Modificările legislative în autorizarea și funcționarea agentului de muncă temporară

  Articol publicat în Revista Română de Dreptul Muncii nr.4/2012 cu drepturi exclusive de editare

În data de 4 februarie 2012 a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern 1256/2011[1] privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, prin care a fost abrogată Hotărârea de Guvern nr.938/2004[2] care reglementa condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară.

Necesitatea modificării procedurii de autorizare a agentului de muncă temporară a apărut firesc ca urmare a modificării tuturor celor 11 articole din Codul Muncii, republicat, care vizau munca prin agent de muncă temporară, ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr.40/2011. Modificările pornesc de la definire până la elementele contractelor care stau la baza relației triunghiulare a acestei forme de muncă, fiind cu siguranță cel mai modificat capitol din Codul Muncii.

Un aspect important al modificărilor aduse este lărgirea sferei celor care pot deveni agenți de muncă temporară. Anterior limitarea privea doar societățile comerciale. Prin definirea termenului de agent de muncă temporară ca persoana juridică autorizată, sfera de cuprindere este mai largă, fără a atinge întregul spectru acoperit de art.3 lit.b din Directiva 2008/104/CE[3] potrivit căruia „agent de muncă temporară” înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce, în conformitate cu legislația națională, încheie contracte de muncă sau raporturi de muncă cu lucrători temporari pentru a-i pune la dispoziția unor întreprinderi utilizatoare, pentru a lucra cu titlu temporar sub supravegherea și conducerea acestora.

Agentul de muncă temporară este persoana juridică autorizată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care pune provizoriu la dispoziţie utilizatorului personal calificat şi/sau necalificat pe care îl angajează şi salarizează în acest scop[4].

Persoană juridică este potrivit art.25 alin.(3) din Codul Civil orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile. Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat[5].

Conform art.194 din Codul civil persoana juridică se înfiinţează: a)prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică este persoană juridică; b)prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii; c)în orice alt mod prevăzut de lege. Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.

Astfel se poate autoriza ca agent de muncă temporară orice persoană juridică care are ca obiect principal de activitate „Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului conform codului CAEN” – modificare 7820. Având în vedere faptul că activitatea aceasta are natură comercială, datorită existenței în relația triunghiulară a unui contract comercial, finalizat cu obținere de profit scoatem din sfera persoanelor juridice pe cele cu scop non-profit.

Pot astfel să devină agenți de muncă temporară: societățile civile, societățile comerciale și grupurile economice.

         Ca urmare a intrării în vigoare a HG nr.1256/2011[6] atât procedura de autorizare a agentului de muncă temporară cât și condiţiile de funcţionare au suferit modificări.

Astfel, pentru a înființa un agent de muncă temporară, potrivit art.3 din HG nr.1256/2011, persoanele juridice trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie persoane juridice constituite potrivit legii şi să aibă prevăzut în actul constitutiv, ca obiect principal de activitate, „Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului conform codului CAEN” -7820 (acest cod CAEN reprezintă una din modificări); să nu înregistreze debite la bugetul de stat sau la bugetele locale; să nu figureze în evidenţele cazierului fiscal cu fapte sancţionate de reglementările financiare, vamale şi nici cu cele care privesc disciplina financiară; să nu fi fost sancţionate contravenţional, în ultimele 24 de luni anterioare datei formulării cererii de autorizare, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei muncii, comerciale şi fiscale; contravenţiile cu privire la care există o acţiune pe rolul instanţelor de judecată vor fi luate în considerare numai dacă până la data soluţionării cererii de autorizare s-a pronunţat cu privire la acestea o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă; să constituie garanţia financiară prin depunerea într-un cont distinct deschis la o bancă din România a unei sume egală cu contravaloarea a  25 de salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, la care se adaugă contribuţiile datorate de către angajator bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.

Anterior era necesară plata unei taxe de autorizare[7] și dovada că nu înregistrează debite și la bugetele speciale[8] (asigurări sănătate, pensii, accidente de muncă și boli profesionale și șomaj).

În vederea dovedirii îndeplinirii acestor condiții, dosarul trebuie să conțină următoarele[9]: actul constitutiv sau actul adiţional la actul constitutiv, după caz, în care să fie menţionat obiectul de activitate, cod CAEN 7820, în copie legalizată; certificatul de înregistrare la registrul comerţului, emis de oficiul registrului comerţului, în care să fie menţionat obiectul principal de activitate, cod CAEN 7820, în copie legalizată; cazierul fiscal; certificate eliberate de instituţiile competente, care să ateste îndeplinirea condiţiei că nu înregistrează debite la bugetul de stat sau la bugetele locale; certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului, care trebuie să cuprindă menţiuni din care să rezulte că solicitanţii nu se află în procedură de reorganizare sau faliment, potrivit legii; dovada constituirii garanţiei financiare, în cuantumul prevăzut mai sus; declaraţie pe propria răspundere a solicitantului privind îndeplinirea condiţiei că  nu au fost sancţionate contravenţional, în ultimele 24 de luni anterioare datei formulării cererii de autorizare, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei muncii, comerciale şi fiscale; contravenţiile cu privire la care există o acţiune pe rolul instanţelor de judecată vor fi luate în considerare numai dacă până la data soluţionării cererii de autorizare s-a pronunţat cu privire la acestea o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Având în vedere relația triunghiulară formată prin punerea la dispoziția utilizatorului a salariatului temporar de către agentul de muncă temporară, legiuitorul a căutat să creeze elemente de siguranță prin care să nu fie eludate drepturile legale ale salariaților temporari.

Din această categorie de prevederi se regăsește atât obligativitatea de constituire a unui depozit bancar cu o valoare prestabilită a garanției financiare, obligativitatea utilizatorului de a face plata în cazul în care agentul de muncă temporară nu deţine fondurile necesare sau garanţia nu este suficientă pentru acoperirea obligaţiilor privind plata salariului şi cele privind contribuţiile şi impozitele devenite scadente şi exigibile, precum și obligativitatea egalității de tratament pe durata misiunii temporare între salariatul temporar și salariații proprii privind condiţiile de bază de muncă şi de angajare referitoare la durata timpului de lucru, munca suplimentară, repausul zilnic şi săptămânal, munca de noapte, concediile şi sărbătorile legale şi salarizarea.

Potrivit art.5 alin.(2) și alin.(6) din HG nr.1256/2011 garanţia financiară se poate utiliza numai pentru plata de către agentul de muncă temporară a drepturilor de natură salarială, a celorlalte drepturi băneşti negociate cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă, respectiv a contractului de muncă temporară, precum şi a contribuţiilor datorate de către angajator bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, la data scadenţei acestor obligaţiilor, în cazul în care fondurile proprii nu acoperă aceste obligaţii. Agentul de muncă temporară este obligat să menţină suma reprezentând garanţia financiară la nivelul prevăzut de lege, prin completarea acesteia în termen de 5 zile de la data micşorării acesteia (obligativitate nemenționată anterior).

În cazul în care în termen de 15 zile calendaristice de la data la care obligaţiile privind plata salariului şi cele privind contribuţiile şi impozitele au devenit scadente şi exigibile, iar agentul de muncă temporară nu deţine fondurile necesare sau garanţia nu este suficientă pentru acoperirea acestora, aceste obligaţii vor fi plătite de utilizator, în baza solicitării în scris salariatului temporar sau a inspectorului de muncă, susţinută prin orice mijloc de probă[10].

Potrivit art. 6 din HG nr.1256/2012 termenul de soluționare a cererii de autorizare este de 30 zile de la depunerea cererii la agenția județeană de prestații sociale. Spre deosebire de prevederile anterioare (art.7 al HG nr.938/2004[11]) acum analiza cererii și a dosarului este făcută de direcţia de specialitate din Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, finalizată prin eliberarea autorizației sau acordarea unui termen de 7 zile pentru îndeplinirea condițiilor de conformitate. Dacă după acest termen dosarul nu este completat în forma cerută de lege se va dispune respingerea motivată a cererii de autorizare.

În acest din urmă caz solicitantul poate înainta contestaţie, în termen de 30 de zile de la data comunicării respingerii cererii, la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care are obligaţia să o soluţioneze în termen de 30 de zile de la înregistrare. Această procedură prealabilă este necesară în cazul contestării la instanța de contencios administrativ. Actul administrativ prin care se soluţionează sau se respinge contestaţia se comunică contestatarului şi poate fi atacat la instanţa judecătorească competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 30 de zile de la data primirii rezoluţiei motivate privind contestaţia sau, în cazul în care nu primeşte răspuns, de la data expirării perioadei de soluţionare a contestaţiei.

Autorizaţia de funcţionare este valabilă 2 ani, putând fi prelungită la sfârşitul perioadei de valabilitate cu încă 2 ani, dacă cererea de prelungire s-a depus cu minim 3 luni înainte de data expirării[12]. A fost aborgată prevederea anterioară (art.11 alin.(2) din HG nr.938/2004[13]) prin care autorizația se acorda pe perioadă nelimitată dacă s-a desfăşurat activitatea neîntrerupt o perioadă de 4 ani, fără ca în această perioadă să fii existat încălcări ale legii.

În perioada de valabilitate a autorizaţiei de funcţionare ca agent de muncă temporară, acesta are obligaţia de a anunța agenției județene de prestații și inspecție socială orice modificare privind denumirea, sediul, înfiinţarea de subunităţi fără personalitate juridică, în termen de 30 zile[14] (anterior 5 zile[15]) calendaristice de la data producerii acestora.

Înregistrarea agenţilor de muncă temporară autorizaţi în Registrul naţional de evidenţă a agenţilor de muncă temporară autorizaţi se face de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în termen de maxim 15 de zile calendaristice de la data autorizării. Registrul naţional de evidenţă a agenţilor de muncă temporară autorizaţi cuprinde agenţii de muncă temporară autorizaţi şi pe cei cărora li s-a retras sau care au depus autorizaţia, se publică trimestrial în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi se afişează pe pagina de Internet a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale[16].

Un aspect discutabil este aborgarea obligativității menţionării în mijloacele de promovare şi informare a activităţilor desfăşurate elementele necesare care să permită identificarea lor ca agent de muncă temporară, inclusiv seria, numărul şi data emiterii autorizaţiei de funcţionare, precum şi numărul de înregistrare în Registrul naţional de evidenţă a agenţilor de muncă temporară autorizaţi de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prevăzută de art.17 din HG nr.938/204.

Pe durata  valabilității autorizației agenţii de muncă temporară au obligaţia de a ţine evidenţa şi de a înregistra contractele de muncă temporară în Registrul general de evidenţă al salariaţilor, potrivit prevederilor art.34 din Codul muncii, republicat[17], fără a se mai face menționarea ca la rubrica „Durata contractului individual de muncă” să se înscrie durata contractului, urmată de menţiunea „CMT”[18], ceea ce poate genera necorelări în aplicare (în special în cazul agenților de muncă temporară care au în același timp salariați temporari cu contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată sau mai lungă decât misiunea temporară care se află la dispoziția lor și salariați temporari aflați în misiune temporară).

Autorizaţia de funcţionare a agentului de muncă temporară se retrage de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, potrivit art.16-17 din HG nr.1256/2011 prin decizie motivată în scris, la propunerea agenţiilor teritoriale pentru prestaţii sociale, a solicitării inspectorilor de muncă sau a altor organe de control în 15 zile lucrătoare de la constatării următoarelor situaţii: agentul de muncă temporară se află în se află în procedura insolvenţei sau în cazul aplicării sancţiunilor prevăzute pentru următoarele contravenții: nerespectarea drepturilor salariaților temporari privind acordarea condiţiilor de bază de muncă şi de angajare referitoare la durata timpului de lucru, munca suplimentară, repausul zilnic şi săptămânal, munca de noapte, concediile şi sărbătorile legale şi salarizarea aplicabile salariaţilor temporari, pe durata misiunii de muncă temporară la un utilizator, cel puţin la nivelul la care s-ar aplica salariaţilor în cazul în care aceştia ar fi fost recrutaţi direct de către utilizatorul respectiv pentru a ocupa acelaşi loc de muncă; nerespectarea obligaţiei de a ţine evidenţa şi de a înregistra contractele de muncă temporară în Registrul general de evidenţă al salariaţilor; nerespectarea obligației de a anunța Agenției de Prestații și Inspecție Socială a Municipiului București orice modificare privind privind denumirea, sediul, înfiinţarea de subunităţi fără personalitate juridică precum și modificări privind denumirea, sediul sau înfiinţarea de subunităţi fără personalitate juridică, în termen de 30 zile calendaristice de la data producerii acestora; nerespectarea obligației de a depune autorizaţia de funcţionare, în termen de 15 zile calendaristice, la agenţia teritorială pentru prestaţii sociale; nerespectarea obligației de a desfăşura fără autorizaţie a activităţilor specifice agentului de muncă temporară, (non-sens dacă nu există autorizație nu poate fi  nici retrasă); punerea la dispoziţia utilizatorului, de către agentul de muncă temporară, a unui număr de până la 5 persoane fără contract de muncă temporară; nerespectarea de către utilizator a obligațiilor de: a) a informa salariaţii temporari cu privire la toate locurile de muncă vacante existente, în vederea asigurării egalităţii de şanse cu ceilalţi angajaţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la utilizator, pentru obţinerea unui loc de muncă permanent, prin afişarea unui anunţ general într-un loc accesibil tuturor salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea la utilizatorul respectiv; b) a asigura salariatului temporar accesul la cursurile de pregătire profesională pe care le organizează pentru salariaţii săi; c) a pune la dispoziţia reprezentanţilor salariaţilor informaţiile cu privire la utilizarea salariaţilor temporari, în cadrul informării generale privind ocuparea forţei de muncă; d) a asigura salariaţilor temporari aceleaşi drepturi cu cele ale salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă la utilizator, conferite de lege, de regulamentul intern sau de contractul colectiv de muncă aplicabil utilizatorului, precum şi de orice alte reglementări specifice aplicabile utilizatorului; e) a oferi şi să prezinte informaţii exacte şi reale privind utilizarea salariaţilor temporari atunci când sindicatele sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor, înfiinţaţi potrivit legii, solicită situaţia încadrării personalului propriu.

În cazul retragerii autorizației agentul de muncă temporară are dreptul de a contesta măsura la instanța de contencios administrativ, în termenul de prescripție general de 6 luni de la: a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii;  b) data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși acest termen[19].

Potrivit art.15 din HG nr.1256/2011 la încetarea activităţii, agentul de muncă temporară este obligat să depună autorizaţia de funcţionare, în termen de 15 zile calendaristice, la agenţia teritorială pentru prestaţii sociale, având obligația de a duce la va duce la îndeplinire obligaţiile stabilite la art. 18[20] şi 34[21] din Legea Arhivelor Naţionale nr.16/1996.

Spre deosebire de prevederile anterioare, în HG nr.1256/2011 nu mai sunt enumerate elementele minime pe care trebuie să le conțină contractul de punere la dispoziție, respectiv contractul de muncă temporară, pentru că acestea au fost preluate de art.91 alin.(2)-(3)[22] din Codul Muncii, republicat, respectiv art.94 alin.(2)[23] din același act normativ.

Prevederile art.101[24] din Codul Muncii, republicat sunt detaliate prin art.11 alin(3) din HG nr.1256/2011, conform căruia condiţiile de bază de muncă şi de angajare referitoare la durata timpului de lucru, munca suplimentară, repausul zilnic şi săptămânal, munca de noapte, concediile şi sărbătorile legale şi salarizarea aplicabile salariaţilor temporari sunt, pe durata misiunii de muncă temporară la un utilizator, cel puţin acelea care s-ar aplica salariaţilor în cazul în care aceştia ar fi fost recrutaţi direct de către utilizatorul respectiv pentru a ocupa acelaşi loc de muncă. Toate condiţiile de bază de muncă şi de angajare stabilite prin legislaţie, regulamentul intern, contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi prin orice alte reglementări specifice aplicabile utilizatorului sunt aplicabile în mod direct şi salariaţilor temporari pe durata misiunii de muncă temporară. Această detaliere era necesară, pentru a înlătura nenumăratele probleme apărute în aplicarea legii.

         Dacă contractul de muncă este încheiat pe o durată mai mare decât cea a misiunii temporarare, pentru fiecare nouă misiune de munca temporară, între părţi se încheie un nou contract de muncă temporară, în care vor fi precizate toate elementele care sunt modificate. În această situație, contractul de muncă temporară încetează la terminarea ultimei misiuni de muncă temporară pentru care a fost încheiat[25], fiind preluate dispozițiile art.95 din Codul Muncii, republicat.

În situaţia în care agentul de muncă temporară a încheiat cu salariatul temporar un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, în perioadele dintre misiuni salariatul are acces la facilităţile existente la nivelul agentului de muncă temporară în ceea ce priveşte formarea profesională şi prevederile legale privind creşterea şi îngrijirea copilului[26]. Aceste prevederi clarifică situația relativ incertă a salariatului temporar între misiuni, când salariul poate fi renegociat față de cel avut pe durata misiunii/-lor temporare.

În cazul în care misiunea de muncă temporară oferită de agentul de muncă temporară poate pune în pericol viaţa şi integritatea fizică şi/sau psihică a salariatului temporar, acesta este îndreptăţit să refuze în scris misiunea de muncă temporară, iar acest element nu poate constitui motiv de sancționare sau concediere.

Drepturile și obligațiile utilizatorului, menționate de art.98[27] din Codul muncii, republicat sunt completate de art.19 din HG nr.1256/2011, potrivit căruia utilizatorul salariaţilor temporari are următoarele obligaţii: a) să informeze salariaţii temporari cu privire la toate locurile de muncă vacante existente, în vederea asigurării egalităţii de şanse cu ceilalţi angajaţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la utilizator, pentru obţinerea unui loc de muncă permanent, prin afişarea unui anunţ general într-un loc accesibil tuturor salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea la utilizatorul respectiv; b) să asigure salariatului temporar accesul la cursurile de pregătire profesională pe care le organizează pentru salariaţii săi; c) să pună la dispoziţia reprezentanţilor salariaţilor informaţiile cu privire la utilizarea salariaţilor temporari, în cadrul informării generale privind ocuparea forţei de muncă; d) să asigure salariaţilor temporari aceleaşi drepturi cu cele ale salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă la utilizator, conferite de lege, de regulamentul intern sau de contractul colectiv de muncă aplicabil utilizatorului, precum şi de orice alte reglementări specifice aplicabile utilizatorului; e) să ofere şi să prezinte informaţii exacte şi reale privind utilizarea salariaţilor temporari atunci când sindicatele sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor, înfiinţaţi potrivit legii, solicită situaţia încadrării personalului propriu.

Este de menționată tendința din Legea nr.40/2011 a creșterii amenzilor pentru contravenții preluată și îm HG nr.1256/20011 în cazul, în special al desfăşurării fără autorizaţie a activităţilor specifice agentului de muncă temporară sau încălcării prevederilor legale privind specificul muncii temporare, menționate la motivele care pot genera retragerea autorizației de agent de muncă temporară, precum și introducerea a unei forme modificate a art.260 alin.(1) lit.e Codul muncii, republicat, a sancționării contravenționale a punerii la dispoziţia utilizatorului, de către agentul de muncă temporară, a unui număr de până la 5 persoane fără contract de muncă temporară.

Fără doar și poate modificările aduse de HG nr.1256/2011 reprezintă un pas înainte în flexibilizarea pieței forței a muncii temporare în România, aflată într-o stare incipientă, la 8 ani de la apariția conceptului de muncă temporară. Există însă și câteva necorelări în cadrul actului normativ pe care le-am menționat și care trebuie să fie înlăturate printr-o eventuală modificare și completare a acestei hotărâri de guvern.


[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu numărul 5 din data de 4 ianuarie 2012

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 1 iulie 2004

[3] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 327/9 din 05.12.2008

[4] Art.88 alin.(3) din Codul Muncii, republicat.

[5] Art.189 din Codul Civil

[6] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 5 din data de 4 ianuarie 2012

[7] Art.4 lit.g din HG nr.938/2004

[8] Art.3 lit.b din HG nr.938/2004

[9] Art.4 alin.(2) din HG nr.1256/2011

[10] Art.5 alin.(4)-(5) din HG nr.1256/2011

[11] Potrivit căruia pe baza documentaţiei prevăzute la art.4 alin.(2), direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socială va evalua îndeplinirea condiţiilor de autorizare şi va soluţiona cererea de autorizare în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În situaţia în care se constată că documentele depuse la dosarul de autorizare nu sunt complete sau conform celor prevăzute la art.4 alin.(2), direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socială procedează la respingerea motivată a cererii de autorizare, în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia.

[12] Art.9 din HG nr.1256/2011

[13] Potrivit căruia autorizaţia de funcţionare se acordă pe perioadă nelimitată agenţilor de muncă temporară care şi-au desfăşurat activitatea neîntrerupt o perioadă de 4 arii, în condiţiile prezentei hotărâri.

[14] Art.14 alin.(1) din HG nr.1256/2011

[15] Art.12 din HG nr.938/2004

[16] Art.13 din HG nr.1256/2011

[17] Art.12 din HG nr.1256/2011

[18] Art. 16 alin.(2) din HG nr.9386/2004

[19] Art.17 alin.(3) din HG nr.1256/2011

[20] art.18 din Legea nr.16/1996 (1)În cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2 (acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, proclamaţii, chemări, afişe, planuri, schiţe, hărţi, pelicule cinematografice şi alte asemenea mărturii, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară sau de către creatori români în străinătate), cât şi cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetăţenilor, vor fi preluate de Arhivele Naţionale sau de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.

(2)Documentele cu valoare practică prevăzute la alin.1 se preiau după înfiinţarea în cadrul Arhivelor Naţionale şi al direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în condiţiile legii, a resurselor umane şi logistico-financiare necesare.

(3)Documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile cetăţenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, aflate la casele teritoriale de pensii, se preiau, în condiţiile alin. 2, pe bază de inventar şi proces-verbal de predare-preluare, întocmite potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3.

(4)Asigurarea structurilor specializate prevăzute la alin. 2 se realizează cu încadrarea în numărul de posturi şi credite bugetare aprobate Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin legile bugetare anuale.

[21] Art.34 din Legea nr.16/1996 creatorii şi/sau deţinătorii de documente sunt obligaţi să comunice în scris, în termen de 30 de zile, Arhivelor Naţionale sau, după caz, direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale documentele care le atestă înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea, în condiţiile legii, precum şi măsurile dispuse în vederea arhivării documentelor create sau deţinute de aceştia.

[22] Contractul de punere la dispoziţie trebuie să cuprindă: a) durata misiunii; b) caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesară, locul executării misiunii şi programul de lucru; c) condiţiile concrete de muncă; d) echipamentele individuale de protecţie şi de muncă pe care salariatul temporar trebuie să le utilizeze; e) orice alte servicii şi facilităţi în favoarea salariatului temporar; f) valoarea comisionului de care beneficiază agentul de muncă temporară, precum şi remuneraţia la care are dreptul salariatul; g) condiţiile în care utilizatorul poate refuza un salariat temporar pus la dispoziţie de un agent de muncă temporară. Orice clauză prin care se interzice angajarea de către utilizator a salariatului temporar după îndeplinirea misiunii este nulă.

[23] În contractul de muncă temporară se precizează, în afara elementelor prevăzute la art. 17 şi art. 18 alin. (1) din Codul Muncii, republicat, condiţiile în care urmează să se desfăşoare misiunea, durata misiunii, identitatea şi sediul utilizatorului, precum şi cuantumul şi modalităţile remuneraţiei salariatului temporar.

[24] Cu excepţia dispoziţiilor speciale contrare, prevăzute în prezentul capitol, dispoziţiile legale, prevederile regulamentelor interne, precum şi cele ale contractelor colective de muncă aplicabile salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la utilizator se aplică în egală măsură şi salariaţilor temporari pe durata misiunii la acesta.

[25] Art.10 din HG nr.1256/2011

[26] Art.20 din HG nr.1256/2011

[27] Pe parcursul misiunii utilizatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de muncă pentru salariatul temporar, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (2) Utilizatorul va notifica de îndată agentului de muncă temporară orice accident de muncă sau îmbolnăvire profesională de care a luat cunoştinţă şi a cărei victimă a fost un salariat temporar pus la dispoziţie de agentul de muncă temporară.

 

 

 

 

Un răspuns

  1. MOBILIZARE SOCIETATI AFECTATE – Distrubuiti masiv
    Societatile care platesc diurne personalului detasat in strainatate sunt invitate la o mobilizare generala (societati din orice domeniu: constructii, agriculatura, munca temporara, transporturi, hoteluri, vanzari etc..) intrucat controalele recente de la ANAF si antifrauda obliga la impozitarea tuturor diurnelor.

    http://www.detasare.com/mobilizarea-companiilor-care-detaseaza-personal/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: