Generatii de tranzitie

Generația absolventilor de liceu 2011 va rămâne in memoria colectiva ca fiind a celor care au ratat bac-ul, testul maturității.

In anii 40 bacalaureatul reprezenta o mare realizare, pentru ca era sansa de a avea un serviciu mai bun, cu o retributie mai mare. Numarul absolventilor de facultate era de 1,3 (fata de 1,8 Franta) la 1000 de locuitori, in conditiile unui analfabetism de 80%. In plin razboi scolile s-au inchis putin timp.

Mai degraba au aparut blocaje incepand cu 1948 cand dupa alegerile furate, Frontul Democratiei Populare a castigat alegerile cu 97,83%. Apoi au aparut epurarile din invatamant, la inceput cel superior (facultatea de medicina, drept si arhitectura din Bucuresti au fost cele mai decimate (ca numar de cadre didactice eliminate din total personal, avand multi profesori membri ai partidelor istorice sau evrei) apoi in toate mediile.

Noul om se cladea in fiecare comuna, in fiecare institutie, in fiecare minister. „Ilegalistii” de ieri erau conducerea din anii 50. Intelectualii erau pericolul iar proletariatul avea puterea sa-i reeduce. Si pe multi i-au reeducat: canalul Dunare-Marea Neagra a avut o medie de 80 de morti/ zi.

Locurile eliberate de intelectuali trebuiau ocupate. Exista legendele salvarii profesionale ale unor medici care au fost pastrati (erau bancuri care circulau referitor la BTS-urile unora din nomenclaturistii rusi). Cei care au rezistat trebuiau sa faca insa dovada dosarului bun si sa devina membrii de partid.

Reconstructia Romaniei dupa razboi s-a facut cu omul nou. Cel care implinea productia cincinal-ului in trei ani si care decidea aleatoriu unde sa se nasca o noua uzina, iesita sau nu din contextul geo-social al zonei. Daca nu sunt muncitori aducem din Moldova si ii calificam la locul de munca. Le dam si casa. Statul tatuc trebuia sa fie grijuliu cu cei neajutorati, intelectualii fiind o specie acceptata dupa anii 1964 dar nesustinuta real, spre deosebire de proletariatul pe care se baza.

Propaganda se baza pe filme in care viata la tara este idealizata iar d-soara secretara cu cerneala pe degete ironizata. Unghiile trebuie sa aiba urmele pamantului stabun si fertil, nu sa fie date cu oja ca pesonajul unei profesoare de franceza dintr-un film al epocii.

Nevoia de cadre obliga la obtinerea de diplome, care nu-s deloc greu de creat. Facultatea se poate face pe cai mai scurte, poti sa-ti iei pe urma bacalaureatul, sau chiar poti sa faci ulterior liceul. Despre primele generatii de Stefan Ghiorghiu sunt legende care amintesc de alfabetizare. Scola la seral si recomandarea secretarului de partid puteau tine loc de examen de admitere la liceele tehnologice.

In anii 60 Romania a ajuns insa la un analfabetism de 1%. S-au cladit scoli in fiecare comuna, au fost adusi profesori. S-a inceput crearea unui sistem de invatamant de masa, care fara nicio indoiala era mai bun decat ceea ce exista acum. Nu am reusit sa egalam anul 1972 la numar de olimpici internationali la olimpiadele scolare. Zborul in cosmos al primului roman era dublat de cercuri de astronomie in scolile cele mai sarace. Profesorii aveau vocatie de mentori iar elevii se straduiau sa fie discipoli.

Relativa acalmie socio-economica a anilor 70-80 a crescut cifra de scolarizare a facultatilor care era corelata cu nevoile economice prestabilite, chiar daca realitatea de la locul repartitiei demonstra inutilitatea demersului. Adesea resursele umane erau prost gestionate fiind zone cu surplus si altele cu deficit de personal supracalificat.

Doar ca generatia anilor 70-80 care descoperea Beatles-ul si Rolling Stones era diferita de cea a anilor 50. Aparuse un fenomen al Flacarei cu o incandescenta de talente din toate artele. Probabil a fost generatia de aur a baletului romanesc, a claselor de regie si montaj de film, a scolii romanesti de scenografie. E regretabil ca prezentul ma face sa ma uit cu jind la teatrul televizat din anii 80 ca sa vad cadre si lumini de arta.

Si totusi numarul de absolventi era foarte mic si concurenta nu era doar la admiterea la facultate ci si pe parcusul ei, pentru a obtine o repartitie mai buna. Exista deci o miza pentru a lupta pentru performanta. Facultatea de arhitectura in generatia lui Alexandru Andries avea 70 de absolventi/an si 2-3 locuri la doctorat (erau ani in care nu se scotea niciun loc) in perioada de cea mai mare dezvoltare a constructiilor din Romania. Astazi a devenit universitate cu 3 facultati, rector, 2 prorectori, 3 decani si un numar mare de cadre universitare cu 570 de locuri la admitere si 80 la doctorat. Oare piata muncii are nevoie de toti acestia? Ce va face cel de-al 21-lea absolvent de arhitectura de interior din acest an? Ca mai sunt inca pe atatia din anii trecuti… iar beneficiarii vor proiecte asamblate cu fundatie, plan de situatie cu detalii de executare inclusiv de instalatii si nu ii ajuta doar iluminatul ambiental de interior…

Incandescenta initiativei private postrevolutionare i-a facut insa pe multi sa devina parinti la fara frecventa. Viata facila a fost intens promovata prin concursuri televizate (sa nu uitam ca in 1995 valva aparitiei PROTV-ului se datora concursurilor in care puteai castiga doar sunand si spunand un cuvant afisat indelung pe ecran, o suma echivalentul a 8-10 salarii). Milionul se putea castiga doar uitandu-te la televizor. Copiii crescuti cu aceste imagini, cu parinti alergati sa asigure un venit care sa-i permita copilului telefonul mobil dorit, dar fara timp de a sta la povesti despre ce au facut in ziua respectiva la scoala, ce nota au luat la lucrarea de control de saptamana trecuta si cand e urmatoarea sedinta cu parintii – acesti copiii ai tranzitiei au inteles ca te poti descurca in viata.

Cand un fotbalist celebru scapa de acuzatii de dopaj doar ca pare smerit intr-o conferinta de presa inseamna ca s-a scos. E tare… se descurca…

La scoala profesorii isi suplimenteaza veniturile cu meditatii, iar daca vin la meditatii copii de la clasa vor primi si note mari, ca doar de asta sunt platiti de parinti. Iar parintii nu au timp sa testeze informatiile asimilate de copii si nici sa observe piercing-ul si noul tatuaj al odraslei. Sau daca observa e cam tarziu, pentru ca deja a crescut si e mofturos si greu de intrat in voie…

Aceasta generatie a ajuns la maturitate. Este majora si votanta. Intr-o societate de sacrificiu au decis ca ei stiu si cunosc scurtaturile sistemului. Sunt cinici desi au 18 ani. Stau in gasti in fata blocurilor cu masinile (SH din Germania si inmatriculate in Bulgaria) deschise din care razbat pe zeci de metri decibelii subuferelor cu manele, de cum se insereaza pana noaptea tarziu. „Se baga” in „aranjamente”, „fac si ei o afacere”. Conteaza prea putin vocatia, pentru ca talentul trebuie slefuit prin multa munca. Au inteles ca cei care fac multa scoala nu ajung la fel de bine ca baietii si fetele de Dorobanti.

Vorbesc despre ei ca generatie pentru ca desi, printre ei sunt si tineri care pot face diferenta intre Cezar si Camil Petrescu si pot descrie legea proportiilor echivalente de la chimie, ceea ce se vede este ce am prezentat mai sus. Cersetorii din Roma sunt cateva mii dar umbresc prezenta ceiluilalt milion de romani integrati. As vrea sa sper ca proportia se pastreaza si in cazul celor 60% (70% pentru Bucuresti) care nu au luat nota minima de promovare a bacalaureatului. Dar privind filmuletele de pe youtube facute de PrahovaTV vad ca in Romania profunda folositul pastei de dinti si ultima carte citita se pierd in negura vremii si asta ma revolta cu aceeasi putere cu care ma deprima.

Generatia John Lenon si Jimmi Hendrix avea alte tinte fata de generatia Andre si a cantaretilor cu nume de mezeluri. Intre nonconformismul neacceptarii unor schisme sociale  si a unui razboi ilogic cum a fost cel din Vietnam si a fi „libera la mare la 14 ani” e distanta dintre jazz si manele.

In apararea lor vine faptul ca au gasit scurtaturile unui sistem cladit de altii, in care ultimul lucru important a fost calitatea invatamantului. Ministrii, parlamentari, rectori si cadre didactice au creat un sistem de diplome pe banda rulanta, in care totul s-a redus la bani si cresterea unei cifre de scolarizare pentru a sustine cat mai multe posturi si vanitati. In ultimii 20 ani au aparut o multitudine de profesori universitari, conferentiari si chiar conducatori de doctorate care abia acum (la ani distanta) reusesc sa indeplineasca cerintele de numar de publicatii ISI. In 2008 Romania avea 48 (fata de 33 Franta) de absolventi de facultate la 1000 de locuitori.

Aparitia camerelor de luat vederi in salile de examen a demonstrat limitele sistemului. Au sperat ca va merge si asa, dar s-au inselat.

Acum se simt discriminati fata de cei cu 1-5 ani mai mari decat ei. De 8 ani se intra la facultate folosind notele de la bacalaureat, putine facultati mai dand examene de admitere. Finalizarea studiilor a devenit si ea la fel de usor de trecut, printr-un eseu de 40 de pagini pe care trebuie sa-l sustii in 10 minute in fata unei comisii plictisite. Apoi vad ei ce fac…

Angajatorii desi comenteaza si stramba din nas sustin acest non-sistem de invatamant. Nu utilizeaza bursele private, nu se implica prin patronate in realizarea curriculei fiind, asemeni absolventilor, o reflexie a societatii. Si se descurca cu ce gasesc, inventeaza functii, cam toate cuprinzand termenul de manager (indiferent daca nu exista niciun subaltern si atributia de baza este aranjarea unui produs pe un raft).

Printr-un proiect demarat de o fundatie am stat de vorba cu mai multi adolescenti de clasa 12-a vorbindu-le despre drepturile lor ca viitori salariati. Am inteles repede ca trebuie sa le atrag atentia prin lucruri pe care sa le cunoasca, asa ca am plecat de la exemplul retelelor de socializare on-line si al elementelor de CV care apar in descrierea profilului. Discutia s-a animat, am reusit sa le transmit un minim set de informatii, desi nu cred ca au avut un impact deosebit, dar in urmatoarele zile am primit add-uri de la multi dintre ei. Am fost incantata cand am primit „like” de la unul dintre acestia la un subiect in care nu eram de acord cu victimizarea celor care nu au luat bacalaureatul nici in a doua sesiune. Poate ca totusi exista speranta…

Ne plangem de ei, ca-s tapii ispasitori ai nostrii, ai tuturor. Dar uitati-va in jur si ganditi-va de cate ori ati incalcat o norma doar ca e mai simplu asa si nimeni nu te-a sanctionat pentru asta. Fiecare norma incalcata insa duce la situatia de azi….

Un răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: