Serviciile sociale pentru vârstnici. Trecut, prezent, viitor

finante

Rezumat: Societatea umană s-a bazat din cele mai vechi timpuri pe solidaritatea dintre membrii săi, acesta fiind factorul de bază al supraviețuirii speciei umane. Copilăria lungă, precum și factorii multiplii care duceau la incapacitatea de a vâna au făcut ca încă de la formarea primelor ginte să apară forme de asistență a celor mai neputincioși membrii ai săi. Respectul acordat vârstnicilor apare de la cele mai vechi comunități atestate documentar, pentru ca astăzi să devină un punct important al programelor de politici sociale ale societăților bazate pe welfare state.

Îmbătrânirea demografică a statelor occidentale, corelată cu dimensiuni nesatisfăcătoare ale veniturilor de înlocuire la vârsta pensionării și a numărului redus de urmași care să preia sarcina socială a îngrijirii vârstnicilor, determină o obligație directă a societății de a prelua o parte din această sarcină. În acest sens este important să cunoaștem care sunt drepturile și obligațiile vârstnicilor beneficiari de servicii sociale dedicate dar și modul în care aceste drepturi au evoluat în România, pentru a înțelege mai bine contextul actual și viitor.

Abstract: Demographic aging is representing a new reality of modern society, when the level of pensions and number of successors cannot take all responsibility of social services for elderlies. In this perspective, but also in the spirit of solidarity with the ones who are in need, this analyze try to emphasize the rights of elderlies to receive dedicated social services, also in Romania.

Scurt istoric[1]

Asistenţa socială apare relativ târziu în istorie ca activitate formală. Statul devine un actor din ce în ce mai important, surclasându-se bisericii abia în epoca modernă[2].

Putem considera că începutul instituționalizat al asistenței sociale a fost creat odată cu apariția legii elisabetane a sărăciei, în 1601 „The Poor Low” (Legea săracilor) în Marea Britanie. Prin acest act normativ se instituie responsabilitatea statului pentru persoanele dependente în general, concomitent cu activitățile de prevenire a cerșitului şi de atragere a săracilor în activități lucrative care reveneau în grija comunităților locale și parohiilor.

Odată cu universalitatea votului (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) şi cu difuzarea ideilor socialiste, viziunea asupra sărăciei se schimbă, cauza acesteia fiind găsit în sistemul economic şi nu decăderea morală a indivizilor, lenea şi caracterul lor. În primele două decenii ale secolului XX, în ţările europene au apărut legi care acordau prestaţii persoanelor în vârstă,  şomerilor şi  celor care, nu puteau munci din motive de sănătate. Pentru ajutoarele acordate pensionarilor se utiliza bugetul public, iar pentru celelalte forme de sprijin economic s-a introdus sistemul cotizării și redistribuirii veniturilor, specific asigurărilor sociale.

Totusi, cu mici excepții privind activitatea sporadica a unor instituții caritabile (Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică și cea Greco-Catolică, respectiv fundații caritabile apărute în perioada interbelică) care să ofere adăpost bătrânilor fără aparținători, în Țările Române legislația nu se apleacă asupra legiferării unor drepturi pentru vârstnici. O excepție o reprezintă drepturile de pensie, bazate pe principiul  pay as you go, legiferate pentru prima oara în Prusia si care apar in Țările Române destul de timpuriu, dacă analizăm statele centrale si de est ale Europei.

Sistemul asigurărilor de bătrânețe pay as you go creat de Otto von Bismark  în 1889[3] se baza pe principiul potrivit căruia fiecare persoană trebuie sa contribuie la un sistem de pensie de-a lungul vieţii, din suma colectată plătindu-se pensionarii (aflați la acel moment în plată). Anuitatea era plătită persoanelor care împlineau vârsta de 70 de ani, în condițiile unei speranțe de viață de 45 de ani, la acel moment. Sistemul se baza și pe contribuția guvernului federal egală cu o treime din costul de subscriere. Cancelarul german și-a prezentat proiectele de reformă în celebrul mesaj adresat Reichstag-ului la data de 17 noiembrie 1881, prin care a emis ideea revoluționară la acel moment, conform căreia statul trebuie să aibă nu numai misiunea defensivă vizând apărarea drepturilor existente dar și pe cea de a promova pozitiv, prin instituții specifice și utilizând mijloacele de care colectivitatea dispune bunăstarea tuturor membrilor săi, în special a celor aflați în nevoie.

În România este adoptată Legea minelor la 21 aprilie 1895. Prin aceasta se instituie asigurarea socială obligatorie a minelor și a lucrătorilor din industria petrolieră, precum și înființarea unei case de ajutor și a uneia de pensii ale căror fonduri să fie alimentate din contribuția egală a angajatorilor și a salariaților. Calitatea de membru al acestor case era recunoscut oricărei persoane peste 16 ani sub condiția bunei purtări (neparticiparea/ neinstigarea la grevă).

Prin modificarea Codului civil in 1912[4] se creează o reglementare unitară a regimului de pensii pentru bătrânețe, boală și pierderea totală a capacității de muncă, stabilind obligația asigurării muncitorilor din toate întreprinderile care foloseau mașini la contribuțiile pentru pensia de bătrânețe prin suportarea acesteia în părţi egale de către muncitor, patron şi stat. Limita de vârstă era de 65 ani, iar perioada maximă de cotizare de 23 ani.

Perioada interbelică aduce odată cu criza financiară a anilor 1930 o întărire a relației sistem economic-nivel de trai, demonstrând că peste noapte oameni cu situație financiară bună, pentru care au muncit susținut, pot rămâne fără nimic în doar câteva ore. Cozile la cantinele sociale din Statele Unite ale Americii dar și în Anglia și Germania schimbă fundamental viziunea asupra sărăciei și readuce în discuție intervenția statului în programele de asistență socială dar și în stabilirea echilibrului pe piața financiară și cea sindicală. De la principiul pieței complet liberele, autoreglate, filozofia economică se îndreaptă spre neoliberalism, susținut de școala lui Keynes și implementat de reforma New Deal a lui Ronald Reagan, acest curent economic fiind și fundamentul teoretic al statului bunăstării sociale.

Influenta acestor idei economice, completate de realitățile postbelice ale celui de al doilea război mondial au dus la construcția Declarației Universale a Drepturilor Omului prin care se asigură universalitatea accesului la securitate socială. În art.22 din aceasta este menționat dreptul oricărei persoane la securitate socială: aceasta este îndreptățită ca prin efortul național și colaborarea internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalități sale.

În anul 1933 este adoptată Legea Ioanițescu, prin care este unificat sistemul de pensii. Conducerea sistemului de asigurări revine statului şi patronilor dar printre elementele negative ale legii sunt neincluderea în sistem a agricultorilor şi a pensiilor de bătrânețe şi a ajutorului de șomaj. Aceasta va fi modificată in anul 1938 şi este introdusă pensia de bătrânețe printre beneficiile salariatului.

La 1 aprilie 1938 se înființează „Fondul Muncii”, ca serviciu în Direcția Muncii. Fondul se constituia din taxele şi amenzile care formau Fondul pregătirii profesionale şi o contribuție patronală de 1% asupra totalității salariilor efectiv plătite de întreprinderile prevăzute de legea pentru unificarea asigurărilor sociale.

Modificările politico-sociale de după cel de-al doilea război mondial au impact direct asupra viziunii sociale centraliste a statului. Prin adoptarea Legii 10/1949 toate fondurile publice sau private au fost incluse în bugetul de stat. Asigurările sociale, după 1949, încep să constituie pilonul de bază al protecției sociale în România, alocațiile pentru șomaj şi cele de asistență socială fiind nerecunoscute. În aceste condiții, fondului de asigurări sociale îi era alocat un procent ridicat din cheltuielile pentru protecția socială, cheltuielile fiind centrate în special pe furnizarea de pensii (de bătrânețe, invaliditate, urmaș), dar au fost introduse şi alte beneficii cum ar fi indemnizația de boală, de deces, de maternitate etc. În legea pensiilor din 1949 era prevăzut un cuantum al pensiei de bătrânețe de 50-80% din salariul mediu lunar pe ultimele 12 luni de activitate, plafonat la o sumă maximă.

În cursul anului 1954 sunt introduse avantaje de pensionare anticipată şi creșterea pensiei pentru cei care-şi desfășoară activitatea în grupe superioare de muncă (I-II), iar baza de calcul a pensiei constituie câștigul mediu brut lunar din ultimele 12 luni de activitate. Contribuțiile sunt plătite doar de către angajatori, toate fiind unități ale statului. Astfel, 5 ani mai târziu sunt introduse în sistemul obligatoriu de asigurări personalul casnic şi muncitorii agricoli, iar legea este completată de Legea nr.27/1966 privind asigurările sociale de stat şi asistență socială prin care se stabilesc noi cuantumuri ale pensiilor prin diminuarea acestora, iar vechimea integrală necesară pentru pensionarea de bătrânețe se stabilește diferențiat pentru femei fiind 20 ani, iar pentru bărbaţi, 25 ani. Se introduce şi noțiunea de pensie suplimentară pentru care este obligatorie o contribuţie personală de 2% din salariu. Prin această lege se preiau din sistemul Ministerului Apărării Naționale pensionarii I.O.V.R. (invalizi, orfani, văduve de război) care vor fi plătiți din fondul muncii (viitorul buget al asigurărilor sociale) până în anul 2001 când aceste plăţi vor fi suportate din bugetul de stat.

Primele semne ale ineficacității sistemului apar în 1968 când, datorită politicii de creştere a natalității din acea perioadă şi a faptului că alocațiile de stat pentru copii se plăteau din fondul de asigurări sociale, s-a ajuns la cheltuieli mari ale fondului, ceea ce a dus la diminuarea cuantumului pensiei.

La 25 noiembrie 1972 este adoptată Legea nr.10/1972- Codul Muncii al Republicii Socialiste România, prin care se realizează câteva modificări de fond si anume se creşte vechimea necesară (viitorul stagiu de cotizare) pentru pensia de bătrâneţe, care, de acum se va numi pensie pentru limită de vârstă, cu 5 ani ajungându-se la 25 ani pentru femei si 30 ani pentru bărbaţi; scad sever beneficiile pentru pensie de invaliditate, iar baza de calcul a pensiei se stabileşte ca fiind cei mai avantajoşi 5 ani ani la alegere din ultimii 10 de activitate.

Legea pensiilor din 1966 se abrogă odată cu adoptarea Legii nr. 3/1977 prin care se realizează câteva modificări de fond şi anume creşterea vechimii necesare pentru pensie pentru limită de vârstă, cu 5 ani ajungându-se la 25 ani pentru femei şi 30 ani pentru bărbaţi, în condiţiile menţionate de codul muncii. Scad sever beneficiile pentru pensie de invaliditate iar baza de calcul a pensiei se stabileşte ca fiind cei mai avantajoşi 5 ani ani la alegere, din ultimii 10 de activitate.

După 1989 din punctul de vedere al legiferării drepturilor vârstnicilor situația s-a schimbat, de la o inexistenta a prevederilor la o abundență de trimiteri în texte normative, dar și acte normative dedicate. Din pacate, multe din aceste drepturi si astăzi sunt doar scriptice.

Astfel, prin Constituţie[5], statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

La sfârşitul anilor ’90 deficitul bugetului de pensii a crescut şi a fost necesară începerea reformei sistemului de pensii. Astfel, în data de 17 martie 2000 a fost adoptată Legea nr.19/2000 – Legea pensiilor şi a altor asigurări sociale prin care s-a realizat o reformă a sistemului de pensii bazat pe principiul contributivității, pensia fiind o medie a punctajului obținut de salariat ca urmare a veniturilor realizate și la care a contribuit la fondul asigurărilor sociale de stat. Pentru administrarea acestuia se înfiinţează Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), în prezent Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), instituţie care administrează şi gestionează sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale precum şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Prin Legea nr.17/2000, aprobata in acelasi timp cu Legea nr.19/2000 s-a reglementat pentru prima data asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Legea a suferit mici modificări în acești 16 ani fiind și astăzi în vigoare. Potrivit acesteia persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, în raport cu situaţia sociomedicală şi cu resursele economice de care dispun. Măsurile de asistenţă socială prevăzute de această lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale.

Situația actuală

Drepturile persoanelor vârstnice sunt legate de situația lor socio-medicală. În funcție de perioada contribuită au dreptul la pensie (pensie de agricultor, pilon I și pentru, mai tinerii[6] pensionari de invaliditate, și pilonul II) și/sau servicii de asigurări sociale care nu au legătură cu asigurarea de pensie (biletele de tratament, pensii IOVR, pensia soțului supraviețuitor), respectiv, drepturi de asistență socială prevăzute de sistemul de asistență socială. Prevederile generale privind accesul la pensie și modalitatea de calcul a acesteia se regăsesc în Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Dreptul de pensie se deschide persoanelor care au contribuit minim 15 ani la sistemul public de pensii și îndeplinesc vârsta legală de pensionare (60,5 ani femei/65 ani bărbații).

Tot în această lege se regăsește dreptul pensionarilor la bilete de tratament. Au dreptul la un bilet de tratament balenear persoanele care au calitatea de: a)  pensionar al sistemului public de pensii; b)  asigurat al sistemului public de pensii; c) beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear. Din această din urmă categorie, este prevăzută o cotă de maximum 15% din totalul numărului de bilete acordate gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu. În cursul unui an calendaristic un beneficiar are dreptul la un billet de tratament balnear.

Nu toți vârstnicii sunt pensionari sau au dreptul la pensie. Pentru cei cărora veniturile le sunt reduse, acestia pot beneficia de drepturile serviciile și prestatiile sociale generale care se bazeaza pe testarea veniturilor (venit minim garantat, ajutoare de incalzire, ajutoare alimentare de la Uniunea Europeana) precum si la servicii speciale dedicate persoanelor vârstnice.

Prin Legea nr.17/2000 se stabilește principiul prin care asistenţa socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii şi prestaţii sociale. Totuși, această reglementare nu este generală, simpla îndeplinire a condițiilor de vârstă nu este suficientă pentru a putea fi subiectul drepturilor prevăzute de aceasta, ci trebuie cumulate si alte condiții precum: a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii; c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată; e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

Serviciile comunitare la domiciliu de care persoanele care îndeplinesc condițiile cumulative menționate pot beneficia, sunt servicii sociale privind îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizarii sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică şi administrativă, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodariei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei, respectiv servicii sociomedicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacitaţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate.

Serviciile de îngrijire personală se adreseazã persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesitã ajutor semnificativ pentru a realiza activitãţile uzuale ale vieţii de zi cu zi. Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii şi dizabilității şi poate fi exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate.

Persoanele vârstnice, evaluate potrivit grilei naţionale de evaluare a persoanelor vârstnice, care nu au venituri sau acestea sunt mai mici decât triplul venitului net lunar luat în calcul pentru stabilirea ajutorului social pentru o singură persoană (aproximativ 42 lei) pot beneficia fără plata contribuţiei de serviciile comunitare la domiciliu.

Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin HG nr.886/2000, cuprinde criteriile de încadrare în grade de dependenţă care se stabilesc prin evaluarea statusului funcţional, senzorial şi psihoafectiv al persoanei vârstnice. Tipurile de servicii recomandate pentru a fi acordate la domiciliu sau în cămin pentru persoane vârstnice se stabilesc pe baza evaluării nevoilor şi încadrării în grade de dependenţă, a situaţiei economice şi sociale a persoanei vârstnice. Pentru evaluarea nevoilor persoanelor vârstnice se utilizează fişa de evaluare sociomedicală în care sunt menţionate rezultatele anchetei sociale respectiv socio-medicale a echipei formate din 2 asistenţi sociali din cadrul consiliului local şi completată cu medicul specialist al persoanei dependente.

În situaţia în care, datorită nevoilor specifice şi situaţiilor particulare ale beneficiarilor unui anumit tip de serviciu social, costurile necesare furnizării serviciului respectiv depășesc nivelul prevăzut de standardul minim de cost, consiliile judeţene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, în calitate de furnizori publici de servicii sociale, alocă sumele necesare din veniturile proprii.

În prezent, serviciile sociale şi socio-medicale se asigură fără plata contribuţiei persoanelor vârstnice care nu au venituri sau acestea sunt mai mici de 5 ori mai mici decât nivelul venitului net lunar luat în calcul pentru stabilirea ajutorului social pentru o singură persoană, respectiv 28,3 lei. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure respectiv corelat cu valoarea bunurilor pe care le deţin solicitanţii acestui sprijin financiar. Dacă din calcul rezultă un ajutor social mai mic de 10 lei, se acorda 10 lei. Nivelul lunar al venitului minim garantat este de 141,5 lei pentru o persoana singură. Contribuţia lunară prin contribuție integrală se stabileşte astfel: persoanele vârstnice care au venituri şi sunt îngrijite în cămin datorează contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de până la 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăşi costul mediu lunar de întreţinere aprobat pentru fiecare cămin; diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine, dacă realizează venit lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare de 600 lei; cuantumul prevăzut la punctul anterior se indexează prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat an/an anterior; susţinătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuţia lunară integrală printr-un angajament de plată.

Potrivit grilei din Anexa nr.4 a HG nr.978/2015 standardele minime de cost/an sunt stabilite astfel:

  1. 600 lei pentru cel puţin 20 de ore pe săptămână, cu un cost de 15 lei/oră pentru sprijin pentru realizarea activităţilor de bază ale vieţii zilnice in cadrul pachetului de servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice, încadrate în gradele de dependenţă IA, IB şi IC, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 precum și sprijin pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice,. Serviciile constau in pricipal, potrivit prevederilor Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, în: a) asigurarea igienei corporale; b) îmbrăcare şi dezbrăcare; c) hrănire şi hidratare; d) asigurarea igienei eliminărilor; e) transfer şi mobilizare; f) deplasare în interior; g) comunicare; Sprijin pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice: a) prepararea hranei; b) efectuarea de cumpărături; c) activităţi de menaj şi spălătorie; d) facilitarea deplasării în exterior şi însoţire; e) activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; f) acompaniere şi socializare; f) deplasare în interior; g) comunicare; respectiv: a) prepararea hranei; b) efectuarea de cumpărături; c) activităţi de menaj și spălătorie; d) facilitarea deplasării în exterior şi însoţire; e) activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; f) acompaniere şi socializare.
  2. 700 lei pentru cel puţin 10 ore pe săptămână, însă mai puţin de 20 de ore, cu un cost de 15 lei/oră, pentru servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIA, IIB şi IIC, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000. Serviciile decontate sunt pentru sprijin pentru realizarea activităţilor de bază ale vieţii zilnice, în principal, potrivit prevederilor Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare (asigurarea igienei corporale; îmbrăcare şi dezbrăcare; hrănire şi hidratare; asigurarea igienei eliminărilor; transfer şi mobilizare) și sprijin pentru realizarea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice, potrivit prevederilor Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare (prepararea hranei; efectuarea de cumpărături; activităţi de menaj şi spălătorie; facilitarea deplasării în exterior şi însoţire; activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; acompaniere şi socializare);
  3. 800 lei pentru mai puţin de 10 ore pe săptămână, cu un cost de 15 lei/oră pentru servicii de îngrijire personală la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice încadrate în gradele de dependenţă IIIA, potrivit Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000, fiind decontate serviciile anterior mentionate la pct.1-2.
  1. Propuneri de îmbunătățire a cadrului actual

Îmbunătățirea situației vârstnicilor poate veni pe mai multe paliere care să rezoneze. Creșterea nivelului veniturilor concomitent cu crearea unei piețe concurențiale a serviciilor sociale în care nu doar statul să dețină monopolul (contractarea serviciilor sociale de comunitățile locale ar deschide oportunități de dezvoltare pentru furnizorii privați de servicii sociale pentru vârstnici la standardul de calitate stabilit prin actele normative).

  • Creșterea veniturilor de pensie/înlocuire la vârsta pensionării poate fi atinsă prin următoarele mijloace: Întărirea şi creşterea gradului de conştientizare a efectelor aplicării principiului contributivității și al responsabilității individuale prin:
  1. creşterea gradului de conformare fiscală şi reducerea muncii la negru/ gri pe principiul fiecare ban contribuit contează la pensie, atât în timpul vieţii active cât şi ulterior, pentru veniturile obţinute după pensionare;
  2. creșterea responsabilității pentru veniturile de bătrânețe a persoanelor care lucrează în activități ocazionale și sezoniere, în special în agricultură, prin crearea unui sistem de asigurări complex, având în vedere specificul acestor activități, în sistemul menţionat anterior.
  • Completarea sistemului multipilon ca sursă de multiplicare a veniturilor la bătrâneţe cu încă 2 sisteme de asigurări sociale, care se urmărească eliminarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, multiplicarea venitului la bătrâneţe dar şi în egală măsură o stimulare a creşterii economice prin investirea sumelor acumulate în fondurile de pensii private şi de dezvoltare pieţei de capital cu lichidităţi care nu sunt deloc de neglijat, ceea ce generează o creştere indirectă a consumului.
  1. Lărgirea accesului participanţilor la sistemul de pensii obligatoriu privat (Pilon 2) a persoanelor peste 45 ani, cu un minim de 60 de luni de contribuţii pentru deschiderea dreptului la pensie.
  2. Introducerea sistemului privat facultativ de pensii ocupaţionale (Pilonul IV) cu contribuția asiguratului și a angajatorului fără a fi mai mică de un raport de 1:1, stabilit prin pachetul salariat negociat la nivel colectiv aplicabil la nivelul angajatorului, în vederea fidelizării salariaţilor cu deductibilitate fiscală.
  3. Pilonul V ar putea fi un fond public de pensii care să multiplice o parte a veniturilor pilonului I şi ar putea fi bazat pe un fond special, rezultat din administrarea privată a activelor constituite din doua componente: acţiuni ale statului la diferite societăţi comerciale, respectiv, de sume în numerar, provenite din privatizari şi din care să fie plătite pensii de tip ocupaţional ale bugetarilor cu statut special (forţe armate şi siguranţă naţională, personal navigant, diplomaţi). Astfel, în funcţie de opţiunea salariatului, pentru stimularea pe termen lung a profesiilor cu grad mai mare de responsabilitate socială şi uzură, se poate aplica sistemului facultativ public de pensii ocupaţionale în raport de contribuţie 1/3 angajat 2/3 statul.
  4. Crearea de deductibilităţi fiscale, în regim fiscal echivalent pilonului III de pensii, pentru asigurarile de viaţă plătite sub forma de pensie.
  5. Crearea unui program de sanatate adaptat nevoilor persoanelor varstnice, a caror contributie la bugetul asigurarilor sociale de sanatate continua dupa varsta pensionarii (asigurari obligatorii, in conditiile obtinerii unei pensii mai mari de 1000 lei) care sa ofere un grad sporit de confort, de acces la programe de geriatrie si a altor costuri medicale in functie de recomandarea medicului precum si de acoperirere a cheltuielilor de cazare si tratament in cazul in care sunt necesare servicii socio-medicale in regim rezidential (azil, centru de zi).
  • Acordarea de scheme de ajutor pentru facilitarea adaptării la tehnologii şi a aplicării principiului învăţării de-a lungul vieţii pentru persoanele cu vârstă între 55 ani şi vârsta legală de pensionare.

Deasemenea, este necesară transformarea sistemului de coeziune socială dintr-un sistem pasiv în unul proactiv de suport în situaţiile de vulnerabilitate şi de dezvoltare pe termen lung al individului şi familiei, prin:

  • crearea unui sistem integrat de servicii şi prestații sociale pentru grupurile vulnerabile: 1. realizarea unui glosar de servicii sociale accesibil ca informație si accesare, cu focusare distincta pentru fiecare grup vulnerabil şi bazat pe principiul acordării priorității prevenției şi a susținerii serviciilor la domiciliu (costuri reduse, calitate mai bună a vieții) pentru persoanele vârstnice pornind de la nevoile multiple generate de vârsta si boli asociate acesteia; 2. crearea unui cadru legal și instituțional special privind dependența şi aducțiile, cu servicii specializate pentru dependența funcțională datorată vârstei, handicapului, aducțiilor (alcool, droguri) şi pentru bolnavii în stare terminală; 3. crearea unui sistem integrat de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pornind de la încadrarea în grad de handicap, la planul de recuperare precum și la accesul la educație şi formare profesională accesibilizată și de orientare profesională având ca scop creșterea gradului de ocupare și scăderea gradului de dependență.
  • asigurarea unei corecte utilizări a fondurilor exclusiv în scopul pentru care au fost colectate (de ex. utilizarea sumei colectate din plata angajatorilor care nu angajează persoane cu dizabilități de 4% aplicată la fondul de salarii, pentru finanțarea programelor de incluziune a acestora- scopul colectării sale), respectiv acordate (pornind de la nevoia individuală acordarea de produse, servicii sau prestații sociale sau un mix între acestea) şi reducerea costurilor administrative (inclusiv prin contractarea serviciilor sociale în condiții concurențiale între serviciile publice şi cele private); respectiv in cazul plații suplimentare la asigurările sociale de sănătate pentru pensionarii cu pensii de peste 1050 lei, prin alocarea acestor fonduri cu destinația pentru care a fost colectata si anume programe speciale pentru vârstnici, a căror creare este mai mult decât necesara având in vedere fenomenul îmbătrânirii populației.

Bibliografie

  1. Constituția României
  2. “Dreptul Social din Perspectiva Istoriei Dreptului și Societății Umane”, Denisa Oana Pătrașcu, prezentat in cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice CRIFST, octombrie 2015
  3. „Evoluţia Sistemului de Asigurări Sociale din România”, Denisa Oana Pătrașcu, prezentat in cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice CRIFST, octombrie 2014
  4. Cioabă Aristide, Păvălan Lorena, Pogăceanu Rozmari, „Societatea civilă şi drepturile omului”, pag. 5,  Ed. Institutului de Teorie Socială al Academiei Române, Bucureşti, 1997
  5. Legea nr.17/2000 privind asistenta socială a persoanelor vârstnice, republicata
  6. Legea nr.19/2000 privind sistemul de pensii
  7. Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  8. HG nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice
  9. HG nr.978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale şi a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabileşte contribuţia lunară de întreţinere datorată de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele  rezidenţiale

[1] Informatiile din aceasta lucrare au fost folosite pentru articolul cu titlul “Dreptul Social Din Perspectiva Istoriei Dreptului Și Societății Umane”, autor Denisa Oana Pătrașcu, prezentat in cadrul Sesiunii de Comunicari Știinífice CRIFST octombrie 2015

[2] Cioabă Aristide, Păvălan Lorena, Pogăceanu Rozmari, „Societatea civilă şi drepturile omului”, , p. 5  Ed. Institutului de Teorie Socială al Academiei Române, Bucureşti, 1997

[3] Încheind triada legilor de asigurări pentru muncitori începută cu Legea asigurărilor de sănătate, 1883 și Legea asigurărilor de accidente de muncă 1884

[4] Legea pentru organizarea meseriilor, a creditului și a asigurărilor sociale, 1912

[5] Art.47 din Constitutia României

[6] Care au aderat voluntar la pilonul II la varsta de pana in 45 ani, respectiv obligatoriu pentru cei de pana in 35 ani la 01.07.2007

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: