Comunicat de presă – Dezbaterea Publică “România-Serbia.Românii din Valea Timocului”

Sâmbătă, 31.03.2012, TNL Sector 5 a organizat la Palatul Parlamentului dezbaterea “România-Serbia. Românii din Valea Timocului”,  adresată în special tinerilor dornici să afle atât problemele cu care se confruntă comunitatea românească din această regiune cât şi abordările pe care România trebuie să le aibă pe viitor în raport cu Serbia pentru rezolvarea acestor probleme.

Dezbaterea a fost moderată de către d-na Denisa Pătrașcu care a realizat și o prezentare a evoluției istorice, demografice a comunitații românești din Valea Timocului dar și aspectele care au stat la crearea artificială a „limbii vlahe”.

Au participat ca invitaţi d-nii. senatori PNL Raymond Luca și Romeo-Florin Nicoară și dl. deputat PNL Daniel-Stamate Budurescu, membrii ai comisiilor de politică externă din Parlamentul României și care au prezentat perspectiva relațiilor bilaterale cu Serbia, diferențierea artificială dintre vlahi și români, importanța monitorizării constante a evoluției situației din Timoc, inclusiv prin internaționalizarea problemelor cu care se confruntă românii timoceni, precum și viziunea PNL în relația cu românii din comunitățile istorice românești de lângă graniță.

Invitatul special, dl. Aleksandar Najdanovic, președintele Asociației Studenților Timoceni din Craiova, a prezentat tinerilor participanți realitățile timocene pornind de la lipsa educației în limba maternă, motiv pentru care majoritatea populației nu știe să scrie și să citească în limba română, deoarece limba română s-a păstrat în comunitatea timocenilor din 1833 până în prezent exclusiv pe cale orală, inexistența unei prese în limba română, limitările de resurse umane și financiare ale ONG-urilor românești pentru a obține fonduri de preaderare în vederea sprijinirii minorității românești, precum și problemele în ceea ce privește selecția studenților care beneficiază de burse ale statului român, burse care ajung în unele cazuri la tineri care nu sunt etnici români.

Propuneri de soluții pe care România ar putea să le implementeze în problema timoceană au fost prezentate de către dl. Cătălin Cornea care a insistat că semnarea Protocolului privind minoritățile naționale între România și Serbia la 1 martie 2012 nu reprezintă o garanție suficientă că Serbia se va implica activ în rezolvarea problemelor legate de lipsa educației, a mass-mediei și bisericii în limba română, motiv pentru care România trebuie să găsească propriile instrumente, în special prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pentru a îmbunătății situația românilor din Valea Timocului.

În cadrul dezbaterii s-a evidențiat faptul că PNL susține lupta pentru drepturile  minorității române din Serbia iar diferențierea artificială a românilor din Timoc în vlahi și români sunt aspecte care au fost ridicate în multiple rânduri la întâlnirile bilaterale anterioare și care rămân pe agenda PNL până la soluționare dar în aceleași timp este regretabilă modalitatea utilizată de guvernarea actuală a României de a temporiza acordarea statului de stat candidat la aderarea la UE, Serbiei, deoarece s-au încălcat uzanțele diplomatice prin lipsa de predictibilitate a părții române.

Presiunile la care liderii românilor din Timoc sunt supuși de către autorități nu au încetat o dată cu semnarea Protocolului. Astfel, săptâmâna trecută, dlui.Slavoljub Gatovici, unul dintre liderii comunităţii românești din Zaicear, care lucrează la biblioteca din localitate i-a fost interzis accesul la locul de muncă de către angajatorul său, ca represalii pentru că a participat la o emisiune televizată în care a vorbit despre tradiţiile şi obiceiurile vlahiilor. În același timp, autorităţile locale din Negotin i-au impus preotului prototop român Boian Alexandrovici să dea jos plăcuţa pe care era trecut numele protopopiatului Dacia Ripensis şi care era fixată pe sediul protopopiatului. Aceste acțiuni ale unor autorități publice din Serbia sunt în contradicție cu textul protocolului semnat la 1 martie 2012 între România și Serbia.

Soluțiile propuse de PNL pe care România ar putea să le implementeze în perioada următoare pentru normalizarea situației minorității române din Timoc sunt: suport în vederea consolidării sectorului neguvernamental românesc din Valea Timocului pentru întărirea capacității de a organiza evenimente culturale și cursuri de limbă și literatură română dar și de istorie și cultură a națiunii române, susținerea coagulării politice a comunităților românești din Voivodina și Timoc pentru promovarea drepturilor acestora ca minoritate națională și nu ca grup etnic ca în prezent, realizarea demersurilor diplomatice pentru extinderea ariei de recepție și transmisie audio-vizuală în Timoc a programelor în limba română ale Radio-Televiziunii din Voivodina dar și a Televiziunii Române.

Toți participanții au apreciat organizarea acestei dezbateri, finalizată cu propunerea ca un nou eveniment pe acest subiect să fie organizat spre sfârșitul anului dar și cu adresarea invitației către tinerii liberali de a mearge să viziteze comunitatea românească din Timoc.

TNL Sector 5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: