Alocaţia pentru copii diferenţiată în funcţie de venituri

577987_10151283106497259_195187159_nComisia de muncă a Senatului a aprobat un raport de respingere privind iniţiativa legislativă semnată de mai mulţi parlamentari de la PSD, PNL, PPDD pentru modificarea art.3 alin.(1) lit.b) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, care stipula creşterea alocaţiei pentru copii, începând cu 2014, de la 42 de lei la 200 de lei. Comisia de muncă a respins, de asemenea, un amendament care prevedea creşterea alocaţiei la 100 de lei din 2014 şi cel privind acordarea diferenţiată a alocaţiei în funcţie de veniturile părinţilor.

Motivaţia respingerii creştererii alocaţiei pentru copii diferenţiate în funcţie de veniturile părinţilor a fost argumentată de imposibilitatea discriminării copiilor pe motiv de venit, fără a se face şi o analiză de impact bugetar sau/şi macroeconomic al potenţialului de dezvoltare a copiiilor din familii sărace prin creşterea acestui venit dedicat copiilor.

Totuşi, deşi art.1 din Legea nr.61/1993 prevede faptul că „se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare şi că beneficiază de alocaţe de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani” există deja diferenţe de cuantum în funcţie de vârsta acestora fără a se ridica o excepţie de neconstituţionalitate pe motiv de vârstă, astfel potrivit art.3 alin.(1) din aceeaşi lege „cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR (500 lei), după cum urmează:  a) 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap); b) 0,084 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani”.

De asemenea, prevederile art.49 alin.(2) din Constituţie nu limitează posibilitatea legiuitorului de a susţine diferenţiat copiii cu nevoi speciale sau din grupuri vulnerabile, din contră menţionează această obligaţie de protecţie în sarcina statului. „Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: