Platforma liberala „Pentru o noua Economie” – domeniul social

Situatia actuala este rezultanta  neperformantei guvernamentale, care ii obliga la luarea unor masuri  hei rupiste pentru tinerea in frau a tintei chiar majorate de deficit bugetar, pentru a ne incadra in conditiile impuse de Acordul Stand By cu FMI.

Am auzit de cate va ori spunandu-se “trebuie aprobata o lege sau alta” – (nepopulare) precum legea salarizarii unice sau a sistemului unitar de pensii  – “pentru ca este o conditie impusa de FMI”.

Nu FMI obliga! FMI este o institutie financiara care vrea sa se asigure ca debitorul are capacitatea de plata nealterata fara a afecta pe termen lung capacitatea de business a principalilor investitori externi, a caror lobby nu poate fi total ignorant (ma gandesc doar la speculatiile referitoare la paritatea dolarului facute de de dl. Soros si implicatiile unor carteluri in situatia concesionarii infrastructurii din Grecia)..

Pentru FMI lucrurile sunt simple: vor sa ai o tinta de deficit ca sa poti achita imprumutul! Diferenta este ca primul acord s-a semnat anul trecut si nu s-a luat nicio masura decat propagandistic in anul 2009, intamplator an electoral… Acum se apropie scadenta iar visteria e goala…

Pentru ca adesea am fost intrebata care este proiectul liberal in domeniul social, ce masuri ar trebui luate sa poata fi platite salariile profesorilor, sa nu se diminueze salariile bugetarilor sau veniturile pensionarilor, va prezint alaturat capitolele referitoare la pensii si forta de munca din Platforma liberala pentru o noua economie, document aprobat de Congresul PNL din martie acest an.

Platforma liberala pentru o noua economie

7. SISTEMUL DE PENSII

Toate sistemele de pensii, oricare ar fi tipul lor de organizare, sunt supuse presiunii reformelor în principal din cauze naturale: îmbătrânirea populaţiei concomitent cu reducerea natalităţii şi creşterea duratei medii de viaţă. În numele sustenabilităţii acestor sisteme, care au implicaţii deosebite asupra finanţelor publice naţionale, se vehiculează fie necesitatea creşterii vârstei de pensionare sau restrângerea condiţiilor de retragere anticipată din activitate fie, dimpotrivă, scăderea vârstei de intrare pe piaţa muncii. Sistemele de pensii de tip pay-as-you-go (PAYG), bazate pe solidaritatea dintre generaţii, se confruntă cu probleme şi deficite financiare din ce în ce mai acute. Toate aceste fenomene, fie că sunt de esenţă demografică sau fiscală se răsfrâng în reducerea ratei de dependenţă (respectiv creşterea relativă a numărului de pensionari în raport cu numărul de contribuabili). Asemenea evoluţii se manifestă în majoritatea ţărilor lumii. În Uniunea Europeană, schimbările demografice vor remodela întreaga societate. Se estimează că, în ţările europene, între anii 2005-2050, se va modifica fundamental structura populaţiei pe grupe de vârstă, în sensul îmbătrânirii. Cei cu vârste de peste 65 de ani vor reprezenta în anul 2050 peste 30% din totalul populației, fata de 17% in prezent, in timp ce ponderea populației de 24 de ani, se va reduce in același interval de timp, de la 30% la 23%. Acest proces de îmbătrânirea populaţiei este similar în multe alte ţări, dezvoltate sau aflate în dezvoltare.

În România, în ciuda modificărilor făcute până în prezent, sistemul de pensii se află tot mai aproape de limita sustenabilităţii. Realitatea din România arată că riscurile sistemului preponderent redistributiv au început să se resimtă şi asupra generaţiilor tinere şi active. Astfel, atâta vreme cât plata pensiilor depinde de echilibrul raportului dintre numărul de angajaţi şi cei retraşi din activitate (pe baza principiului solidarităţii dintre generaţii) riscurile sunt proporţionale cu cele demografice, de migraţiune, economice etc.; cu cât mai multe riscuri cu atât mai multe motive pentru reformarea acestor sisteme.

Se dovedeşte că sistemul actual nu numai că sacrifică generaţia viitoare prin punerea sub semnul întrebării a cuantumului pensiei ce o vor primi, ci şi generaţia actuală de pensionari care se zbate la limita suportabilului. Impunerea forţată a principiului solidarităţii nu reprezintă soluţia pentru viitor.

Partidul Naţional Liberal este convins că soluţia adevărată ţine de dezvoltarea sănătoasă a unui sistem de pensii bazat pe principiul contributivităţii şi al responsabilităţii individuale.

Permanenta recalculare a pensiilor nu a făcut decât să prelungească agonia sistemului public de pensii. De aceea, reforma de căpătâi a sistemului de pensii impune dezvoltarea unui sistem durabil de conturi individuale de economisire pentru pensii private. Funcţia definitorie a Guvernului este aceea de a asigura, pe de o parte, un sistem eficient de colectare a contribuţiilor şi, pe de altă parte, o instituţie de supraveghere a pieţei eficientă şi competentă.

Reducerea şi îmbătrânirea populaţiei înseamnă presiuni financiare tot mai mari pe umerii bugetului public de pensii, care trebuie să susţină, cu tot mai puţini contributori (salariaţi şi plătitori de contribuţii sociale), un numar tot mai mare de beneficiari (pensionari din sistemul public). În aceste condiţii, redistribuirea veniturilor prin intermediul sistemului de asigurări sociale devine tot mai injustă pentru generaţiile viitoare, ale căror pensii vor fi tot mai dificil de susţinut financiar, eventual pe un trend crescător al nivelului de trai. Problemele demografice şi nevoia de reformă economică şi socială a României arată că sistemul public de pensii nu mai este sustenabil în forma actuală şi necesită o transformare profundă, pentru a nu intra în colaps în deceniile viitoare.

În România, în prezent, sistemul public de pensii se confruntă cu serioase disfuncţionalităţi:

·                Numărul total de pensionari este 5,7 milioane iar numarul de contribuabili la sistemul de pensii este 4,9 milioane, astfel un contribuabil susţine 1,2 pensionari. Comparativ, în 1990, la bugetul asigurărilor sociale contribuiau 8,2 milioane de salariaţi, care susţineau 2,5 milioane pensionari. Piramida demografică actuală ilustrează o situaţie mai mult decât îngrijorătoare şi impune decizii radicale.

·                Creşterea masivă, aproape în mod fraudulos, a pensionarilor de invaliditate, de la circa 600.000 de persoane in 2001 la circa 900.000 de persoane in 2009, deci o creștere de 50% în doar 8 ani.

·                Triplarea numărului de pensionări anticipate, care au ajuns în 2009 la 110.000.

Rezolvarea acestor dezechilibre necesită dezvoltarea imperativă a sistemului pensiilor private, prin care fiecare român va economisi pentru propriul viitor. Sistemul privat de pensii are câteva avantaje majore faţă de pensiile de stat: cuantumul pensiilor va fi stabilit pe principiul contributivităţii, banii fiind investiţi pe termen lung, în loc sa fie cheltuiți imediat. Participanţii sunt proprietarii contului personal în care îşi economisesc banii de pensie; concurenţa dintre administratorii fondurilor de pensii asigură eficienţa sistemului, adică randamente sporite la investiţiile pe termen lung susţinute cu banii participanţilor. Nu în ultimul rând, sistemul pensiilor private cultivă responsabilitatea individuală, spiritul de prevedere şi economisirea, cu rezultate pozitive asupra performanţei economice generale.

În prezent, tot mai multe guverne recurg la soluţia pensiilor private pentru a-şi reforma sistemul public de pensii. Modelul pensiilor ocupaţionale, foarte raspândit în Europa de Vest, este adoptat şi de Statele Unite ale Americii, dar şi de multe alte ţări. La nivel global, activele totale ale fondurilor de pensii private erau de circa 20-25 de mii de miliarde (trilioane) de euro, la finele anului 2008. Numărul celor care economisesc pentru bătrânețe în diverse scheme de pensii private a ajuns, în prezent, să depăşească un miliard de persoane.

Acesta este contextul în care, în spiritul viziunii liberale, Guvernul a introdus in 2007 sistemul de pensii private, potrivit unui model testat si recomandat de către Banca Mondială. Sistemul de pensii private multipilon este compus din pilonul II – obligatoriu şi pilonul III – facultativ. În prezent, zeci de ţări din întreaga lume au adoptat sisteme de pensii multipilon asemănătoare, pe construcţia recomandată de Banca Mondială. În regiunea Europei Centrale şi de Est, 11 state au adoptat modelul de pensii private de tip multipilon. Reforma pensiilor a început în regiune in 1994, întâi cu pilonul III de pensii private facultative şi apoi cu pilonul II de pensii private obligatorii.

Desăvârşirea reformei sistemului de pensii necesită, în viziunea Partidului Naţional Liberal, câteva principiile clare şi măsuri:

1.  Trecerea treptată de la sistemul solidarităţii între generaţii (plata pensiilor din contribuţia angajaţilor) la principiul exclusiv al contributivităţii. Acest principiu presupune acumularea contribuţiei la asigurări sociale în conturi personale, administrate o parte de stat şi o parte în sistem privat (de ex. pilonul II de pensii). În perioada de trecere la noul sistem, trebuie asigurată corelarea valorii punctului de pensie cu salariul mediu pe economie prin păstrarea raportului de 45% a valorii unui punct de pensie şi salariul mediu;

2.  Scăderea sistematică a cotelor de contribuţie de asigurări sociale, până la înjumătăţirea lor în decurs de câţiva ani. Pe termen lung, în funcţie de performanţele sistemului de pensii private, poate fi luată în considerare reducerea drastică a contribuţiilor la sistemul public de pensii, până la desfiinţarea acestuia. Toţi cei care au contribuit la sistemul public pot rămâne în acest sistem, urmând să primească pensia stabilită de Sistemul Asigurărilor Sociale. Pilonul I de pensii va funcţiona până se va plăti ultima pensie a celor care au contribuit la vechiul sistem;

3.  În perioada de tranziţie a sistemului de pensii, se au în vedere anumite măsuri de atenuare a costurilor reformei, cum ar fi: degrevarea bugetului asigurărilor sociale de stat de cheltuieli, care pot fi suportate din alte surse de finanţare, şi anume plata de la bugetul de stat a indemnizaţiei de însoţitor, acordată invalizilor de gradul I; îmbunătăţirea ratei de dependenţă, prin creşterea progresivă a numărului de contribuabili şi prin descurajarea pensionării anticipate, în vederea realizării unui echilibru între posibilităţile sistemului şi nivelul de atractivitate a unei astfel de pensii şi alinierii la legislaţia europeană în domeniu;

4.  Dezvoltarea susţinută a pilonului II pe principiile economice ale contributivităţii şi ale administrării private a conturilor individuale de economisire pentru pensie. Numai treptat, pensiile private obligatorii, cunoscute ca pilonul II al sistemului de asigurări sociale, vor fi depăşite de un sistem de pensii private voluntare, în care rolul statului nu va mai fi acela de a colecta contribuţiile şi a le redirecţiona către fondurile de pensii. Fiecare angajat va fi în măsură să îşi stabilească procentul de contribuţie, urmând ca angajatorul să-l reţină şi să-l vireze în contul individual al angajatului, deschis la fondul de pensii la care a subscris. Nivelul contribuţiei la fondul de pensii nu trebuie, însă, să fie mai mic decât un nivel minimal stabilit prin lege;

5.  Reglementarea stimulativă a pieţei asigurărilor sociale şi a fondurilor de pensii. Intrarea pe piaţa asigurărilor sociale a unor noi fonduri trebuie să fie una liberă, însă reglementată stimulativ şi transparent: condiţionalitatea unui capital minim fiind corelată cu numărul de membri contributori. De asemenea, fiecare angajat poate schimba fondul de pensii de maxim două ori pe an. Se impune eliminarea restricţiilor existente în prezent cu privire la structura portofoliului de investiţii, fiecare fond de pensii putând să-şi gestioneze liber capitalul, în vederea maximizării randamentului operaţional.

Tabloul reformării sistemului de pensii este mai larg şi are implicaţii financiare deosebite. Principalele elemente enumerate mai sus arată, însă, că este nevoie de o reformare fermă pentru a putea asigura pensii decente pensionarilor actuali şi, mai presus de toate, vom pune în afara pericolului siguranţa de mâine a copiilor şi tinerilor noştri. Această viziune conduce la trecerea de la impunerea principiului „solidarităţii inter-generaţionale” la afirmarea responsabilităţii individuale. Numai aşa vom transforma solidaritatea forţată dintre generaţii, într-o solidaritate reală.

8.   MUNCA ŞI COEZIUNEA SOCIALĂ

Piaţa muncii şi sistemele de protecţie socială se găsesc în faţa unor profunde reforme instituţionale. Globalizarea, criza economică, reforma statului bunăstării şi schimbările structurale din mai toate economiile lumii impun, mai devreme sau mai târziu, adoptarea unei autentice filozofii liberale în domeniul pieţei muncii şi al mecanismelor de protecţie socială. În prezent, până şi cele mai dezvoltate economii ale lumii îşi recunosc provocările în planul reformelor menite să atenueze, pe de o parte, rigiditatea instituţională şi legislativă ce domină relaţiile de muncă iar, pe de altă parte, caracterul statal şi centralizat al sistemelor de protecţie socială. Provocările ocupării forţei de muncă pot fi sintetizate prin muncă decentă, întreprinderi sustenabile, securitate socială şi coeziune socială, în condiţiile crizei economice care a lovit nu doar Europa, ci lumea întreagă.

În România, în lipsa ducerii la bun sfârşit a reformelor structurale de liberalizare, piaţa muncii este împovărată cu diverse constrângeri instituţionale şi legislative, care îngreunează valorificarea eficientă a competenţelor umane şi, în acelaşi timp, reduc viteza de reacţie a economiei către oportunităţile de dezvoltare. În continuare, după cum arată datele statistice şi contrar exigenţelor concurenţiale ale economiei de piaţă, statul este principalul angajator, raportul dintre numărul de angajaţi la stat faţă de cei din sectorul privat este de 1,3 la 1. De asemenea, salariul mediu în sectorul public a ajuns să rivalizeze – şi uneori pe bună dreptate – cu nivelul mediu al salarizării din sectorul privat. În prezent, dintr-o populaţie totală de 22 de milioane de persoane, 11 milioane sunt asistate, sub diferite forme, de stat. Aceasta nu se mai poate numi “protecţie socială”, ci dependenţă de stat – capcana clasică a subdezvoltării.

În aceste condiţii, însăşi coeziunea socială poate ajunge în imposibilitate de manifestare, odată ce recunoaştem că politicile de coeziune economică şi socială sunt printre cele mai importante politici ale Uniunii Europene în privinţa consolidării creşterii economice, a competitivităţii şi a ocupării forţei de muncă. Necesitatea de a asigura resurse umane bine pregătite şi competitive pe piaţa europeană a muncii apare din înţelegerea faptului că avantajele competitivităţii, care stau la baza creşterii economice, nu pot asigura o dezvoltare durabilă pe termen lung, având în vedere presiunile crescute ale procesului de globalizare şi introducerea continuă a noilor tehnologii.

PNL consideră că numai o forţă de muncă flexibilă şi superior calificată va putea să valorifice modificările permanente înregistrate pe piaţa muncii.

De aceea, este nevoie de soluţii şi politici liberale, care să însemne de fapt schimbarea profundă a filozofiei publice în materie de muncă şi coeziune socială. Liberalizarea sustenabilă a pieţei muncii, în spiritul mecanismelor concurenţiale ale capitalismului, este menită să genereze muncă decentă, stabilitate, flexibilitate, responsabilitate individuală şi protecţie socială competitivă. România are nevoie, pe piaţa muncii, de un sistem de stimulente care să recompenseze în primul rând performanţa dar şi experienţa nu atât simpla vechime în muncă. Astăzi, prioritatea economică în România este protejarea locurilor de muncă viabile şi încurajarea iniţiativei private, creatoare de noi slujbe pentru români. Prelungirea crizei înseamnă şomeri în plus, adică sărăcie şi costuri sociale pentru toţi. Trebuie să fim conştienţi că, după criza economică, vine peste România un val de probleme sociale. Şomaj, sărăcie, lipsă de perspective.

Locurile de muncă bine-plătite sunt consecinţa acumulării de capital şi a unui mediu instituţional favorabil libertăţii economice. Acesta presupune taxe scăzute, bariere non-tarifare minime, inflaţie scăzută şi un mediu de afaceri competitiv. Companiile ineficiente trebuie lăsate să dispară, pentru ca alte companii, mai eficiente, să apară. Costurile generate de acest proces, pe termen scurt, sunt compensate de creşterea prosperităţii pe termen mediu şi lung.

PIAŢA MUNCII

Ţinând cont şi de calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, PNL va urmări  îmbunătăţirea cadrului legislativ existent şi adaptarea acestuia la necesităţile pieţei muncii. În acest context, se impune urmărirea anumitor ţinte strategice, cum ar fi:

1.    Armonizarea Codului Muncii cu noile realităţi, mult mai dinamice, ale pieţei muncii prin promovarea simultană a două categorii de obiective legate de conceptul de flexisecuritate:

a.    Creşterea flexibilităţii relaţiilor de muncă simultan cu asigurarea unui echilibru între partenerii contractuali prin protejarea ocupării forţei de muncă şi mobilitatea forţei de muncă;

b.    Creşterea capacităţii de adaptare a resurselor umane la schimbările de ordin tehnologic şi la dinamica locurilor de muncă prin asigurarea accesului la servicii de informare, consiliere şi calificare/recalificare profesională, inclusiv pentru dezvoltarea carierei;

2.    Dezvoltarea spiritului antreprenorial, în special din partea tinerilor;

3.    Creşterea calităţii condiţiilor de muncă prin sprijinul acordat angajatorilor pentru investiţii în tehnologii noi (cu grad redus de poluare şi grad redus de expunere la accidente de munca si boli profesionale); impunerea implementării cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă; promovarea  muncii decente, întreprinderii sustenabile şi a coeziunii sociale prin dialogul social;

4.    Susţinerea prin programelor sectoriale a obiectivelor promovate de Fondul Social European:

a.    Creşterea adaptabilităţii forţei de muncă şi întreprinzătorilor, prin promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii şi prin simularea investiţiilor în capitalul uman; dezvoltarea capitalului uman prin reformarea sistemelor educaţionale şi de pregătire profesională, precum şi a activităţilor de legătură între instituţiile de educaţie superioară, cercetare, centre tehnologice şi întreprinderi;

b.    Îmbunătățirea accesului la angajare şi integrarea durabilă pe piaţa muncii a celor care caută un loc de muncă şi a persoanelor temporar inactive; consolidarea includerii sociale a persoanelor dezavantajate, cu scopul asigurării integrării durabile şi combaterii tuturor formelor de discriminare de pe piaţa muncii;

c.    Promovarea parteneriatelor, acordurilor şi a iniţiativelor comune prin crearea unor legături între partenerii sociali şi organizaţiile non- guvernamentale, la nivel transnaţional, naţional, regional şi local.

În acelaşi timp, în contextul unei autentice viziuni liberale, PNL va căuta să adapteze imperativele „modelului social european” la specificul şi nevoile dezvoltării României.

Este necesară găsirea unui echilibru între nevoia de protecţie socială şi flexibilitate pe piaţa muncii pentru a evita trecerea de la un deficit social la un exces social. Legiferarea excesivă şi colaterală dreptului muncii poate împovăra progresul economic şi chiar submina coeziunea socială. În opinia PNL, şomajul este consecinţa unei pieţe a muncii anchilozată de propriile suprareglementării, de un protecţionism al locurilor de muncă ce contravine chiar principiului libertăţii contractuale, de o povară fiscală ce poate ruina stimulentele activităţii antreprenoriale. Iată de ce este necesară regândirea filozofiei contractului colectiv de muncă în conformitate cu logica economică şi juridică a libertăţii contractuale din sfera proprietăţii private. Negocierile economice reale pe piaţa muncii necesită respectarea şi aplicarea contractelor în conformitate cu principiile statului de drept.

PNL susţine aplicarea corectă, pe piaţa muncii, a principiului contractual al „legii părţilor”, ceea ce ar trebui să elimine orice îngrădire administrativă a dreptului la muncă, inclusiv obligaţiile pentru terţi, ca tentaţie generală a legislaţiei „contractelor colective”.

OCUPAREA

Ocuparea rămâne pentru PNL un pilon important în proiectarea politicilor economice şi pentru care se urmăresc o serie de obiective:

5.    Creşterea ratei de activitate, a ocupării forţei de muncă, prin:

a.    Îmbunătăţirea perspectivelor de ocupare ale grupurilor vulnerabile simultan cu acordarea unor stimulente financiare întreprinderilor care angajează persoane aparţinând acestor grupuri; scutirea de la plata CAS-ului (pe o perioadă de 6 luni) a angajatorilor care angajează persoane ce se află în şomaj, sau şomaj de lungă durată, cu obligaţia păstrării raporturilor de muncă cel puţin 12 luni;

b.     Scutirea de taxe şi impozite, inclusiv contribuţia la sistemul asigurărilor de şomaj, investitorilor în mediul rural care asigură locuri de muncă pe o perioadă de minim 12 luni (perioada minima de contribuţie pentru a fi beneficiar de şomaj); acordarea unei indemnizaţii de formare profesională pentru persoanele din mediul rural la nivelul salariului minim pe economie, dacă acestea sunt înscrise şi finalizează un program de formare profesională pentru adulţi, pe durata participării la respectivul curs.

c.    Creşterea atractivităţii muncii pe piaţa albă prin acordarea de stimulente financiare angajatorilor inclusiv pentru pregătirea angajaţilor, reducerea birocratiei, flexibilizarea relaţiilor de muncă, prin adaptarea Codului Muncii şi a legislatiei muncii la situaţia economică actuală şi realizarea unui cadru legal pentru munca prestată ocazional.

6.    Reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor în condiţiile asigurării unei tranziţii facile de la şcoală la piaţa muncii pentru tinerii absolvenţi şi tinerii şomeri prin intermediul serviciilor de informare şi consiliere privind cariera; adaptarea curriculei educaţionale la noile cerinţe de calificări; încurajarea mecanismelor de stagiatură şi practică în întreprinderi, prin acordarea de deductibilitati acestora;

7.    Egalitate de şanse – promovarea politicii de gen în strânsă legătură cu pincipiile pomovate de Uniunea Europeană;

8.    Incluziune şi asistenţă socială prin focalizarea acordării venitului minim garantat categoriilor celor mai defavorizate situate în prima decilă de venituri; descurajarea dependenţei de măsurile de asistenţă socială;

9.    Promovarea „incluziunii active” a grupurilor vulnerabile, combinând politicile de integrare pe piaţa muncii, cu acordarea unui venit suficient şi cu dezvoltarea unui sistem stimulativ de servicii sociale (dezvoltarea sectorului de economie socială).

SISTEMUL DE PROTECŢIE SOCIALĂ

În privinţa sistemului de protecţie socială, PNL îşi conturează viziunea pornind de la recunoaşterea faptului că dezvoltarea economică sustenabilă pe baze concurenţiale a României este cea mai sigură cale de creştere a nivelului de trai şi pentru categoriile sărace ale populaţiei. Este necesar ca, în România, statul să nu mai perpetueze mentalitatea de asistat prin utilizarea politicilor de protecţie socială şi să se treacă la o abordare pro-activă care să cultive munca, iniţiativa, responsabilitatea personală şi spiritul antreprenorial. Lipsa voinţei politice de a recunoaşte că singurii care au dreptul necondiţionat la protecţie socială sunt copiii şi persoanele cu dizabilităţi a favorizat „hazardul moral” în rândul beneficiarilor redistribuirii. Aceste evoluţii au avut efeccte economice negative (reducerea ratelor de economisire) iar efectele inter-generaţii ale redistribuirii publice au modificat comportamentele individuale şi planurile de viaţă pe termen lung, astfel încât generaţia tânără pare a adopta tipare comportamentale menite mai degrabă să maximizeze şansele de obţinere a ajutoarelor publice.

Iată de ce, pentru PNL, obiectivul general este reforma sistemului de protecţie socială prin transformarea lui dintr-unul pasiv în unul proactiv. Pentru aceasta, principalele măsuri şi rezultate aşteptate ar fi:

10. Schimbarea accentului de pe asistenţa acordată individului pe construirea măsurilor de protecţie socială în jurul protecţiei familiei, prin reducerea numărului de beneficiari de prestaţii financiare directe şi, în acelaşi timp, prin creşterea gradului de securitate socială. Pentru politica liberală, opţiunea pentru familie nu exclude opţiunea pentru carieră. Se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii prin creşterea calităţii serviciilor oferite familiei (condiţii pentru reîntoarcerea pe piaţa muncii a femeilor cu copii sub 7 ani (dezvoltarea serviciilor educaţionale şi supraveghere de la învăţământul preşcolar şi îngrijire la programe after-school) simultan cu stimularea angajatorilor pentru dezvoltarea acestor servicii folosite de proprii salariaţi;

11. Dezvoltarea serviciilor sociale în paralel cu reducerea volumului  prestaţiilor financiare directe (acordate în cash beneficiarilor), ceea ce necesită cresterea calităţii serviciilor prestate fără a creşte efortul bugetar din partea statului, crearea de locuri de muncă şi prin aceasta sistemul de servicii sociale se transformă din consumator de fonduri în “plătitor de taxe”, diversificarea serviciilor pentru familie funcţie de nevoile beneficiarilor (copii, persoane cu dizabilităţi, vârstnici, violenţă domestică);

Reducerea prestaţiilor financiare cu caracter universal şi acordarea acestora pe baza evaluării nevoilor (prestaţiile financiare să devină mai flexibile, la latitudinea autorităţilor locale, funcţie de evaluarile profesioniştilor, în sensul stabilirii de la nivel central doar a cuantumului dar

12. forma de acordare să poată fi decisă de autoritatea locală) – eficientizarea utilizării fondurilor publice, reducerea pe termen lung a efortului bugetar datorită eficientizării;

13. Descentralizarea bugetelor aferente serviciilor sociale şi prestatiilor financiare către autorităţile locale, pentru cresterea flexibilităţii în accesarea fondurilor comunitare;

14. Dezvoltarea unor mecanisme locale prin care comunitatea să decidă cu privire la propriile nevoi (reconstruirea ideii de comunitate si implicarea acesteia in rezolvarea propriilor probleme – reconstruirea spiritului comunitar), cu rezultatul creşterii coeziunii sociale şi implicarea mai activă a comunităţilor locale in rezolvarea problemelor lor; promovarea dezvoltării serviciilor sociale în funcţie de nevoile locale (nu sunt unităţi administrative obligatorii prin lege, ci sunt servicii oferite de profesionişti, decise de primar în funcţie de nevoile identificate ale comunităţii) prin: (1) alocarea fondurilor din bugetul central către autorităţile locale pe baza unor proiecte de dezvoltare a serviciilor sociale conform nevoilor identificate; (2) sprijinirea autorităţilor locale în identificarea priorităţilor şi elaborarea acestor proiecte de dezvoltare;

15. Externalizarea serviciilor de evaluare, monitorizare, stabilire a măsurilor şi drepturilor financiare către profesiile liberale din domeniu (ex. asistenţi sociali, psihologi), cu scopul modificării percepţiei publice cu privire la statul paternalist, prin eliminarea intervenţiei directe din partea reprezentanţilor statului; profesionalizarea serviciilor sociale (prin oferirea acestora de către profesionişti nu de către funcţionari publici), ceea ce va conduce la creşterea calităţii serviciilor sociale acordate in domeniul public sau privat.

PNL consideră că în domeniul muncii şi protecţiei sociale vizează schimbarea concepţiei paternaliste prin care guvernul se afirmă în viaţa socială. Redistribuirea veniturilor şi a avuţiei în societate, prin diverse scheme de asistenţă socială, nu trebuie să reprezinte un scop în sine, ci mijlocul discret prin care statul doar facilitează valorificarea de noi oportunităţi de dezvoltare la nivel individual.

Un răspuns

  1. Felicitari! Sper sa primesti din partea stii tu cui macar o „Nota Bene”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: