor comune in contextul presiunii evolutiilor demografice asupra sistemelor de securitate sociala, in mod particular asupra sistemelor de pensii, au determinat Consiliul UE sa aprobe 3 principii generale: protejarea capacitatii sistemelor de indeplinire a scopului lor social; mentinerea sustenabilitatii financiare; adaptarea la schimbarile nevoilor societatii.

Pentru aceasta, cu ocazia summit-ului de la Goteborg, Consiliul UE a mandatat Comitetul pentru Protecţie Socială şi Comitetul pentru Politici Economice să aplice metoda deschisă de coordonare în domeniul pensiilor în cadrul efortului comun de elaborare a unor strategii globale care să caute soluţii provocărilor economice şi bugetare ale îmbătrânirii populaţiei. Metoda deschisă de coordonare implică de fapt trei elemente: stabilirea prin consens a unor obiective globale comune; translatarea acestora la nivelul strategiilor locale;   monitorizarea periodică a progresului obţinut,  pe baza unui set de indicatori definiţi de comun acord.

Sistemele de pensii ale statelor membre UE se caracterizează printr-un grad ridicat de diversitate.

La nivel european, deşi se tinde spre o armonizare a legislaţiei aplicabile sistemelor de pensii nu se urmăreşte impunerea unui model “ideal”, considerându-se că stabilirea parametrilor acestor sisteme este o prerogativă de politică internă a fiecărui stat.

Întrucât în domeniul social guvernează principiul subsidiarităţii, guvernele statelor membre sunt cele care stabilesc efectiv politicile publice din acest domeniu, în condiţiile aplicării directivelor şi regulamentelor europene în vigoare, dar şi a respectării principiilor comune şi a valorilor la care statele membre subscriu, toate acestea cu scopul ca sistemele lor de pensii să facă faţă problemelor stringente şi să fructifice noile oportunităţi.

În acest context, trebuie să se ia în considerare interdependenţa dintre economic şi social. Astfel, un sistem de securitate socială bine structurat joacă un rol fundamental în susţinerea sistemului economic şi îmbunătăţirea performanţelor acestuia. Totodată  un sistem de securitate socială  trebuie să aibă un caracter evolutiv, adică să se adapteze permanent la schimbările din societate şi economie.

Un drept esenţial de care beneficiază pensionarii după aderarea României la Uniunea Europeană este mobilitatea lor între statele membre.

Maniera de administrare a securităţii sociale în aplicarea legislaţiei comunitare în materie de coordonare este reglementată de Regulamentul Consiliului (CEE) 1408/71 pentru aplicarea sistemelor de securitate socială angajaţilor, lucrătorilor independenţi si membrilor lor de familie, care are ca scop principal evitarea pierderii drepturilor de securitate socială ale lucrătorilor migranţi care se deplasează în  spaţiul UE, care de la 1 ianuarie 2007 este direct aplicabil României ca stat membru.

Legislația in vigoare in acest moment in Romania in domeniul pensiilor are principalul filon in Legea nr.19/2000, care este completat de legi cu aplicabilitate mai restrânsa pentru pensiile speciale.

Apariţia Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu aplicare efectivă de la data de 1 aprilie 2001, a fost impusă de necesitatea reformării sistemului de pensii, care nu mai corespundea realităţilor social – economice în care se situa România, care, după 1989, intrase intr-o zona a ajustărilor sectoriale si a restructurărilor. Sistemul de pensii anterior, sistem tot de tip redistributiv, organizat sub incidenţa prevederilor Legii nr. 3/1977, era din ce în ce mai greu de susţinut financiar, trebuind să facă faţă unor probleme majore, care îi depăşeau posibilităţile de repliere şi adaptare. Păstrarea acestui cadru după 1990 si pana in 2001 nu s-a dovedit eficientă pe termen scurt, soluţiile adoptate neavând capacitatea de a ţine sistemul între parametrii unei funcţionalităţi normale, deficitele proprii fiindu-i acoperite prin transferuri sau împrumuturi, sancţionate dur de imuabilele legi ale unei economii de piaţă.

Mai mult, din cauza lipsei capacităţii sistemului de a prelua şi atenua şocurile generate de contradicţiile dintre principiile care stăteau la baza construcţiei sale instituţionale şi noile condiţii în care încă funcţiona, au apărut discrepanţe grave între pensii stabilite în funcţie de elemente similare dar la date diferite, a scăzut dramatic puterea de cumpărare a veniturilor din pensii, s-au manifestat discriminări inter şi intra-generaţii, ceea ce a făcut ca, pentru mari grupuri sociale, sărăcia temporară să devină permanentă, şocurile tranziţiei să fie insuportabile, în condiţiile în care sistemul de pensii nu putea oferi soluţii de profunzime.

Pornind de la limitele legislației anterioare Legea nr.19/2000, a încercat sa creeze cadrul legal de organizare şi funcţionare a unui sistem public de pensii, bazat pe principii noi, adaptat condiţiilor social-economice specifice României, apt să ofere soluţii de reformare şi eficientizare a sistemului anterior, prin câteva principii care se regăsesc in orice sistem modern de pensii:

  • asigurarea aceloraşi condiţii de contribuire şi de obţinere a beneficiilor sociale, pentru toate categoriile de populaţie, care realizează venituri, în cadrul unui sistem unic;
  • introducerea obligativităţii asigurării la sistemul public a tuturor persoanelor care realizează venituri din muncă salariată sau pe cont propriu, pentru ca prin contribuţiile acestora să se asigure susţinerea cheltuielilor cu plata beneficiilor, în cadrul unei solidarităţi sociale inter-generaţii normale şi necesare;
  • consfinţirea principiului contribuţiei şi repartiţiei, specific oricărui sistem de tip redistributiv, potrivit căruia orice persoană asigurată este datoare să contribuie, în perioada activă, urmând ca, în situaţiile de manifestare a riscului social, să beneficieze de drepturi, prin repartiţie de la bugetul sistemului public;
  • o construcţia instituţională distincta, prin crearea Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a structurilor sale, care să administreze veniturile şi cheltuielile sistemului public de pensii;
  • asigurarea garanţiei judiciare a sistemului prin prevederea şi incriminarea, ca infracţiuni sau contravenţii a numeroase fapte comise prin încălcarea prevederilor legii privind constituirea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor, precum şi prin legiferarea înfiinţării secţiilor de asigurări sociale, specializate, pe lângă instanţele judecătoreşti, cu menirea de a administra justiţia şi a apăra ordinea de drept în raporturile juridice specifice;
  • împărţirea contribuţiei de asigurări sociale între angajat şi angajator, ca beneficiar al muncii depuse, pentru eliminarea ideii, false, că pensia este o obligaţie a sistemului şi acreditarea ideii reale, că pensia se cuvine corelativ achitării contribuţiei specifice;
  • prevederea unor situaţii, în avantajul asiguraţilor, în care anumite perioade sunt asimilate stagiului de cotizare, fără ca pentru acestea să se fi contribuit la sistemul public;
  • lărgirea paletei opţionale a persoanelor cu acces la un drept de pensie, prin introducerea unor noi categorii de pensii, cum sunt pensia anticipată şi pensia anticipată parţială, menite a asigura o anumită flexibilitate în cadrul sistemului public;
  • introducerea unei noi formule de calcul a pensiilor, pe sistemul punctelor de pensie, calculate pe întreaga perioadă de contribuţie din ruta profesională a asiguratului, ceea ce asigură o corelaţie justă între nivelul contribuţiilor achitate sistemului şi cuantumul beneficiului social plătit de sistem;
  • creşterea, în mod gradat, a vârstelor de pensionare foarte scăzute la momentul reformării sistemului, pe un trend ascendent foarte lin, de-a lungul a 14-15 ani, pentru asigurarea echilibrului financiar, având sustenabilitatea bugetului de pensii confruntat cu o criza demografica din ce in ce mai accentuata;
  • sprijinirea pensionarilor de invaliditate, prin acordarea unui stagiu de cotizare potenţial, egal cu stagiul pe care l-ar fi putut realiza, în mod normal, până la vârsta de pensionare, îm lipsa invalidităţii survenite;
  • stimularea persoanelor asigurate de a continua activitatea salariată, şi după împlinirea vârstelor de pensionare, sau după pensionare, şi, deci, menţinerea lor în sfera producătorilor de resurse pentru sistemul public de pensii;
  • actualizarea permanentă a pensiilor, în funcţie de disponibilităţile financiare ale sistemului, prin măsuri specifice, în scopul menţinerii puterii de cumpărare a pensiilor, prin acoperirea creşterii inflaţiei;
  • recalcularea pensiilor din sistemul public, stabilite sub incidenţa legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000, în scopul aplicării aceluiaşi mod de calcul, indiferent de data înscrieii la pensie.

Daca acestea au fost elementele pozitive, exista un numar cel puțin egal de aspecte negative ale cadrului legal in domeniul pensiilor.

  • Funcţionarea sistemului public de pensii din România, chiar reformat masiv, ca răspuns la problemele cărora avea menirea să le facă faţă, a fost una greoaie, sincopată, plasată cvasi-permanent sub influenţele unui dezechilibru financiar perpetuu, pentru înlăturarea căruia sistemul nu a reuşit să identifice toate soluţiile viabile;
  • lipsa posibilităţilor sistemului public de a-şi regla fluxul venituri-cheltuieli, a afectat grav gradul de sustenabilitate al acestuia, împiedicându-l să asigure o redistribuire echitabilă, o îmbunătăţire a relaţiei dintre contribuţii şi prestaţii, mai ales pe exerciţiile bugetare din anii 2001 – 2005 când deficitele acestui buget au fost permanente. Începând cu acest an au fost adoptate măsuri succesive de externalizare a plăţii unor prestaţii, care nu aveau caracter contributiv sau nu aveau legătură cu pensiile.

Aceasta pentru că :

¨   faţă de creşterea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, după 1991 produsul intern brut a înregistrat creşteri, ceea ce demonstrează că procesul de redistribuire macroeconomică nu a fost în favoarea acoperirii necesităţilor speciale ale populaţiei vârstnice;

¨ reformele instituţionale, ajustările structurale, concepute să promoveze schimbări la nivel sectorial, prin restructurări de activităţi, prin modificări sau sistări de politici şi activităţi mai puţin performante, nu au condus la o creştere economică suficientă care să asigure sustenabilitatea sistemului public de pensii;

¨ lipsa, sau ineficienţa, unor alternative viabile, a unor măsuri în compensare, în planul vieţii sociale, au dus la situaţii în care şomajul şi inflaţia au atins valori dificil de gestionat, provocând o scădere semnificativă a dimensiunilor bazei pentru colectarea contribuţiilor de asigurări sociale, sursa esenţială a veniturilor bugetului asigurărilor sociale, prin reducerea, în perioada la care ne referim, la aproape jumătate a numărului de contribuabili;

¨  incapacitatea sistemului public de a-şi colecta în totalitate veniturile preconizate, în condiţiile unei discipline fiscale care lasă de dorit, a făcut ca, în perioada 1991 – 2002 activitatea acestuia să se desfăşoare în condiţiile unui grad mediu de colectare cuprins între 73-92%, situaţie care demonstrează existenţa, totuşi, a unor rezerve de venituri;

¨  ineficienţa mijloacelor şi metodelor instituţionale sau logistice, de identificare şi diminuare a fraudei, inter sau intra-sistemice, a făcut ca nivelul prejudiciilor aduse bugetului asigurărilor sociale să se menţină la un nivel care a afectat veniturile sistemului public.

¨  urmare a reformei cadrului legal de reglementare, înfăptuită în anul 2005, prin care s-a realizat transferul către alte surse de finanţare al cheltuielilor cu plata indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiilor acordate în baza certificatului de concediu medical, a degrevat bugetul asigurărilor sociale de cheltuieli cu aceste prestaţii, efectele pozitive fiind, însă, insuficiente pentru realizarea unei posibilităţi de sustenabilitate reală.

¨  creşterea numărului beneficiarilor sistemului public, cu peste 80%, în perioada de după 1990, pe fondul scăderii numărului de contribuabili, la jumătate, în aceiaşi perioadă, a dus la o creştere exponenţială a cheltuielilor ocazionate cu plata beneficiilor, în condiţiile deteriorării îngrijorătoare a raportului de dependenţă;

¨   astfel, faţă de un raport de dependenţă de 2,6/1, considerat viabil pentru orice sistem de pensii de tip redistributiv, în sistemul de pensii românesc acest indicator a scăzut continuu, începând cu anul 1990, ajungând, de la 3,43/1, la 0,82/1, în 2006, aceasta şi pe fondul transferului către bugetul de stat a cheltuielilor cu plata pensiilor pentru agricultori;

¨   scăderea ponderii cheltuielilor cu plata pensiilor în produsul intern brut, de la 7,2% în 1990, la 6,5% în 2002, din acest punct de vedere România situându-se cu mult sub media europeană, maximul fiind atins în anul 2002, când era de 12,1%;

¨  toate acestea au dus la o scădere accentuată a  raportului de înlocuire a veniturilor din salarii prin venituri din pensii, acesta ajungând în 2006 la numai 37,9%, ceea ce a făcut mai puţin eficiente măsurile succesive de protecţie socială a pensiilor, neputându-se stopa scăderea puterii de cumpărare a beneficiarilor, aceasta ajungând la abia 50% faţă de cea din 1990.

Dacă în planul schimbării principiilor de organizare şi funcţionare, a pachetului de beneficii, a formulei de stabilire a drepturilor, a condiţiilor de acces şi eligibilitate, a drepturilor prevăzute de lege, s-au realizat lucruri bune, în domeniul managementului financiar, al gestiunii resurselor şi cheltuielilor sistemului, s-a reuşit foarte puţin, ceea ce a dus sistemul public de pensii într-o situaţie financiară necorespunzătoare.

Lipsa de rezistenţă în faţa presiunii sociale, cedarea imediată şi repetată în faţa acesteia au determinat acceptări de conjunctură, materializate într-o instabilitate legislativă cronică în domeniu, ceea ce a afectat grav procesul de constituire şi consolidare a relaţiilor necesare funcţionării sistemului public.

O analiză critică a situaţiei financiare a sistemului public de pensii, a funcţionării lui în ansamblu, a permis identificarea următoarelor direcţii în care trebuie gândită restructurarea şi reformarea lui :

  • consolidarea financiară a sistemului public, în vederea asigurării viabilităţii lui, prin realizarea unui echilibru financiar asigurat de eficientizarea fluxurilor de venituri şi cheltuieli, prin :

– creşterea nivelului veniturilor, prin identificarea şi valorificarea tuturor soluţiilor de extindere a sferei contribuabililor şi de creştere a gradului de realizare a veniturilor ;

– optimizarea cheltuielilor sistemului public de pensii, prin îmbunătăţirea cadrului de efectuare a lor în regim de legalitate, oportunitate şi eficienţă.

În scopul consolidării financiare a sistemului public de pensii, a asigurării viabilităţii sale şi, implicit a creşterii încrederii populaţiei în capacitatea sa de a rezolva problemele specifice, este necesară aplicarea de urgenţă a următoarelor măsuri :

  • aplicarea prevederilor legale referitoare la recuperarea prejudiciilor aduse bugetului asigurărilor sociale, indiferent de natura lor şi indiferent de cauzele care le-au generat ;
  • atragerea în sistemul public, a cât mai multor persoane, din diverse sfere de activitate, care obţin venituri profesionale şi nu sunt asigurate;
  • introducerea posibilităţii legale de încheiere a contractelor de asigurare şi completarea veniturilor asigurate şi extinderea acestei posibilităţi şi la alte persoane asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public;
  • cuprinderea în sistemul public de pensii, în calitate de asiguraţi contribuabili, a cetăţenilor români care desfăşoară activitatea în străinătate şi, obţinând acolo venituri salariale, nu sunt asiguraţi;

Măsuri de raţionalizare a cheltuielilor

  • realizarea unei egalităţi de tratament între beneficiari, în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor, actualmente diferit în funcţie de data stabilirii, din cauza creşterii stagiului complet de cotizare prin egalizarea formulei de calcul intre barbati si femei. Din 27 de state membre 16 au varste egale de pensionare pentru femei si barbati ;
  • penalizari mai mari pentru beneficierii pensiei anticipate si aniticipate partiale;
  • limitarea accesului la pensia de invaliditate, prin înlăturarea posibilităţilor de nerespectare a conformităţii dintre actul medical efectuat în reţeaua sanitară şi criteriile de încadrare în grade de invaliditate reglementate pentru procesul de expertiză medicală 
  • degrevarea bugetului asigurărilor sociale de cheltuieli care potrivit cadrului legal existent, pot fi suportate din alte surse de finanţare, astfel:
  • de la bugetul de stat – pentru plata indemnizaţiei de însoţitor, în cuantum fix, acordată în situaţia invalidului de gradul I;
  • de la fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale – pentru pensiile de invaliditate acordate în situaţiile în care invaliditatea a fost provocată de un accident de muncă sau de o boală profesională ;
  • adoptarea unor reglementări în vederea soluţionării situaţiilor în care, anterior anului 1962, în carnetele de muncă nu există înregistrate salariile;
  • valorificarea unitară a perioadelor asimilate stagiului de cotizare, în procesul de stabilire sau modificare a drepturilor de pensie, prin acordarea aceluiaşi punctaj pentru toate aceste perioade, în vederea asigurării unei egalităţi de tratament în aceste situaţii;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: