O nouă etapă

În urmă cu 2 săptămâni a avut loc prima schimbare democratică a unui guvern în timpul mandatului parlamentar. Pentru prima data o moțiune de cenzură a dus la căderea guvernului în funcție și venirea la guvernare a opoziției.

Într-un timp scurt s-a definitivat programul de guvernare al USL pentru următoarele 6 luni, (când vor avea loc alegerile generale), bazat pe programele lansate în ultimul an de USL pe diverse domenii. Timpul scurt și presiunile atât interne cât și externe determină însă o prioritizare a acestor programe în unele cazuri și o temporizare în altele, astfel încât la final de mandat să putem spune că cele mai importante lucruri pe care ni le-am propus au fost înfăptuite, aceasta fiind formula prin care au fost selectate elementele programului de guvernare din suma programelor USL. Le voi enumera doar pe cele din domeniul social: restituirea CASS-ului potrivit deciziilor Curții Constituționale, revenirea salariilor bugetarior la nivelul din 2010, CAS redus pentru angajator pentru stimularea locurilor de muncă, creșterea salariului minim la 850 lei și promovarea reală a dialogului social.

După 3 ani și jumătate în care întreaga legislație a muncii și asistenței sociale a fost bulversată, cu schimbări atât legislative cât și instituționale în tot spectrul de resort al Ministerului Muncii, 6 luni sunt insuficiente pentru o reformă structurală, dar pot fi suficiente pentru a îndrepta disfuncționalitățile majore.

Cred cu întreaga convingere că rezultatele nu pot fi obținute decât în echipă, iar faptul că astăzi colegii mei din Partidul Național Liberal mi-au acordat încrederea lor pentru a prelua pentru a doua oara funcția de secretar de stat în Ministerul Muncii, mă onorează și mă obligă în egală măsură.

Sunt astăzi în a 3-a etapă a carierei mele profesionale în acest minister, în care mi-am început activitatea lucrând la cea mai importantă lege a domeniului social: codul muncii. În 2003 s-a făcut prima reformă a legislației muncii, schimbând un cod al muncii din anii ’70 cu unul adaptat economiei de piață. Ca reprezentant al ministerului în rețeaua juriștilor Biroului Internațional al Muncii am avut ocazia să analizez legislația în acest domeniu a altor state dar și să colaborez cu personalități ale acestui domeniu, probabil cei mai importanți specialiști în domeniul social atât practicieni cât și din mediul universitar. Am făcut parte dintr-o generație care însă a învățat mai multe din mers, fiind primii care ne confruntam cu noile realități ale transpunerii aquis-ului comunitar sau ale lucrului sub presiunea sindicală, lecții despre care nicio carte de drept social (dreptul muncii si dreptul securtitatii sociale) nu te învață.

În 2007 m-am reîntors în minister având o sarcină complexă: reforma în domeniul sănătății și securității în muncă, punerea în aplicare a pilonului II de pensii dar și primele provocări ale prezenței României pe piața unică, de această dată ca stat membru, în condiții de restricție pe cele mai importante piețe ale muncii din UE pentru lucrătorii români. Am fost onorată să primesc felicitările personale ale dlui Xavier Bertrand, ministrul muncii francez, în timpul președenției UE a Franței, pentru activitatea desfășurată.

Astăzi, revin într-o echipă condusă de ministrul muncii care se bucură de cea mai mare popularitate din guvernările ultimilor 20 de ani, d-na Mariana Câmpeanu. Mă bucur să regăsesc vechi colaboratori, profesioniști cu mulți ani de vechime în Ministerul Muncii, cu care am lucrat mult peste prevederile legislației timpului de lucru. Din păcate însă, sunt foarte puțini cei care au rezistat 3 ani de presiuni politice, iar una din prioritățile întregii administrații publice este reprofesionalizarea și redimensionarea, deoarece sunt domenii întregi în colaps din cauza subdimensionării personalului.

Așteptările sunt mari de la fiecare din noi și sper că la sfârșitul acestui scurt mandat ca îndeplinirea programului de guvernare asumat va determina începutul îmbunătățirii situației mediului de afaceri, pentru a deveni promotor de locuri de muncă și creștere durabilă.

6 Răspunsuri

  1. Te felicit Denisa….ma bucur ca ai reusit sa ajungi pentru a doua oara secretar de stat in cadrul Ministerului Muncii, stiu ca asta iti doresti si ca esti cea mai potrivita. Ma bucur mult ca am avut ocazia sa te cunosc……..

  2. Felicitari si multa bafta! Vor fi niste luni grele, foarte grele….

  3. hey hey!! this is a very nice website here and I just wanted to comment & say that you’ve done a great job here! Very nice choice of colors & layout, very easy on the eyes.. Nicely done!…

  4. Sincere felicitari pentru revenirea in minister! Personal, apreciez oamenii competenti ca tine si ma bucur ca faci parte dintr- o echipa foarte buna – alaturi de noul ministru , un om si un profesionist deosebit, care cunoaste in detaliu realitatile acestui minister.
    Din pacate Romania se afla criza iar problemele ” mostenite ” si cele curente trebuiesc rezolvate. La nivel concret solutiile acestei probleme sunt banii , deciziile politice si modificarea legislatiei actuale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: