Despre sindicate. Si despre istorie – Vasile Paraschiv „Lupta mea…”

Primul meu contact cu lumea sindicala a fost in urma cu 7-8 ani, cand se lucra la Codul Muncii (2002-2003). Indiferent de pasiunile puse in a sustine un proiect sau altul, dialogul social este un mijloc prin care o societate evolueaza.

Odata cu apropierea integrarii in UE am realizat cat de importanta este vocea sindicatelor si patronatelor. Totusi, la acea data, nimeni nu avea suficienta expertiza, nimeni nu putea spune ca stie „bruxelleza” si labirinturile ei de interese nationale dar de cele mai multe ori transnationale. Am descoperit atunci cat de important este sa existe o contraforta la toata aceasta masinarie birocratica care este Bruxelles-ul, iar aceasta este fara indoiala EESC (European Economic and Social Committee). Am avut prilejul atunci sa ii vad pe reprezentantii sindicatelor din Romania intr-o alta lumina, mai profesionisti si mai putin pasionali decat poate la unele din dezbaterile de conjunctura din tara… La fel am simtit cand, mergand la Conferintele Organizatiei Internationale a Muncii le-am ascultat speech-urile.. si am fost mandra ca fac lobby pentru forta de munca din Romania, dar nu ca pentru niste cetateni ai lumii a treia care se vand ieftin.

CES-ul romanesc insa nu functioneaza de ceva timp. Rolul sau este consultativ, la fel ca si a celui european, dar diluarea discursului reprezentantilor alesi in el, in fata masei salariatilor din Romania se simte, motiv suplimentar ca guvernul sa nu tina cont de el, lucru care nu se intampla la Bruxelles unde eurodeputatii sunt atenti la nuantele discursului reprezentantilor EESC, ba mai mult, ii invita la toate ocaziile formale si informale de decizie.

Pentru a intelege mai bine spirala pe care lumea sindicala a parcurs-o in ultimii 20 de ani este important sa cunoastem radacinile ei. In acest sens va propun astazi o carte mai speciala: Vasile Paraschiv, „Lupta mea pentru sindicate libere in Romania”, aparuta in anul 2005 la editura Polirom. Pentru cei mai multi acesta este disidentul care a refuzat decoratia oferita de Traian Basescu in decembrie 2008.

Nu am mai propus lucrari despre dizidenta si comunism, pentru ca nu ma simt suficient de pregatita pentru un discurs pe aceasta tema. Cartile lui Adrian Cioroianu, jurnalul Doinei Cornea, memoriile lui Paul Goma si alte carti pe aceasta tema imi lasa o senzatie de unilateralism conceptual (ca orice informatie in care nu cunosti si opinia celeilalte parti, fara ca prin asta sa fiu in vreun fel partizana comunismului), pe care experienta personala (aveam 10 ani la Revolutie)  nu o poate umple.

Totusi aceasta carte ofera perspectiva unei persoane care a aderat la principiile Partidului Comunist inca din perioada sa de ilegalitate si care devine una din vocile disidentei romanesti in interiorul dar si in afara granitelor.

Copil sarac este nevoit sa plece din satul natal la 12 ani pentru a veni la Bucuresti. Se intampla in 1940. Devine baiat de pravalie iar din aceasta postura, a celui care munceste 16 ore pe zi, 6 zile pe saptamana si inca 8 ore duminica, fara concediu de boala atunci cand isi luxeaza un umar si are jumatate de corp in gips, descopera ca dreptatea nu o poti gasi la institutiile statului, cand depune plangere la inspectia muncii impotriva patronului sau care incalca prevederile legii si nu-l lasa sa-si continue studiile la seral, iar rezultatul este o inrautatire a situatiei sale, din cauza coruptiei inspectorului.

Salvarea vine de la liderul sindicatului functionarilor din magazine si birouri conexe, in vara lui 1946. Tot acesta ii gaseste un nou serviciu, la cooperativa de consum Victoria, cea care aproviziona cu alimente de baza sub pretul pietei pe baza carnetului de membru al PCR.

Inflatia, foametea de dupa razboi dar chiar destinele personale ale multora ii fac sa vada in declaratiile actvistilor de partid o sursa de speranta. Dreptate, libertate, democratie si o viata mai buna sunt conceptele pe care electoral le folosesc toate partidele de la cristalizarea vietii politice in polis-urile grecesti, si au reprezentat elementele de baza si ale discursurilor activistilor comunisti.

Vasile Paraschiv se afla in partea ascendenta a existentei sale. Isi poate continua studiile si lucreaza doar 8 ore pe zi. Absolva cu gradul de locotenent Scoala de Ofiteri de Transmisiuni de la Sibu in 1951. In viata personala insa apar noi elemente – se indragosteste de o tanara care nu place partidului, pentru ca nu are origini sanatoase. Nu mai pleaca la Academia Militara Frunze din Moscova pentru ca se gaseste asupra lui o carte a lui Lucretiu Patrascanu.  Detaliile acestea au o alta amploare cand, intorcandu-se din armata la serviciul anterior, la un oficiu postal, este transferat obligatoriu la un alt compartiment. Mutarea la Combinatul Petrochimic Brazi este completata de evacuarea din locuinta in decembrie ’63. Cu doi copii mici, o soacra sexagenara si fara casa multe din principiile enuntate de partidul comunist incep sa paleasca in fata realitatii. Actiunea in instanta se tergiverseaza, iar solutia nu vine de la instanta ci ca urmare a unui memoriu depus la Comisia de Control a CC al PCR. Prima dovada ca instanta este subordonata puterii…

Presiunile exercitate asupra lui ii arata ca valorile in care a crezut la 18 ani sunt utopii propagandistice pentru partidul aflat la putere, astfel ca dupa 22 de ani de activism decide sa se retraga din PCR. Era in 1968.

Sub influenta evenimentelor din 1970 din Polonia, Ceausescu decide sa tina in aprile 1971 Congresul Sindicatelor, pentru care Vasile Paraschiv trimite 11 propuneri pentru liberalizarea activitatii sindicatelor. Acesta este momentul in care devine persoana non-grata, fiind internat la un spital de boli psihice.

Dupa eliberare il contacteaza pe Paul Goma si semneaza celebra scrisoare prin care sunt facute publice cenzura si opresiunea exercitate de partidul comunist, prin intermediul postului de radio „Europa Libera”.  Este a doua oara internat intr-un spital de boli psihice, eliberat apoi dar urmarit pas cu pas, cere eliberarea pasaportului pentru a pleca intr-o excursie in Austria.

La 20 noiembrie 1977 pleaca din Romania si cu ajutorul organizatiilor de sustinere a emigrantilor din statele comuniste si a reprezentantilor diasporei romanesti reuseste sa acorde interviuri pentru „Europa Libera” si pentru cotidianul francez „Liberation”, care publica povestea sa.  Ecourile acestor interviuri creeaza legaturi puternice cu intreaga miscare sindicala franceza, bazandu-se pe principiul „Proletari din toate tarile, uniti-va!”. Conferintele publice la care participa il fac sa vorbeasca despre situatia muncitorilor din Romania, despre inabusirea grevei din Valea Jiului, din august 1977 de la Lupeni, in urma careia cei 13 lideri de sindicat care au negociat cu reprezentantii guvernamentali au disparut fara explicatii, iar celor 4.000 de muncitori care au participat la greva li s-a desfacut contractul de munca si li s-au evacuat locuintele.

Incalcarea principiilor de baza ale libertatii sindicale dar si curajul de a vorbi despre acestea au facut ca sindicatele franceze CFDT, FEN si FO precum si cel american AFL-CIO sa il sprijine inclusiv dupa intoarcerea in Romania. Disparitia brusca a lui Paraschiv ar fi confirmat cele declarate in interviu…

Din 9 iulie 1978 de cand s-a intors in Romania si pana la sfarsitul lunii martie 1989 Vasile Paraschiv a fost de 3 ori rapit de ofiteri de securitate, torturat, de multe ori agresat in plina strada, la el in casa, urmarit, ascultat…  In tot acest timp a continuat sa vorbeasca despre un sindicat independent de partidul comunist, care sa apere interesele salariatilor sai. De altfel este cel care a intemeiat primul sindicat liber din perioada comunista, impreuna cu cativa colegi de serviciu, care apoi se retrag pe rand ca urmare a presiunilor exercitate asupra lor iar sindicatul devine in scurt timp o utopie..

Deschiderea procesului comunismului a reprezentat o oportunitate pentru a cunoaste identitatea tortionarilor sai: ofiteri, medici psihiatri si colegi de serviciu. Din pacate nu si o oportunitate de a-si vedea visul implinit: acela al unei miscari sindicale independente politic, asa cum vazuse la sfarsitul anilor ’70 in Franta.

Personaje necunoscute au aparut la primele sedintele ale sindicatului din domeniul chimiei, probabil domeniul din care s-a extins la nivelul tuturor ramurilor de activitate. Interesul acestora era pe termen scurt: patrimoniul imens al UGSR-ului si a ziarului acestuia.. Fara un filon doctrinar, fara informatii despre drepturile consacrate de tratatele internationale noii lideri si-au facut glasul auzit bazandu-se pe ignoranta maselor, pentru a deveni in scurt timp lideri politici (dand exemple cunoscute noua: Miron Mitrea, Ion Radoi).

Testamentul politic al lui Vasile Paraschiv obliga macar la o clipa de reflectie…  Am sa-l redau mai jos, asa cum apare el in memoriile acestuia:

„1. Sa nu iertati si sa nu uitati niciodata perioada grea a dictaturii comuniste din Romania anilor 1944-1989, crimele, nelegiuirile regimului comunist, suferintele si umilintele la care a supus poporul roman.

2. Sa luptati si sa fiti activi in viata, pentru ca ceea ce s-a intamplat atunci sa nu se mai repete niciodata in istoria tarii noastre.

3. Sa luptati pentru apararea drepturilor omului in Romania, pentru dreptate si libertate, democratie si demnitate, pentru adevar.

4. Sa nu va fie frica niciodata de persecutii si de represiune, atunci cand cauza, cererile voastre sunt intemeiate pe lege.

5. Sa luptati pentru apararea valorilor morale ale Revolutiei romane din decembrie 1989, pentru care si-au dat viata peste 1.200 de tineri: dreptate si libertate, democratie, adevarul in locul minciunii, transparenta in toate domeniile vietii politice, sociale si economice si o viata mai buna pentru toti.

6. Sa nu puneti niciodata interesele voastre personale asupra intereselor generale ale tarii si poporului vostru.

7. Sa fiti cetateni onesti in viata, oameni cinstiti si corecti gata oricand sa dovediti spirit de sacrificiu pentru cauza si interesele poporului vostru.

8. Sa dobanditi de la dascalii vostrii tot ce-i mai frumos, mai bun si mai nobil in viata si sa puneti in practica aceste invataturi.

9. Sa urmati exemplul eroilor si martirilor poporului roman.

10. Sa invatati foarte bine carte, caci concurenta este mare, sa obtineti succese la invatatura si sa ajungeti specialisti de vaza, oameni competenti si cu renume international, pentru Romania.

11. Asta e tot ce va las eu mostenire: lupta mea, sfatul, ideile si exemplul meu personal.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: