Lansare carte „Drept Social”, autor Denisa Pătraşcu

Copyright by UJMAG.roAm bucuria de a vă anunta că zilele acestea a fost publicată cea de a patra carte a mea, „Drept Social” al cărei obiect este analiza raporturilor juridice de natură socială de la momentul conceperii fiinţei, pe tot parcursul vieţii şi până după moarte.

Delimitarea dreptului social ca ramură distinctă de drept este una de dată recentă, iar cartea îşi propune să prezinte elementele care o definesc ca ramură de drept. Obiectul dreptului social este reprezentat de ansamblul de reglementări care privesc relaţiile dintre salariaţi şi angajatori, relaţiile acestora cu statul, cu asiguratorii, respectiv relaţiile dintre persoanele asistate şi stat, urmărind drepturile şi obligaţiile acestora de-a lungul existenţei umane. Elementul comun al acestor raporturi juridice este generat de dreptul persoanei umane la un nivel de viață decent, rezultat al muncii sau al veniturilor de înlocuire (asigurări sociale sau asistenţă socială).

Astfel, de la momentul conceperii (drepturile acordate pentru perioada de graviditate pentru protecţia sarcinii), de-a lungul vieţii (protecţia copilului, a tânărului, drepturile salariatului şi ale angajatorului, ale şomerului, persoanei vulnerabile şi ulterior ale pensionarului şi vârstnicului) şi chiar după moarte (ajutorul de înmormântare şi ajutorul pentru soţul supravieţuitor) se nasc raporturi sociale, analizate în această carte din perspectivă juridică. Pornind de la evolutia in Romania a reglementarilor sociale, sunt prezentate cele mai importate institutii juridice de dreptul muncii, al asigurarilor sociale si al asistentei sociale, de la protectia copilului, inclusiv a celui lipsit de ocrotire, a tanarului, a salariatului, a femeii gravide si lauze, a somerului, pensionarului, la drepturile persoanei cu handicap, varstnicului dependent, refugiatilor si azilantilor in Romania, la drepturile reparatorii acordate unor categorii de beneficiari.

Toate aceste raporturi sociale, prin reglementare, devin raporturi juridice, a căror cunoaştere este esenţială atât pentru specialişti cât şi pentru toţi cei care doresc să-şi cunoască şi să-şi valorifice constructiv drepturile rezultate ca urmare a diverselor atribute pe care le au în raport cu societatea.

Le mulţumesc colaboratorilor din cadrul Editurii Universul Juridic pentru ajutorul acordat la editarea acestei cărţi precum şi familiei mele pentru suportul necondiţionat de-a lungul acestor ani!

Vă aştept la lansarea cărţii miercuri, 19.11.2014, incepand cu ora 16, la sala de Consiliu a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, Univ. Bucuresti, Str. Schitu Magureanu nr.9 (cladirea noua, parter)!

Cartea Munca prin agent de munca temporara, editia II-a

Perioadele de recul economic obligă angajatorii la găsirea celor mai ieftine soluții de susținere a afacerii cu efect economice maxime. Eficiența economică se bazează pe această formulă.

Pe o piață unică interconectată financiar și bancar un declin într-o ramură a economiei produce reverberații în întreg sistemul. Observăm cu ușurință cum o scădere a vânzărilor în industria auto are efect în industria de mase plastice care produce subcomponente pentru mașini. Astfel cum o scădere a investițiilor și construcțiilor duce la o stagnare pentru producătorii de profile metalice.

Soluțiile flexibile ale relațiilor de muncă încep timid să intre și în atenția angajatorilor români. Diferențele de context istoric și economic față de alte economii bazate de relații flexibile de muncă (Marea Britanie, SUA, Olanda) determină încă o reticență față de contractele de muncă atipice.

Nu doar angajatorii și angajații sunt reticenți ci întreaga societate. Fără a fi acuzatoare pot observa că printre cele mai afectate de deficitele economice sunt băncile comerciale bazate pe creditele de consum/ipotecar sau societățile de asigurări dar care rămân neprietenoase încă față de alte tipuri de contracte de muncă decât cele pe durată nedeterminată, care nu oferă nici ele garanția păstrării locului de muncă pe o durată de 25 de ani (durata medie a unui credit ipotecar).

Orice reviriment de moment îi va face pe angajatorii care au fost nevoiți o dată să reducă personalul să se gândească de două ori ce vor face pe viitor. Angajarea pe termen scurt (contractele pe perioadă determinată) este o soluție pe care o parte o vor utiliza-o. O altă parte însă va căuta alte soluții. Una din ele este angajarea prin intermediul agentului de muncă temporară.

În 2004 când am început doctoratul și mi-am ales ca temă de cercetare instituția juridică a agentului de muncă temporară acest domeniu era la începuturi atât în România cât și la nivelul reglementărilor UE. A fost o provocare care m-a obligat să cercetez cum funcționează în Franța, Marea Britanie, Belgia și alte state membre această relație triunghiulară în care angajatorul de facto este un terț, beneficiarul, iar angajatorul de jure este agentul de muncă temporară. La acel moment instituția agentului de muncă temporară exista doar la nivel de enunț în câteva articole din Codul Muncii, care făceau trimitere la o legislație subsecventă inexistentă.

Cu puțin înaintea susținerii tezei de doctorat (2007) a apărut și legislația subsecventă motiv pentru care, probabil, am fost printre primii care am analizat această instituție juridică din legislația română bazată pe 2 tipuri de contracte (unul de muncă și altul de natură comercială) dar și o relație cvasi-contractuală (născută între salariatul temporar și beneficiarul în folosul căruia muncește).

Ulterior am urmat sfaturile profesorilor universitari specialiști în dreptul muncii prezenți la susținerea tezei de doctorat de a folosi cercetarea ca baza unei  lucrări publicate. Astfel, în anul 2009, la puțin timp (5 luni) după apariția directivei UE care reglementează acest domeniu (Directiva 2008/104 CE privind munca prin agent de muncă temporară) a apărut ediția I a cărții de astăzi care propunea soluţii de armonizare a Codului muncii cu directiva.

Astăzi  vă propun cea de a 2-a ediție a cărții, prezentând atât modificările apărute în instituția agentului de muncă temporară  (HG 1256/2011) dar și cele ce țin de dreptul comercial, complet modificat de noul cod civil dar și de codul muncii, care între timp a suferit 2 modificări și o republicare. Față de prima ediție sunt analizate situația detașării transnaționale sau cea a agentului de muncă temporară grup de interes economic și sunt oferite formulare de contracte.

Fără a-l prezenta ca un panaceu economic, agentul de muncă temporară poate fi soluția pentru angajarea internă dar și detașarea internațională (iar plus valoarea atât socială cât și economică se resimte, 11 mil. de europeni lucrând astăzi folosind detașarea transnațională într-un alt stat membru, motiv de promovare a celui de al doilea pachet legislativ la nivel european de către dl. Monti, în vederea acoperii mai bune a aspectelor de protecție a salariatului detașat transnațional).

Cartea pe care ve-o propun reprezintă un ghid pentru angajatori și un reper pentru consultanții din domeniul resurselor umane, având în vedere unicitatea abordării acestui subiect pe piața internă. În cadrul lucrării sunt analizate:

– agentul de muncă temporară ca agent economic de la înființare, autorizare și până la dizolvare (societate comercială sau grup de interes economic);

– raporturile juridice dintre cei trei actori: agentul de muncă temporară – salariatul temporar; agentul de muncă temporară- beneficiar; salariatul temporar – beneficiar, de la elementele obligatorii ale unui contract legal încheiat, la drepturile și obligațiile părților până la modalitatea de încetare a raporturilor dintre părți și efectele juridice ale acestora.

– detașarea transnațională a salariaților prin intermediul agentului de muncă temporară;

– istoricul instituției juridice a agentului de muncă temporară în reglementările internaționale (ale Biroului Internațional al Muncii și aquis-ul comunitar în domeniu);

– reglementarea instituției agentului de muncă temporară în Belgia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie și Ungaria.

Cartea are o dublă prezentare, atât în format scris cât și electronic, CD-ul conținând atât cadrul legal al muncii temporare cât și propuneri de contracte utilizate în acest domeniu, elemente utile în activitatea curentă a angajatorilor.

Cred că piața a demonstrat viabilitatea acestui tip de afacere, dacă în 2009 (data publicării primei ediții) erau 48 de agenți de muncă temporară și în jur de 5.600 de contracte de muncă temporară în derulare astăzi sunt 212 agenți și aproximativ 19.000 de astfel de contracte de muncă, pe un fond de deficit economic accentuat față de anul de referință.

Splendida cetatea celor o mie de sori. Tinutul Secuiesc

  Afganistan. O tara, o cultura, oameni… devenit un substantiv comun dintr-unul propriu care s-ar traduce prin terorism, orase scufundate in praful ridicat de jeep-uri  ale armatei indiferent de numele ei. Cat de usor asimilam anumite lucruri fara sa cautam in spatele unor imagini… si sa credem apoi ca sunt izvorate din propria gandire… Cate stim noi despre cultura afgana? Despre cele mai mari statui ale lui Budha sau despre oamenii care au creat drumul matasii, despre poetii lor?

   Acum doua zile Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pentru Muammar Kadhafi sub acuzatia de crime impotriva umanitatii, pentru crimele şi persecuţiile comise de forţele de securitate libiene împotriva populaţiei civile, după izbucnirea revoltei la jumătatea lui februarie, în special la Tripoli, Benghazi şi Misrata. Si totusi nimic despre perioada de peste 40 de ani de cand a preluat puterea printr-o lovitura de stat, in care tensiunile etnice au fost inabusite prin asasinate si torturi…

         Nu am calitatea de a vorbi despre Orientul mijlociu, alta decat a celui care spera ca traieste intr-un stat de drept si care priveste succesiunea de evenimente din aceasta parte a lumii cu ingrijorare fata de radicalizarile oricaror forte dar si cu compasiune fata de civilii din aceste tari.

         Cuvantul asta „civili” sau „victime colaterale” suna total golit de continut. Nu sunt oameni, cu chip si dorinte, nu au identitate, nu au rude care sa le planga disparitia.. doar un numar anuntat din cand in cand la stirile despre Orientul Mijlociu sau despre cea mai mare parte a Africii.

        Privind harta mondiala observi ce enclava privilegiata este Europa, Australia o parte a Americii si a Orientului Indepartat. In rest o mare de AK-47, mine antipersonal, copii de 12 ani soldati… mame care nu-si vor revedea nicicand copiii, femei supuse la cele mai inumane tratamente doar pentru ca sunt femei, boli in taberele de refugiati care ucid la fel de multi civili ca si bombardamentele aeriane, resurse impartite inechitabil de catre cei care ar trebui sa protejeze…

         In plina dezbatere referitoare la resurse anuntul guvernului SUA referitor la propriul deficit bugetar in conditia sustinerii celui mai costisitor razboi din istoria mondiala, nu fac decat sa creeze panica pe toate bursele de valori. Leul romanesc intra la apa de mai bine de o saptamana, in conditia in care pretul benzinei la pompa se apropie de pragul psihologic de 6 lei.

       La stiri aflam ca harta Romaniei se poate imparti dupa bunul plac a catorva persoane si dintr-o data simtim cum se alimenteaza resentimente etnice pe care generatiile dinaintea noastra le-ar avea de disputat.

         O discutie usoara de dupa-amiaza cu un prieten drag se transforma fara sa inteleg intr-un monolog ultranationalist, in care acuzatiile fata de regimul Horthy se indreapta spre o intreaga minoritate etnica…  Varsta interlocutorului meu este in jur de 30 ani.. nu a trait el sau parintii lui acele zile, iar originea lui este din Muntenia. Dar stie. Simte. Nu poti tagadui asta…  Complicata o discutie cand celalalt simte ca asa e cu toata firea lui.

      Ziaristi in cautare de senzational aseamana judetele Covasna si Harghita cu Kosovo… Realizeaza oare cineva ca se implinesc 21 de ani de la declararea independentei Kosovo si 12 ani de la Rezolutia ONU 1244 prin care este declarat teritoriu sub administrare ONU ani in care politica de epurare etnica a lovit mii de civili, victimele fiind deopotriva sirbi si albanezi?!?

           Asta nu s-a intamplat la mii de km de noi.. ci la 600 km de Bucuresti!!

         Discursul ultranationalist nu are cum sa nu aiba feedback cu efect dublu. Iar spirala nu poate fi controlata de la un moment dat de nimeni, nici macar de politicienii care au folosit-o.

         Toate gandurile astea au aparut de la o carte despre Afganistan pe care va recomand sa o cititi. Cartea se numeste „Splendida cetate a celor o mie de sori” scrisa de Khaled Hosseini. Nu e propaganda americana sau sovietica, ci una despre viata in aceasta tara pe parcursul a 4 decenii din 1959 „al 26-lea an de domnie al regelui Zahir Shah” pana in 2003, inceputul reconstructiei  Afganistanului sub protectie NATO. Viață care incepe foarte diferit pentru doua femei dar pe care istoria traita le aduce la acelasi numitor, suportand aceleasi umilinte.

         Lovitura de stat impotriva regelui Shah si cucerirea de catre sovietici a Kabulului aduc cu ele o scurta perioada de liniste si prosperitate, desi in munti luptele continua. In oras insa femeile primesc drepturi egale cu barbatii si sunt acceptate in scoli, universitati, ocupa functii, pot conduce autoturisme si se pot imbraca occidental. Mai curand insa pot avea aceste drepturi in functie de statutul si clasa sociala din care proveneau. Femei precum Miriam trebuie sa poarte burka indiferent daca propaganda sovietica vorbeste de egalitate de gen sau daca Afganistanul e condus de talibani.

         Dar pe aceeasi strada o fetita merge la scoala si la cinematograf. Tatal ei are planuri mari pentru ea, chiar daca singura avere ce i-a mai ramas sunt cartile dupa ce a fost dat afara din invatamant, neavand origini sanatoase pentru propaganda sovietica.

         Inarmarea talibanilor si castigarea razboiului impotriva sovieticilor duc la inceperea razboiului civil interetnic (mult spus interetnic, mai degraba intertribal, fiind adesea factiuni ale aceleiasi etni in conflict). Apar primii morti in Kabul, scoli care se inchid si oameni ca se refugiaza in Pakistan. Prieteni care incep sa se certe la un gratar, pornind de la dispute in care ies la suprafata rabufniri mocnite intre azeri si uzbeci, pastuni, hazari si tadjici.

     Fara a se centra pe schimbarile succesive de conducere personaje precum Hekmatyar, Massoud, Najibullah, Dostum, Sayyaf sau Mullahul Omar sunt aparitii care lasa in urma orase parasite, mii de refugiati, militii care patruleaza prin orase cucerind strada dupa strada intr-o lupta interetnica in care conducerea tribala beneficiaza de mortiere, mitraliere, jeepuri dar si limitari de drepturi mai ales asupra femeilor.

         Preluarea puterii de talibani aduce si primele informatii asupra ce inseamna stat islamic. Am sa citez din anuntul lor de la portavocile din jeepurile si camioanele pline cu barbati cu barbi imbarcati militar si fluturand AK-47 in aer. Semn de bun venit in fata multimilor adunate care spera ca razboiul civil s-a terminat si o data cu el moartea ca ceva firesc pe stazi.

„Toti cetatenii trebuie sa se roage de 3 ori pe zi. Daca a venit ora rugaciunii si ati fost prinsi facand altceva veti fi batuti.

Toti cetatenii isi vor lasa barbile sa creasca. Lungimea cerecta este de cel putin un pumn inclestat sub barbie. Daca veti incalca aceasta porunca veti fi batuti.

Toti baietii vor purta turbane. Baietii din clasa a intai pana in clasa a sasea vor purta turbane negre, cei din clasele mai mari albe. Toti barbatii vor purta turbane islamice. Gulerele de la camasi vor fi inchise cu nasturi.

Cantatul este interzis. Dansatul este interzis.

Jocurile de carti, de sah, pariurile si inaltarea de zmeie sunt interzise.

Scrierea de carti, vizionarea de filme si pictarea de tablouri sunt interzise.

Daca detineti papagali veti fi batuti. Pasarile vor fi omorate.

Daca veti fura, vi se va taia mana din incheietura. Daca veti fura din nou, vi se va taia laba piciorului.

Daca nu sunteti musulmani, nu va rugati in locuri in care puteti fi vazuti de musulmani. Daca o veti face, veti fi batuti si bagati la inchisoare. Daca veti fi prinsi ca incercati sa convertiti un musulman la credinta voastra, veti fi executati.

Atentie femei:

Veti sta tot timpul in casele voastre, nu este cuviincios ca femeile sa bata strazile fara rost. Daca iesiti afara este obligatoriu sa fiti insotite de un mahrma, o ruda barbat. Daca veti fi prinse singure pe strada, veti fi batute si trimise acasa.

Nu va veti arata sub nicio imprejurare chipul. Cand veti iesi, va veti acoperi cu burqa. Daca nu va veti supune veti fi batute crunt.

Produsele cosmetice sunt interzise. Bijuteriile sunt interzise. Nu veti purta haine provocatoare. Nu veti vorbi decat daca sunteti intrebate. Nu veti privi barbatii in ochi. Nu veti rade in public. In caz contrar veti fi batute.

Nu va veti da cu oja pe unghii. In caz contrar vi se va taia un deget.

Fetelor le este interzis sa mearga la scoala. Toate scolile de fete vor fi inchise imediat. Daca veti incerca sa deschideti o scoala de fete, veti fi batuti iar scoala va fi inchisa.

Femeilor le este interzis sa munceasca.

Daca veti fi gasite vinovate de adulter veti fi omorate cu pietre.

Ascultati. Ascultati cu atentie. Supuneti-va. Allah-u-ak-bar.”

       Acesta este varful icebergului. Urmeaza spitale inchise pentru femei (doar nu au voie sa fie vazute de un alt barbat, iar femeile nu au voie sa munceasca, nici ca medic), maternitati in care cezarianele se fac fara anestezie. Acasa televizorul este ingropat, pana la vremuri mai bune. Peste tot oameni care isi vand lucrurile pentru un bol de mancare. Si totul se gaseste de cumparat doar de la speculanti si contrabandisti.

         In aceste conditii o fiica de 15 ani ramasa orfana in urma unei mortiere nu are alte alternativa decat sa devina a doua sotie a unui barbat de 60 de ani, retrograd, pentru care femeia este doar o supapa de descarcare a propriilor frustrari si limite. Visele de facultate se reduc la incisivi cazuti in urma batailor.. iar viata se reduce la o lupta cu fiecare zi pentru viata ei si a copiilor nascuti fara voie…

         Pentru ca nu imi propun o recenzie de carte va las sa descoperiti singuri povestea aceasta in care dramele personale se intalnesc cu o istorie nedreapta. O poveste in care dincolo de vicisitudini descoperi resurse nebanuite de speranta, iubire si putere de a darui pana la sacrificiul suprem.

         Nu-mi doresc sa descoperim un Kosovo sau un Kabul la 300 de km de Bucuresti, nici astazi si nici in toamna. Si stiu ca nici voi! Depinde insa de noi sa nu lasam sa se intample asta!

Despre sindicate. Si despre istorie – Vasile Paraschiv „Lupta mea…”

Primul meu contact cu lumea sindicala a fost in urma cu 7-8 ani, cand se lucra la Codul Muncii (2002-2003). Indiferent de pasiunile puse in a sustine un proiect sau altul, dialogul social este un mijloc prin care o societate evolueaza.

Odata cu apropierea integrarii in UE am realizat cat de importanta este vocea sindicatelor si patronatelor. Totusi, la acea data, nimeni nu avea suficienta expertiza, nimeni nu putea spune ca stie „bruxelleza” si labirinturile ei de interese nationale dar de cele mai multe ori transnationale. Am descoperit atunci cat de important este sa existe o contraforta la toata aceasta masinarie birocratica care este Bruxelles-ul, iar aceasta este fara indoiala EESC (European Economic and Social Committee). Am avut prilejul atunci sa ii vad pe reprezentantii sindicatelor din Romania intr-o alta lumina, mai profesionisti si mai putin pasionali decat poate la unele din dezbaterile de conjunctura din tara… La fel am simtit cand, mergand la Conferintele Organizatiei Internationale a Muncii le-am ascultat speech-urile.. si am fost mandra ca fac lobby pentru forta de munca din Romania, dar nu ca pentru niste cetateni ai lumii a treia care se vand ieftin.

CES-ul romanesc insa nu functioneaza de ceva timp. Rolul sau este consultativ, la fel ca si a celui european, dar diluarea discursului reprezentantilor alesi in el, in fata masei salariatilor din Romania se simte, motiv suplimentar ca guvernul sa nu tina cont de el, lucru care nu se intampla la Bruxelles unde eurodeputatii sunt atenti la nuantele discursului reprezentantilor EESC, ba mai mult, ii invita la toate ocaziile formale si informale de decizie.

Pentru a intelege mai bine spirala pe care lumea sindicala a parcurs-o in ultimii 20 de ani este important sa cunoastem radacinile ei. In acest sens va propun astazi o carte mai speciala: Vasile Paraschiv, „Lupta mea pentru sindicate libere in Romania”, aparuta in anul 2005 la editura Polirom. Pentru cei mai multi acesta este disidentul care a refuzat decoratia oferita de Traian Basescu in decembrie 2008.

Nu am mai propus lucrari despre dizidenta si comunism, pentru ca nu ma simt suficient de pregatita pentru un discurs pe aceasta tema. Cartile lui Adrian Cioroianu, jurnalul Doinei Cornea, memoriile lui Paul Goma si alte carti pe aceasta tema imi lasa o senzatie de unilateralism conceptual (ca orice informatie in care nu cunosti si opinia celeilalte parti, fara ca prin asta sa fiu in vreun fel partizana comunismului), pe care experienta personala (aveam 10 ani la Revolutie)  nu o poate umple.

Totusi aceasta carte ofera perspectiva unei persoane care a aderat la principiile Partidului Comunist inca din perioada sa de ilegalitate si care devine una din vocile disidentei romanesti in interiorul dar si in afara granitelor.

Copil sarac este nevoit sa plece din satul natal la 12 ani pentru a veni la Bucuresti. Se intampla in 1940. Devine baiat de pravalie iar din aceasta postura, a celui care munceste 16 ore pe zi, 6 zile pe saptamana si inca 8 ore duminica, fara concediu de boala atunci cand isi luxeaza un umar si are jumatate de corp in gips, descopera ca dreptatea nu o poti gasi la institutiile statului, cand depune plangere la inspectia muncii impotriva patronului sau care incalca prevederile legii si nu-l lasa sa-si continue studiile la seral, iar rezultatul este o inrautatire a situatiei sale, din cauza coruptiei inspectorului.

Salvarea vine de la liderul sindicatului functionarilor din magazine si birouri conexe, in vara lui 1946. Tot acesta ii gaseste un nou serviciu, la cooperativa de consum Victoria, cea care aproviziona cu alimente de baza sub pretul pietei pe baza carnetului de membru al PCR.

Inflatia, foametea de dupa razboi dar chiar destinele personale ale multora ii fac sa vada in declaratiile actvistilor de partid o sursa de speranta. Dreptate, libertate, democratie si o viata mai buna sunt conceptele pe care electoral le folosesc toate partidele de la cristalizarea vietii politice in polis-urile grecesti, si au reprezentat elementele de baza si ale discursurilor activistilor comunisti.

Vasile Paraschiv se afla in partea ascendenta a existentei sale. Isi poate continua studiile si lucreaza doar 8 ore pe zi. Absolva cu gradul de locotenent Scoala de Ofiteri de Transmisiuni de la Sibu in 1951. In viata personala insa apar noi elemente – se indragosteste de o tanara care nu place partidului, pentru ca nu are origini sanatoase. Nu mai pleaca la Academia Militara Frunze din Moscova pentru ca se gaseste asupra lui o carte a lui Lucretiu Patrascanu.  Detaliile acestea au o alta amploare cand, intorcandu-se din armata la serviciul anterior, la un oficiu postal, este transferat obligatoriu la un alt compartiment. Mutarea la Combinatul Petrochimic Brazi este completata de evacuarea din locuinta in decembrie ’63. Cu doi copii mici, o soacra sexagenara si fara casa multe din principiile enuntate de partidul comunist incep sa paleasca in fata realitatii. Actiunea in instanta se tergiverseaza, iar solutia nu vine de la instanta ci ca urmare a unui memoriu depus la Comisia de Control a CC al PCR. Prima dovada ca instanta este subordonata puterii…

Presiunile exercitate asupra lui ii arata ca valorile in care a crezut la 18 ani sunt utopii propagandistice pentru partidul aflat la putere, astfel ca dupa 22 de ani de activism decide sa se retraga din PCR. Era in 1968.

Sub influenta evenimentelor din 1970 din Polonia, Ceausescu decide sa tina in aprile 1971 Congresul Sindicatelor, pentru care Vasile Paraschiv trimite 11 propuneri pentru liberalizarea activitatii sindicatelor. Acesta este momentul in care devine persoana non-grata, fiind internat la un spital de boli psihice.

Dupa eliberare il contacteaza pe Paul Goma si semneaza celebra scrisoare prin care sunt facute publice cenzura si opresiunea exercitate de partidul comunist, prin intermediul postului de radio „Europa Libera”.  Este a doua oara internat intr-un spital de boli psihice, eliberat apoi dar urmarit pas cu pas, cere eliberarea pasaportului pentru a pleca intr-o excursie in Austria.

La 20 noiembrie 1977 pleaca din Romania si cu ajutorul organizatiilor de sustinere a emigrantilor din statele comuniste si a reprezentantilor diasporei romanesti reuseste sa acorde interviuri pentru „Europa Libera” si pentru cotidianul francez „Liberation”, care publica povestea sa.  Ecourile acestor interviuri creeaza legaturi puternice cu intreaga miscare sindicala franceza, bazandu-se pe principiul „Proletari din toate tarile, uniti-va!”. Conferintele publice la care participa il fac sa vorbeasca despre situatia muncitorilor din Romania, despre inabusirea grevei din Valea Jiului, din august 1977 de la Lupeni, in urma careia cei 13 lideri de sindicat care au negociat cu reprezentantii guvernamentali au disparut fara explicatii, iar celor 4.000 de muncitori care au participat la greva li s-a desfacut contractul de munca si li s-au evacuat locuintele.

Incalcarea principiilor de baza ale libertatii sindicale dar si curajul de a vorbi despre acestea au facut ca sindicatele franceze CFDT, FEN si FO precum si cel american AFL-CIO sa il sprijine inclusiv dupa intoarcerea in Romania. Disparitia brusca a lui Paraschiv ar fi confirmat cele declarate in interviu…

Din 9 iulie 1978 de cand s-a intors in Romania si pana la sfarsitul lunii martie 1989 Vasile Paraschiv a fost de 3 ori rapit de ofiteri de securitate, torturat, de multe ori agresat in plina strada, la el in casa, urmarit, ascultat…  In tot acest timp a continuat sa vorbeasca despre un sindicat independent de partidul comunist, care sa apere interesele salariatilor sai. De altfel este cel care a intemeiat primul sindicat liber din perioada comunista, impreuna cu cativa colegi de serviciu, care apoi se retrag pe rand ca urmare a presiunilor exercitate asupra lor iar sindicatul devine in scurt timp o utopie..

Deschiderea procesului comunismului a reprezentat o oportunitate pentru a cunoaste identitatea tortionarilor sai: ofiteri, medici psihiatri si colegi de serviciu. Din pacate nu si o oportunitate de a-si vedea visul implinit: acela al unei miscari sindicale independente politic, asa cum vazuse la sfarsitul anilor ’70 in Franta.

Personaje necunoscute au aparut la primele sedintele ale sindicatului din domeniul chimiei, probabil domeniul din care s-a extins la nivelul tuturor ramurilor de activitate. Interesul acestora era pe termen scurt: patrimoniul imens al UGSR-ului si a ziarului acestuia.. Fara un filon doctrinar, fara informatii despre drepturile consacrate de tratatele internationale noii lideri si-au facut glasul auzit bazandu-se pe ignoranta maselor, pentru a deveni in scurt timp lideri politici (dand exemple cunoscute noua: Miron Mitrea, Ion Radoi).

Testamentul politic al lui Vasile Paraschiv obliga macar la o clipa de reflectie…  Am sa-l redau mai jos, asa cum apare el in memoriile acestuia:

„1. Sa nu iertati si sa nu uitati niciodata perioada grea a dictaturii comuniste din Romania anilor 1944-1989, crimele, nelegiuirile regimului comunist, suferintele si umilintele la care a supus poporul roman.

2. Sa luptati si sa fiti activi in viata, pentru ca ceea ce s-a intamplat atunci sa nu se mai repete niciodata in istoria tarii noastre.

3. Sa luptati pentru apararea drepturilor omului in Romania, pentru dreptate si libertate, democratie si demnitate, pentru adevar.

4. Sa nu va fie frica niciodata de persecutii si de represiune, atunci cand cauza, cererile voastre sunt intemeiate pe lege.

5. Sa luptati pentru apararea valorilor morale ale Revolutiei romane din decembrie 1989, pentru care si-au dat viata peste 1.200 de tineri: dreptate si libertate, democratie, adevarul in locul minciunii, transparenta in toate domeniile vietii politice, sociale si economice si o viata mai buna pentru toti.

6. Sa nu puneti niciodata interesele voastre personale asupra intereselor generale ale tarii si poporului vostru.

7. Sa fiti cetateni onesti in viata, oameni cinstiti si corecti gata oricand sa dovediti spirit de sacrificiu pentru cauza si interesele poporului vostru.

8. Sa dobanditi de la dascalii vostrii tot ce-i mai frumos, mai bun si mai nobil in viata si sa puneti in practica aceste invataturi.

9. Sa urmati exemplul eroilor si martirilor poporului roman.

10. Sa invatati foarte bine carte, caci concurenta este mare, sa obtineti succese la invatatura si sa ajungeti specialisti de vaza, oameni competenti si cu renume international, pentru Romania.

11. Asta e tot ce va las eu mostenire: lupta mea, sfatul, ideile si exemplul meu personal.”

Designul si calitatea vietii

Forma lucrurilor din jurul nostru poate fi un factor de confort psihic sau din contră, de încordare sau disconfort. Pornind de la această idee descoperim importanţa pe care o are designul în viaţa noastră. Alaturat in format pdf lucrarea designul si calitatea vietii, autor Denisa Patrascu, Bogdan Patrascu.

Delimitarea terminologica nu este simplu de facut, deoarece există un spectru larg de opinii în această privinţă (de la domeniu multidisciplinar care contribuie la aspectul produsului de serie mare – deci legat de procesul de tehnologie-, până la orice manifestare estetizată). Pornind de la icon imagine in acest domeniu precum “Architect’s Journal” de Paul Finch, DEX, “Design” a lui Terence Conran şi “Towards a New Architecture”, Le Courbusier, am concluzionat imposibilitatea găsirii unui produs care să satisfacă toate gusturile, motiv pentru care părerea majorităţii este determinantă în considerarea unui produs ca având un design revoluţionar. Am exemplificat folosind două produse considerate clasice: avionul cu reacţie Concorde şi agrafa de birou.

In cadrul articolului “Campanii Publicitare II” Constantin Popescu  susţinea că “evoluţia habitatului uman este o istorie în formă concretă a designului. De la aceasta idee a fost conceput cel de-al doilea capitol, designul de interior, incluzand o prezentare  a evolutiei reprezentative a tipologiilor de interioare de la cele din culturile consacrate ale antichităţii, spre contemporaneitate şi insistând asupra elementelor distictive ale diferitelor curente şi stiluri ale designului de interior, toate acestea demonstrand dinamica socială a ultimelor două sute de ani ce a determinat diviziunea muncii şi prin aceasta, o adaptare a designului de interior.

Societatea de consum impune ritmul cererii şi ofertei de produse pe piaţă. Un rol important în strategiile de marketing este spaţiul de expunere, zona în care este acesta amplasat, traficul zonei, şi modul cum acesta răspunde politicii de promovare impuse de producător. Cantitatea vândută dintr-un produs este importantă pentru producător, deoarece aceasta îi oferă posibilitatea de a cunoaşte nevoile pieţei şi îi determină politica de marketing pe care o va promova, în timp ce interesul societăţii este de a-i susţine pe acei producători ale căror produse sunt viabile pe piaţă, dar care pot oferi populaţiei un număr mai mare de locuri de muncă şi al căror profit aduce venituri societăţii. Analizând consecinţele pe care spaţiul expoziţional le determină, am considerat că analiza acestui tip de design, studiat în parametri spaţiali şi temporari, oferă o imagine de ansamblu asupra societăţii în care este amplasat.

Nevoile de promovare a produsului în cadrul societăţii concurenţiale a determinat în ultimii 150 de ani apariţia şi dezvoltarea unui segment special al designului, designul publicitar, prin care s-a urmărit prezentarea evolutivă a acestuia, în special prin inserarea de reclame ale aceleiaşi firme, realizate în decurs de aproape 70 de ani.

Ultimul capitol are ca obiect designul industrial, componentă imposibil de eliminat din existenţa noastră. Coloniile statelor europene în lume au fost un factor important al procesului de globalizare, iar acesta a generat o nevoie acută de scurtare temporală a distanţelor. În acest context am considerat utilă includerea unui subcapitol distinct, pentru designul auto, în cadrul căruia am prezentat tendinţele din acest domeniu, pornind de la primele maşini, cărora rolul esteic era umbrit de cel funcţional, şi continuând cu modelul anilor ‘40, prin prezentarea Kd-F Wagen (Beetle), incluzând apoi curentul influenţat de industria aeronautică, la moda retro pentru imaginea de marcă, în zilele noastre, exemplificând prin imagini preluate de la http://www.designdiffusion.com, http://www.motorshow.it, http://www.nationalmotorsmuseum.it.

La finalul lucrării va propun o imagine de ansamblu asupra importanţei designului în existenţa omului contemporan,  recapituland o zi obişnuită din viaţa fiecăruia dintre noi, constituită din secvenţe determinate de obiecte şi imagini realizate de designeri. Mi-a fost cu neputinţă să nu observ că ceasul deşteptător, periuţa de dinţi, tigaia de teflon, hainele, maşina, panourile publicitare stradale, biroul, computerul şi toate celelate obiecte şi imagini care ne înconjoară si care sunt rezultatul ideilor şi muncii de cercetare a designerilor. Atunci, calitatea vieţii noastre nu e datorată şi designului? designul si calitatea vietii

Recenzie “Arhitect sub comunism”, Ion Mircea Enescu

@Cartile Mariei – Raftul Denisei

Televiziunea Română a lansat de puţină vreme o campanie vizând restaurarea monumentelor istorice, creând o competiţie între 30 de clădiri  aflate in stare de degradare, la sfârşitul căreia publicul o va alege pe cea care va fi restaurată.

Evident iniţiativa nu poate fi decât salutară, dar cu o floare nu se face primăvară. România are foarte multe clădiri reprezentative, chiar unele dintre ele monumente istorice, aflate într-o stare de degradare avansată, ceea ce periclitează în ansamblu patrimonial cultural. Pare uşor patetic să discut în aceşti termeni despre o cladire parte a patrimonial cultural, dar, aşa cum am mai spus şi într-un articol recent, cred că arhitectura poate aduce imagine unei ţări şi implicit mai mulţi banii, decât căutarea unui brand de ţară cvasiagricol.

Pentru cei care văd în România un stat pitoresc îi rog să privească mai atent în jur. Ţăranii nu se îmbracă de mai bine de 3 generaţii în ii şi iţari, nu aşteaptă nimeni cu ardoare hora din sat, când există alte metode de petrecerea timpului, iar programele tv specializate de muzică vizionate la sat nu transmit etnologie şi folclor, ci o muzică la limita kitch-ului. Cred că vânzarea unei imagini care nu are legătură cu realitatea nu poate fi decât păguboasă.

Căutarea frenetică a unui brand de ţară face ca în clipurile de promovare să vedem puse laolaltă imagini care nu aparţin aceluiaşi registru: Poarta Sărutului a lui Brâncuşi pare să aibă nevoie de alt cadru decât păsările de baltă din Delta Dunării iar Castelul Peleş este alăturat ouălor încondeiate bucovinene… Cred că promovarea imaginii unei ţări trebuie gândită la fel ca promovarea unui produs. Alegi publicul ţintă, stabileşti evenimentele în care îţi promovezi produsul şi alegi campania publicitară ţintită. Pentru cei intreresaţi de agroturism vei alege un tip de mesaj, care va fi altul decât turismul de bussines, ecumenic şi cel mai important cel pentru turismul cultural. Acesta din urmă se face în localităţile mari, nu la sat. Aici promovezi muzeele şi galeriile de artă, clădirile cu obiectiv cultural (Ateneul, Filarmonica, Opera, Teatrul Naţional), proiectele urbane simbol (clădiri, bulevarde, parcuri şi zone de recreere) semnate de marii arhitecţi.

Din păcate cultura urbană este precară. Puţini din locuitorii unui oraş îţi pot identifica 10 monumente istorice din oraşul în care trăiesc. De aici şi stima scăzută faţă de patrimoniul comunităţii respective, ce rezultă şi în slaba reacţie la devastare sau furt al obiectelor aparţinând patrimoniului primăriei.

Comunismul a adus “omul nou” cu rădăcini sănătoase, iar generaţiile care au reuşit să creeze o acumulare culturală au reprezentat un pericol asupra dogmei proletare, motiv pentru care a fost necesară înlocuirea “elementelor distrubatoare”. Cu toţii trăim, la o generaţie distanţă chiar după încetarea comunismului, efectele acestui experiment istoric. Uitati-vă în jur: blocuri care strivesc individualitatea, cu spaţii meschine, atât de dese încât reprimă intimitatea, fără spaţii verzi, fără retrageri de la stradă… Nu voi aborda şi problema traficului şi a locurilor de parcare.

M-am întrebat adesea cum a fost posibil să construieşti aşa? România are o şcoala de arhitectură bună, iar clădirile de pe arterele principale ale marilor oraşe confirmă asta. Ieşiţi la plimbare în zonele frumoase ale oraşului în care locuiţi şi priviţi clădirile construite în perioada interbelică, şi imi veti da dreptate.

Pentru a găsi un răspuns la întrebarea asta vă propun lectura unei cărţi, puţin cunoscută, la fel ca şi autorul său, “Arhitect sub comunism” scrisă de Ion Mircea Enescu.

Am citit pe nerăsuflate cartea aceasta la momentul apariţiei sale în 2006 şi a fost tema multor dezbateri cu prietenii mei, arhitecţi de generaţie post 2000. De curând am recitit-o şi m-am gândit că într-o perioadă în care atenţia tuturor este îndreptată spre lucruri concrete precum şomajul şi devalorizarea leului şi a clasei politice nimeni nu mai are timp să citească ceva atât de superfluu. Totuşi reacţiile la articolul precedent în care vorbeam despre arhitectură în contextul comisiilor prezidenţiale m-a făcut să mă gândesc că nu e un demers inutil să vă propun această carte.

Autorul s-a născut la Cluj la puţin timp după unirea din 1918, într-o familie de intelectuali si a urmat Facultatea de Arhitectură din Bucureşti între 1939-1946. Stilul cărţii te atrage de la primele paragrafe. Deşi este o carte pe care autorul său a gândit-o cu adresabilitate limitată, prin care să îi familiarizeze pe tinerii arhitecţi cu situaţia acestei profesii nobile in special în perioada 1947-1989, este o lectură necesară tuturor celor care vor să înţeleagă de ce trăiesc în oraşe în care nu se regăsesc.

O carte în care descoperi natura umană atemporală: creativitate şi invidie, imitantism şi respingere a noului alături de inovaţie, capacitate de sacrificiu şi muncă volunară. Vei descoperi din nou, că nimic nou sub soare în ceea ce priveşte oamenii şi faptele lor. Numai că, dacă eroarea profesională în cazul unui medic poate duce la decesul pacientului, cea a arhitectului siluieşte ansamblul urban în care e încadrată rămânând ca o rană pe retină pentru multe generaţii. Arhitectura trebuie să ofere soluţii de locuire într-un context dat, dar trebuie să ofere mai mult decât simple funcţiuni locatarilor sau imagini de perspectivă unui oraş, fără a fi  transformată în scenografie, deoarece consecinţele le vor suporta cei care locuiesc în acea clădire (vezi cazul Muzeului de Artă Medievală al soţilor Minovici).

Pornind de la o prezentare a anilor de facultate, subliniind importanţa practicii din timpul facultăţii, domnul Enescu ne oferă şi o imagine umana a marilor arhitecţi din perioada interbelică (Ion Mincu, Horia Creangă, Duiliu Marcu, Petre Antonescu, George Matei Cantacuzino, Haralambie Georgescu, Octav Doicescu, Richard Bordenache, Mircea Alifanti[1]), unii dintre ei fiindu-i profesori. Anii premergători celui de al doilea război mondial, deşi în plină dictatură regală, cu o cenzură a presei şi o limitare a posibiltăţilor de exprimare politică, nu disturbă posibiltăţile de afirmare în domeniile creaţiei artistice. Au fost anii cei mai rodnici poate, pentru dramaturgia românească, pentru muzică (atât cea clasică cât şi jazz-ul atât de in vogă) dar şi pentru arhitectură. Să nu uităm că atunci s-au construit cele mai multe programe arhitecturale care au schimbat ireversibil faţa Bucureştiului.

Pentru generaţiile ulterioare oameni precum Duiliu Marcu echivalează cu Palatul Victoria, Palatul Telefoanelor, Academia Militară, Casa Magistraţilor, Palatul CFR, în timp ce pentru generaţia domnului Enescu era pe lângă un mare architect şi profesorul de istoria arhitecturii. O persoană tangibilă, deci… de la care poţi fura de la cum să te îmbraci şi să te comporţi la cum să priveşti o soluţie de arhitectură…

Orice student este interesat să-şi decripteze profesorul şi cum e vârsta potenţialului creativ maxim, este şi vârsta marilor provocări intelectuale. Ce poate fi mai savuros decât să descoperi că unul din profesorii celebri are o lacună sau că nu e la curent cu o nouă tehnologie…. Cu siguranţă însă demitizarea marelui profesor lasă în urmă şi gustul amar al unui succes prea uşor obţinut.

Generaţia domnului Enescu a început facultatea înaintea celui de-al doilea război mondial, într-o febrilitate culturală şi informaţională extraordinară. În aceea perioadă se schimbă faţă celor mai multe oraşe din lume. America locativă se schimbă la “faţă” cu ajutorul lui Frank Lloyd Wright iar după apariţia teoriilor din anii 30 ale lui Le Corbusier, imaginea despre arhitectură se schimbă total în special in Europa. Perioada războiului şi reconstrucţia de după război impun restricţii financiare la care arhitectura epocii găseşte soluţii: utilizarea prefabricatelor şi a betonului armat aparent, precum şi construcţiile metalice cu noi soluţii de armonizare urbană.

Ideologia comunistă este „vizionară” însă. În epoca construcţiei Operei din Sidney sau a Centrului Pompidou în România programele de arhitectură publică trebuie să insufle puterea şi dominaţia. Casa Presei Libere este o dovadă, pe care o regăsim în multe state foste comuniste…

Autorul prezintă greşelile făcute de generaţia sa fără a individualiza vinovaţii. Nici nu e acesta obiectul cărţii. Cel care are în portofoliu lucrări precum Maternitatea Polizu, sălile de sport din Cluj, Piteşti, Iaşi, Deva (în carte este relatată modalitatea de realizare şi soluţiile constructoare inovatoare la acel moment) , Facultatea de Mecanică din Cluj-Napoca ne prezintă pe multe pagini un proiect de inimă: complexul taberei studenţeşti de la Costineşti, realizat într-un colectiv restrâns de câţiva prieteni, cu artişti plastici care aveau poate singura ocazie să realizeze lucrări de anvergură în stil abstract si non-figurativ, folosind unul din cele mai ieftine materiale de construcţie: betonul armat aparent…

Dorinţa de inovare leagă prietenii care pot dezvolta soluţii constructive. Autorul ne prezintă cum discuţiile cu specialiștii diverselor fabrici de materiale de construcţii (betoane dar şi sticlă) reuşesc uneori să aibă şi rezultate precum cărămida de sticlă sau geamul termopan sau construcţii metalice bazate pe travee spectaculoase… Toate acestea ascunse in devize dar cu sentimentul ca încerci sa îţi faci meseria…

Vă recomand sincer sa cititi această carte care are fără îndoiala adresabilitate generală.  Iar arhitecţilor în devenire le recomand să fie mai avizi în a descoperi si inova decât în a imita iar pentru asta trebuie să îşi cultive cultura arhitecturală şi urbană prin lecturi de calitate.


[1] Facultatea de Arhitectura, Aerogara Baneasa, APACA, Palatul Sindicatelor (azi Ministerul de Externe)

Arhitectura si comisiile prezidentiale

Domnul presedinte Basescu ne-a obisnuit sa ia “atitudine” (copyright EBA) in special dupa ce si-a prezentat raportul asupra activitatii din timpul mandatului sau. A fost surprins ca nici gazetele de casa nu au aplaudat realizarile prezentate. Acum se foloseste de propunerile comisiilor prezidentiale, care stiu mai bine decat guvernul (girat) ce si cum trebuie facut, pentru a oferi subiect de prim-plan in dezbaterile media.

De la reforma in educatie, la legalizarea drogurilor si a prostitutiei, la reforma pensiilor pana la estetica urbana a capitalei se pare ca aceste comisii policalificate ofera surse continue de dezbatere. Si nu numai, pentru ca in deceniile de comunism lupta de clasa era ridicata la nivel de doctrina de partid, iar domnia-sa a stiut sa o foloseasca electoral continuu in ultimii ani, iata ca ne vedem astazi pusi in situatia in care primul om in stat arata cu degetul categorii intregi de profesii, care nu mai servesc interesului sau de moment. Sa ne amintim: au fost magistratii, apoi diplomatii, acum sunt profesorii (de care s-a folosit la momentul oportun prin semnarea controvesatei legi de majorare a salariilor cu 50%) si mai nou arhitectii. Asteptam cu interes si alte categori socio-profesionale dar cu o conditie: sa fie intelectuali. Sa ne amintim ca avem nevoie de ospatari si tinichigii. Cu siguranta avem nevoie si de ei, dar eu una nu vreau sa traiesc intr-o tara fara magistrati, diplomati, profesori si arhitecti.

Daca fiecare din noi realizam anarhia ce ar rezulta intr-o lume fara magistrati, nevoia de diplomati este recunoscuta de marea majoritate a celor care s-au confruntat cu orice element de straneitate de la lipsa vizelor in calatoria in afara granitelor pana la negocierea unor acorduri internationale care sa le acorde niste drepturi avantajoase, iar lipsa profesorilor este de neimaginat, despre arhitecti se vorbeste mult prea putin.

Ce pacat ca in curicula scolara din Romania nu exista o materie care sa studieze estetica si istoria artei. Astfel poate am avea mai mult respect fata de aceasta meserie nobila. Este singura profesie care are darul de a integra proprietatea individuala intr-un context urban si de a face dintr-o aglomerare urbana un oras, in care concitadinii sa simta apartenenta si nevoie de a se integra social.

Unde se afla atunci Bucurestiul? O megaaglomerare urbana sau poate avea chiar statut de oras, de “cita”? Votez pentru oras, fara doar si poate: avem axe care impart orasul, avem bulevarde gandite de urbanisti, avem cladiri simbol. Nu ne regasim insa in el. Aici e vina tuturor si nu doar a arhitectilor “care cedeaza in fata omului cu bani”. Arhitectul propune o solutie constructiva pe care insa avize ale primariei o transforma in autorizatie de constructie. In caz ca nu va amintiti domnul Basescu a fost primar, l-am avut si pe domnul Videanu si isi mai aminteste cineva de doctorul-continuu candidat Oprescu, actualul primar? Oare in timpul carui mandat am discutat despre aparitia cladirii Milenium langa Catedrala Sf. Iosif sau cazul Parcul Bordei? E vina arhitectilor si aici?

Daca au o vina este ca poate au cedat prea usor in timpul comunismului si au lasat sa se distruga elemente de identificare ale acestui oras si am pierdut ansamblul Vacaresti, biserica Sf, Vineri, ca a fost distrusa zona Uranus. Ca au gandit cartiere-dormitor, ca nu au avut viziunea erei motorizarii, desi in aceasi epoca vestul Europei se confrunta cu problema traficului auto sufocant. Ca au transformat mici orase in poluri urbane fara legatura ca spiritul zonei, motiv pentru care poti confunda un cartier din Sibiu, cu unul din Targoviste sau din Suceava.

Daca avem poluri urbane care cresc in Nordul Bucrestiului fara nicio legatura cu infrastructura urbana nu e vina arhitectilor. Aici e treaba primariei ca avizeaza si aproba PUD-uri si PUZ-uri pe care dezvoltatorii construiesc folosind fiecare centimetru patrat de teren, iar in caz de incendiu, masina de pompieri trebuie sa aiba un furtun foarte lung, pentru ca pe roti nu va incapea pe strazile prea stramte ale cartierelor VIP. Totusi aceeasi primarie face un PUG in care apare zona forestiera acolo unde este un cartier, disparand strazi intregi… pentru ca miza electorala e mai mare decat realitatea de pe teren.

Astazi ascultam pe jumatate amuzata faptul ca echipa de la Top Gear a parcurs in 45 de minute o distanta pe care o apreciau la 15 minute. Pacat ca nu i-a salvat autostrada suspendata a domnul doctor. Probabil e mai usor sa plantezi copaci de-a lungul autostrazii intre Otopeni si intrarea in Bucuresti in plina vegetatie si care sa se usuce absolut toti. Ma intreb daca tot vina arhitectilor e si aici… probabil estetica vazuta de ei implica un decor autumnal….

Regret ca ajungem sa discutam despre aceasta profesie pe care o respect in acest context. Am crescut cu respectul pentru constructii probabil pentru ca ansamblul de blocuri construit de tatal meu crestea mai repede decat imi crestea mie la acea varsta numarul la pantof. Astazi am multi prieteni arhitecti. Este regretabil insa ca putini din absolventii facultatilor de arhitectura, dupa 6 ani de facultate si inca 2 de stagiu aleg sa practice aceasta meserie (sau sa o practice in Romania) si asta pentru ca “sistemul ticalosit” nu le-a oferit nicio sansa in afara retelei… Presa a scris mai vast si cu o penita mai ascutita despre fostul arhitect sef al capitalei… Un exemplu de care m-am lovit chiar eu: am primit un certificat de urbanism pentru o modificare minora dupa 9 luni de la depunerea documentatiei si mi se cereau avize de la toate institutiile posibile si asta pentru ca nu “am intervenit”. Pentru cineva care profeseaza din asta 9 luni… nu e mult, e sinucigas mai ales ca e o profesie liberala cu multe incompatibilitati.

Si totusi respectul pentru aceasta profesie ramane. Cei care au intrat in vreo librarie mai bine dotata au vazut albume de arhitectura ale arhitectilor celebri ai lumii: Foster, Tadao Ando, Llyod Wright, Mies van der Rohe, Calatrava, Mario Bota… si au vazut ca nu sunt niste carti foarte accesibile. Este o literatuara de nisa si totusi cu adresabilitate universala. In tari care si-au gasit identitatea culturala arhitectura aduce bani, mai multi decat turismul promovat cu traista.

Regretul meu nu se rezuma la faptul ca nu gasim astfel de albume si cu Horia Creanga, Cristofi Cerchez, Duiliu Marcu si de ce nu contemporanii Radu Teaca, Dorin Ştefan ci si ca nu reusim sa apreciem si sa identificam elementele de patrimoniu arhitectonic pe care-l avem.

Ce pacat ca atunci cand avem un vizitator din strainatate ii oferim ca meniu Palatul Parlamentului, Castelul Peles si eventual Bran. Va rog sa priviti mai atent in jurul dumneavoastra. Daca totusi nu identificati cladirile simbol in spatele mesh-urilor de zeci de metri care atarna pe cladiri facand reclama la cele mai diverse produse sau colacii de cabluri de pe stalpii de tensiune va invit sa plecati in cautarea lor insotiti de un ghid adnotat ”Bucuresti, arhitectura si modernitate”, scris de Mariana Celac, Octavian Carabela, Marius Marcu-Lepadat ce prezinta 344 de repere arhitectura din epoca moderna pana in prezent cu fotografie si o mica descriere, pentru o recunoastere usoara in teren.

Va recomand sa luati aceasta carte in peregrinarile la pas sau pe bicicleta si sa nu uitati aparatul foto. S-ar putea sa imortalizati pentru ultima oara anumite repere de arhitectura.

%d blogeri au apreciat asta: