Criza guvernamentala din zilele astea si era post-truth

pta-victorieiTrebuie gasita o solutie de reconciliere intre faliile societatii. Virulenta si ura imprastiata de unii si altii sunt periculoase, nu ca vine Soros, nici comparatiile cu Maidanul din 2013 nu le cred, nici oculta mondiala cu reptilieni si binoame…. Dar Nu e bine sa fim atat de invrajbiti.

Pseudojuristi se inteapa in articole si interpretari, se analizeaza pe retelele de socializare mai intens decat la cursurile de drept constitutional, nici nu stiam ca sunt atatia cunoscatori de recomandari ale Comisiei de la Venetia…Explicatiile de ambele parti contin jumatati de adevar, urgenta nu exista pentru a fi data neaparat in sedinta aia, cand deja erau oameni in strada, iar aici nimeni nu explica oportunitatea si proportionalitatea (asta tot din recomandarile Comisiei de la Venetia, daca tot am devenit toti specialisti in drept constitutional).

Decizia Curtii Constitutionale nr.405/2016, care a fost motivatia aprobarii OUG nr.13/2017, vizeaza interpretarea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” în sensul „că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează „prin încălcarea legii” (pct.47-58, 64-80) deoarece „legiuitorului îi revine obligaţia, ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legi”. Este deci o decizie de interpretare si nu de neconstitutionalitate a infractiunii de abuz in serviciu, aspect mentionat de art.1 din decizia mentionata, potrivit caruia Curtea Constitutionala decide: „admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată” „şi constată că dispoziţiile art.246 alin.(1) din Codul penal  din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

Greselile de comunicare, de PR politic si aroganta se taxeaza iar acum e prea tarziu sa le repari pastrand itemii initiali.

Cand am citit referiri acum cateva luni despre era post-truth nu credeam ca e posibil. Ma uit in jur si vad ca argumentele care nu-ti plac se anuleaza si nimeni nu asculta pe nimeni, exista o pseudoinformare pe canalele care iti corespund optiunilor… Cum iesim de aici?

  1. Printr-o abrogare a OUG 13/2017 si o dezbatere larga a modalitatii in care vrem sa continue lupta anticoruptie, cu garantiile legale prevazute de Constitutie si de principiile prevazute de Codul penal si de procedura penala (principiile sunt deja acolo, trebuie si reglementari pe masura).
  2. prin renuntarea la atitudinea aroganta de tipul am puterea, deci o folosesc indiferent care sunt urmarile! nu e in folosul nimanui ca avem un curs de 4.614 lei/eur (BCR sell) ca cele 5 camere comert straine vorbesc de ingrijorarile investitorilor straini si „suspendarea” de inititative… ca pierdem itemi de predictibilitate – iar aici comunicatele ambasadelor si a Parlamentului Europan sunt relevante si prin asta scade ratingul de tara, deci ne vom imprumuta mai scump… Lucrurile astea se masoara in bani, cash mai pe intelesul unui anumit tip de electorat…

Legitimitatea votului nu inseamna lipsa de respect fata de alegatori / electorat (aici intra si cei care nu au/te-au votat) si nici vulnerabilizarea interesului Romaniei pe termen mediu si lung.

Dupa martea neagra din 2012 eu cel putin am inteles ca indiferent de puterea si legalitatea de a face un lucru, e mai important interesul national pe termen lung. Iar pionii principali din 2012 – Ponta si Antonescu care atunci pareau indestructibili si cu o cota mai mare decat a avut vreodata Dragnea (Grindeanu nu se pune, ca pana acum o saptamana nu stia prea multa lume de el) si uite-i acum pe amandoi: sunt istorie inclusiv pentru partidele lor! Iar costul e azi o clasa politica fara lideri reali si care repugna majoritatii, deci incredere zero in institutii si formatorii formali de opinie.

Asa ca acest gol e umplut usor de curente opinie care sunt ca valurile… dar pot fi si tsunami…

Cam asta as vrea eu personal… putina penitenta si privirea inainte spre cum vrem sa arate Romania peste 4 ani, inclusiv pentru PSD.

Altfel, neincrederea va eroda orice palier de dialog cu guvernantii (indiferent daca ne plac sau nu) iar contractul social dintre guvernati si guvernanti devine lipsit de continut cu repercursiuni asupra democratiei si a statului de drept.

Nihilismul vs miscarile de strada

piataIn Biblie aflam ca lumea s-a format din nimic, dar din voia Tatalui, a aparut Pamantul, cerul si apele, vietuitoarele si omul. Pornind de aici, omul e nimic, in lipsa creatiei germinative initiale. Astfel, negarea Creatorului lasa lumii locul pentru materia initiala: nimicul – nihil, cum ar spune latinii.

Sfarsitul sec. XIX a fost prielnic unor concepte identitare nu doar nationaliste cat mai ales existentialiste. Nietzsche “care este adevărul? E omul una din gafele lui Dumnezeu sau Dumnezeu e una din cele ale omului?”, “Dumezeu a murit!” (deci a trait candva, fara a avea o forma imortala). Relatia cu divinitatea se sparge in negarea alesilor ei pe pamant: regi si imparati, dar si clerici, concepte care continua si in prezent, fiind curente de natura politica (republicanii) respectiv religioasa (anumite culte protestante bazate pe neagarea necesitatii clericului de a intermediera relatia cu Dumnezeu – pastorul putand fi oricare dintre enoriasi) care neaga utilitatea existentei acestora.

Revolutia bolsevica a pornit de la conceputul de anihilare/distrugere a ceea ce implica efectele sociale directe ale creationismului: credinta in transcendent si mutarea crezului spre individ/libertatea individuala si materialism din aceasta rezultand egalitatea cetatenilor (ajungand la acelasi rezultat ca Revolutia franceza, fara a porni de la aceeasi ipoteza – ii diferentia profund abordarea fata de proprietate si stabilirea bazelor unei republici laice dar crestine). Silogismul parea corect in sec. XIX, daca anulam insa principiile credintei privind liberul arbitru, pe care si Biblia si Thora le ating. Alegerea intru credinta apartine doar omului liber, care poate decide in a crede sau nu, dar aceasta nu impiedica existenta credintei in asamblul sau. A crede in ceva nu impiedica existenta acelui ceva, indiferent daca aleg sau nu sa cred in el.

Revenind la nihilisti, acestia nu intotdeauna se identifica cu existentialistii, din contra, par a fi adesea cei care sustin, pana la un punct, inutilitatea existentei, ca rezultanta directa a negarii moralitatii si eticii sociale. Refuzul total al oricarui sistem de autoritate, moralitate și normativitate, lasa in urma doar golul anarchic in fata caruia individul se va regasi mai singur ca oricand.

De la nihilismul existentialist la cel politic nu e un pas mare. A nega o structura politica cu intregul sau set de institutii fara a pleda pentru constructia alteia, este mai contemporan decat am vrea cu “de ceva timp cultura noastră europeană întrega a fost în mișcare spre o catastrofă, cu o tensiune torturanta, care este în creștere de la deceniu la deceniu: neliniștiti, violenti, cu capul înainte, ca un râu care vrea să ajungă la final.. (Voința de putere – Nietzsche)”, “existenta precede esenta – Sartre”.

Anularea increderii fata de societatea prezenta manifestata prin miscari ecologiste, de drepturi ale unor minoritati, respectiv miscari anticapitaliste sunt catalizate adesea de un impuls marginal sau care afecteaza doar o parte a populatiei (mediu, schimbari climatice, drepturile cetatenilor reprezentand a doua generatie de imigranti, caderea pietei ipotecilor) si devin miscari antisistem.

De la inceputul anilor 2000 si pana in prezent a existat cel putin o miscare tectonica anuala a generatiei 70-90 impotriva sistemului: miscarile violente din Londra, Paris si o parte a Frantei, Occupy Wall Street, M15- Indignados, preluarea modelului Indignados in miscarile masive antiausteritate in toate statele – PIGS, pentru a finaliza cu primavara araba si Maidan-ul din Kiev.

Ce au avut in comun aceste miscari: pornesc de la incapacitatea unui sistem (normativ, in principal, politic in general) de a satisface nevoile imediate, dar mai ales asteptarile populatiei (care nu sunt tot timpul acelasi lucru) fata de un punct sau altul de pe agenda publica. Viata cotidiana implica un sir de compromisuri zilnice pe care le acceptam cu seninatate dar care ajung sa devina o povara personala si sociala atunci cand realizam inechitatea care ni se face in comparatie cu altcineva. Ceva ce pare tolerabil devine de netolerat atunci cand limitarile tale obiective nu sunt si ale celuilalt. A cere cuiva sa suporte povara austeritatii cand un altul e clar ca nu o suporta sau chiar profita de pe urma ei, devine de neacceptat abia cand ai comparatia. Exista deci motivatii pertinente ale miscarilor acestora (inclusiv tinerii londonezi isi exprimau clar optiunea de a poseda bunuri la care nu au acces, pentru ca apreciau ca muncesc la fel de mult ca si cei din City, iar retribuirea este injusta fata de nevoile lor).

Miscarile in mare parte se coaguleaza utilizand capacitatea de comunicare larga pe care o permite social media. Daca Revolutia franceza la 1789 s-a bazat pe tipar si ziare, miscarile de azi se propaga instant cu un click si un event creat pe reteaua de socializare. Avantajul e rapiditatea si accesul tinerilor si a celor mai informati membrii ai societatii, dezavantajul este lipsa de acces la acestea a unei paturi mari si crititce (putem sa le identificam chiar ca generatii, in special cele nascute inainte de anii ’60[1]), incapabile astfel sa participle, decat post-factum cand revolta este in plina dinamica si are propria miscare centrifuga. De aceea, multi nu se vor simti reprezentati de pozitia protestatarilor din piata apreciind ca propriile valori care le-au fost incalcate sunt superioare ca motivatie celor solicitate de acestia – (atingand alte paturi descoperim probleme diferite: nivelul pensiilor, accesul la medicatie sau lipsa echipamentelor de lucru pentru activitatile curente ale unor meserii vitale, salarizarea inechitabila a unor categorii socio-profesionale in comparatie cu altele spre ex.). Conflictul de ideologie are efect asupra nerecunoasterii protestatarilor ca fiind reprezentantii populari. Deci primele minusuri: reprezentativitate scazuta, acces redus la coagularea miscarii si motivatii care nu rezoneaza cu masa critica populara sau din alt segment de varsta.

Din amestecul de situatii de mai sus, este greu ca miscarea de revolta sa fie finalizata cu o platform de constructie socio-politica.

A dezvolta o democratie inseamna sa pornesti de la individ spre institutii, ca institutiile sa se indrepte spre individ. A nega institutiile inseamna implicit a nu avea cine sa se mai indrepte si sa sustina individul.

Pentru o democratie vie miscarile de revolta sunt necesare si trebuie sa intre intr-un firesc acceptat de toti bazat pe libertatea de exprimare. Insa, pentru ca aceeasi democratie sa fie vie e nevoie ca liderii lor sa aiba clare mijloacele de schimbare si ce anume doresc sa schimbe pe un parcurs rezonabil de resurse: atat umane, cat si financiare si de timp. Altfel, orice miscare va finaliza ca toate cele mentionate anterior: schimbari de legislatie punctuale (intarirea spre ex. a controlului financiar, fara neaparat o contragarantare – aspectul sperat dar neformulat in criza ipotecilor, spe ex), sau presiuni puternice pentru guvern in negocierea cu creditorii externi (cu garantarea insa din partea acestora a unui parcurs de masuri ce pot intra in zona de austeritate, deci exact opus celor pentru care luptau manifestatii). Avem insa si experienta Maidanului si a primaverii arabe care au schimbat structura politica si sociala intr-un decor de instabilitate politica, generator de instabilitate regionala.

Pentru rezultate coerente a unei miscari de revolta/nemultumire e necesar deci de raspuns la intrebarile bazale: cine, ce, cum si cand. In masura in care raspunsurile ii vor satisface pe cat mai multi, miscarea va avea efect, nu doar imediat. Pentru asta e nevoie ca liderii miscarii sa aiba: 1. solutii potentiale pe care sa le propuna si 2. oamenii care pot construi solutia la fiecare nivel. Abia atunci, masa cu o dinamica mai putin accentuata, oamenii care azi se limiteaza la a privi la televizor, vor fi parte a solutiei, cand vor avea minime certitudini ca este calea spre a indeparta abuzurile si inechitatile si vor fi parte a schimbarii propuse. Iesirea din zona de confort a fiecaruia, bazata pe stiinta supravietuirii pret de o generatie nu va fi usoara si nici imediata, dar avem constiinta colectiva ca e necesara si unica ca solutie.

Alftel, negand pe tot si toate, ne vom intoarce la materia intiala in lipsa Creatorului: nimicul.

[1]Aceasta generatie din est este total diferita ca structura de convingeri fata de cea din vest, nascuta in plina revolutie sexual si care a traversat dificil perioada postindustriala, plina de revolte si somaj, cu o constiinta civica forjata adesea in lupte de strada si manifestatii violente.

Neconstitutionalitatea alocatiilor pentru copii diferentiate

577987_10151283106497259_195187159_nIn acest an, ajunul Zilei Internationale a Copilului ne gaseste dezbatand un subiect important pentru copiii din Romania si pentru familiile lor: dublarea alocatiilor pentru copiii in varsta de peste 2 ani de la 42 lei la 84 de lei si opinia unora din membrii Guvernului privind acordarea diferentiata a alocatiei pentru copiii in functie de veniturile parintilor.

Acest subiect a mai facut obiectul dezbaterilor si in trecut, astfel art.1 din Legea nr.61/1993 prevede faptul că „se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare şi că beneficiază de alocaţe de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani”.

Obligatia statului de a proteja copiii si tinerii este prevazuta de art.49 alin.(2) din Constituţie, legiuitorul constituent prevazand urmatoarele: „statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege”. Dreptul la alocatie al copiiilor este reglementat de Constitutie, nimeni neputand stabili altfel.

In acest sens este de mentionat faptul ca in Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr.277/2006 privind art.1 din Legea nr.61/1993, se retin urmatoarele: “norma constituţională înscrisă în cap.II privind drepturile şi libertăţile fundamentale nu prevede şi nu permite, în definirea subiecţilor dreptului la alocaţiile acordate de stat, nici o altă condiţie în afara aceleia ca beneficiarii să fie copii. Această consacrare a dreptului copiilor la ocrotire specială, sub forma alocaţiilor acordate de stat fără nici o discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului român, prevăzute în art. 1 alin. (2) din Constituţia României, şi prevederilor privind ocrotirea copiilor, cuprinse în Declaratia Universală a Drepturilor Omului, în Conventia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în alte pacte şi tratate la care România este parte. (…) aceste obiective sunt independente în raport cu scopul de ocrotire specială a copiilor avut în vedere de Constituţie prin consacrarea dreptului la alocaţii acordate de stat. Curtea Constituţională reţine în acest sens că atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general şi necesare, nu se poate face cu încălcarea Constituţiei, a cărei respectare este, potrivit art. 1 alin. (5), obligatorie. In consecinţă, Curtea Constituţională constată că prin textele de lege care formează obiectul excepţiei se condiţionează acordarea alocaţiei pentru copii (…), limitări vădit contrare atât art.49 alin. (2) din Constituţie, mai sus citat, cât şi prevederilor art.16 alin. (1) din Legea fundamentală, conform cărora „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Obiectul supus dezbaterii Curtii Constitutionale era limitarea dreptului la alocatie al copilului care frecventa o unitate scolara care nu era inclusă în evidenţa Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar. Desi obiectul dezbaterii este diferit, apreciez ca pozitia Curtii Constitutionale a Romaniei este clara pentru orice forma de discriminare a acordarii alocatiei pentru copii.

In acest fel, consider ca este deschisa calea ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate pe motiv de discriminare in raport cu vârsta, a art.3 alin.(1) Legea nr.61/1993, care stabileste acordarea diferenţiata a cuantumului alocatiei pentru copii în funcţie de vârsta acestora, astfel potrivit art.3 alin.(1) din aceeaşi lege „cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR (500 lei), după cum urmează:  a) 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap); b) 0,084 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani”.

Aprecierile referitoare la sporul negativ demografic al Romaniei incepand cu anul 1991, piramida inversata a varstelor, impactul reducerii populatiei asupra PIB-ului potential si al tipului de alocari bugetare in urmatorii 30 de ani, dar si efectele prezente ale resurselor reduse ale familiilor cu copii (rata cea mai mare de saracie se regaseste in familiile cu 2 si mai multi copii) cu impact direct asupra nivelului de educatie viitor, nivelului de sanatate al generatiilor viitoare; gradul cel mai mare de deprivare materiala la nivelul copiiilor din Europa (nu doar din UE) il au copiii romani – aprox. 78% fata de o medie EU28 de 24% (UNICEF), rata cea mai mare de mortalitate infantila si de boli congenitale din UE,  precum si a faptului ca parintii sunt cei care obtin veniturile si nu copiii care sunt beneficiari ai veniturilor, neavand nicio posibilitate de a modifica calitativ sau cantitativ aceste venituri ale familiei – sunt doar cateva din realitatile de care raporturile juridice dintre guvernanti si cei mai vulnerabili dintre cetatenii sai, copiii, trebuie sa tina cont.

Efectele masurilor fiscale de reducere a CAS si amnistie fiscala

medicProiectul privind amnistierea fiscală a pensionarilor a fost adoptat marţi, 09.09.2014 cu 311 voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi 6 abţineri, cel privind amnistierea mamelor cu 315 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi 4 „abţineri”, iar cel privind bugetarii voturile au fost 315 „pentru”, 6 abţineri şi unul „împotrivă.
De asemenea, Camera Deputaţilor a adoptat în forma iniţială, şi legea privind reducerea CAS cu cinci punte procentuale la angajator, respingând, cu 307 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi 5 abţineri, cererea Preşedintelui României de reexaminare a acestui act normativ. Reamintim că prin acest proiect de modificare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal sunt diminuate cotele de contribuţii sociale plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru asigurările sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, devenind 15,8% (de la 20,8%) pentru condiţii normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8% (de la 30,8%) pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.
Prin cererea de reexaminare, preşedintele României arăta că în anul 2014 deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este de 12,519 miliarde de lei, iar prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, situaţie în care deficitul curent va creşte cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 de miliarde de lei în 2015 şi 5,564 de miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde lei la fondul de pensii, pentru anul 2015, suma care ar trebui completată de la bugetul de stat.
Potrivit Ministerului Muncii, de prevederile privind amnistia fiscală pentru mame vor beneficia în jur de 20.000 de mămici, 50.000 de pensionari, respectiv 25.000 de bugetari, suma totală fiind aproximativ 450 milioane lei. De asemenea, ministrul muncii a precizat că vor fi restituite şi sumele deja plătite de pensionarii şi de mamele beneficiari ai legilor vor fi returnate, în tranşe egale, pe o perioadă de maximum 5 ani, începând din 2015, fără a se menţiona impactul financiar.
Investitorii străini şi români cer periodic atât o liberalizare a condiţiilor de angajare şi concediere, prin reformarea codului muncii cât şi o scădere a fiscalităţii muncii, care s-a menţinut ani în şir printre cele mai mari din UE. Reducerea CAS era o temă la zi de discuţie încă din 2011, când Mugur Isărescu spunea că, dacă şi-ar asuma un risc pentru a stimula economia, acesta ar fi diminuarea CAS, moment la care reprezentantul FMI în România cerea guvernului să aleagă între creşterea salariilor bugetarilor, mai mulţi bani pentru investiţii sau reducerea CAS, întrucât nu exista suficient spaţiu bugetar pentru toate.
În altă ordine de idei, în Europa, amnistia fiscală a fost privită ca o soluţie foarte eficientă în vederea relansării economice, la care s-a apelat punctual, ca de exemplu Elveţia în 1945 şi 1969, Turcia şi Italia în 2009 măsură care a adus la lumină 100 miliarde de euro doar în Italia. O analiză a aplicării amnistiei fiscale rezulta, la sfârşitul anului trecut, că ar repatria între 70-100 miliarde de euro, iar aplicarea unei taxe de amnistie de 5% ar aduce o sumă la buget între 3-5 mlrd. euro.
Amnistia fiscală poate aduce lichidităţi dar soluţia aleasă de guvern, de amnistiere a creanţelor din zona de cheltuieli (bugetari, prestaţii sociale) din contră, reduce veniturile bugetare, în loc să le crească. Consumul în care s-ar investi aceste sume ar fi influenţat pozitiv doar pe hârtie, banii aceştia fiind deja cheltuiţi, de la momentul virării lor (ultimii 3 ani fiscali).
În aceste condiţii, întrebarea pe care şi-o pun investitorii şi care le constrânge apetitul de angajare şi de investiţii este care va fi sursa bugetară pentru bugetul viitor care să acopere aceste cheltuieli, la care se adaugă o majorare a pensiilor cu 5%, promisă ieri de ministrul muncii?

Timp de lucru vs. viaţă de familie. O legislaţie a muncii în schimbare

2.2.Mulţi salariaţi continuă să primească e-mail-uri de serviciu şi după ora la care părăsesc biroul. Astfel, un studiu realizat în Franţa a demonstrat că 39% din salariaţi şi 77 % din manageri îşi folosesc smartphone-urile, tabletele şi computer-ele pentru activităţile de serviciu în timpul evenimentelor de familie, a weekend-urilor şi chiar pe durata vacanţelor.

Franța a decis să sancționeze această intruziune în viaţa de familie, pentru respectarea principiului echilibrului între viaţa personală şi cea profesională, astfel, ieri s-a încheiat un acord colectiv de muncă între federațiile patronale și sindicate pentru protejarea celor aproximativ un milion de oameni care lucrează în sectoarele digitale și de consultanță, dar şi a altor salariaţi a căror viaţă personală este afectată de utilizarea tehnologiei în folosul angajatorului.

În baza acestui acord colectiv de muncă încheiat, angajații vor avea dreptul de a-şi opri telefoanele de serviciu și de a nu răspunde/trimite e-mailuri de serviciu, iar angajatorul nu pot obliga salariaţii să verifice mesajele. Acordul se aplică doar salariaţilor care se regăsesc în sectoarele de activitate reprezentate de sindicatele şi patronatele semnatare.

Franţa a fost şi prima ţară care a redus programul săptămânal la 35 de ore în anul 1999. Michel de la Force, președinte al Confederației Generale a Managerilor, a declarat că „timpul de lucru digital ar trebui să fie măsurat. Unele email-uri în afara orelor de program pot fi permise, dar numai în „circumstanțe excepționale”.

Primul angajator multinaţional care a interzis utilizarea e-mail-urilor de serviciu după jumătate de oră de la sfârşitul orelor de program şi transmiterea de email-uri de serviciu cel mai devreme cu o jumătate de oră înainte de începerea lor a fost Volswagen în decembrie 2011.

În această săptămână şi consiliul orașului suedez Gothenburg a anunțat că experimentează reducerea programului de lucru la șase ore cu plata salariului integral pentru personalul său, bazându-se pe faptul că, după șase ore, angajații obosesc și productivitatea este redusă. Viceprimarul Mats Pilhem a afirmat că reducerea zilei de lucru la șase ore a produs rezultate pozitive la fabrica de automobile Volvo din oraș și speră ca procesul va reduce ineficiența și va crea mai multe locuri de muncă.

Diferenţele de productivitate se văd în analizele făcute de OMS, salariaţii cu normă întreagă din Cipru, Malta și Grecia care lucrează în medie de 43.7 ore pe săptămână au printre cele mai scăzute productivităţi, în timp ce cei din Marea Britanie petrec 42.7 ore pe săptămână la birou, cu o productivitate peste medie, iar cei care au petrecut cele mai puţine ore la birou, salariaţii din Suedia, Franţa şi Finlanda sunt în topul productivităţii.

bioritmUltimele schimbări în legislaţia timpului de muncă sunt destul de vechi, să nu uităm că reducerea normei orare zilnice de lucru la 8 ore s-a petrecut ca urmare a grevei din Chicago de la 4 mai 1886, după campania lui Robert Owen al cărui slogan fusese “opt ore de muncă, opt ore recreare, opt ore de odihnă” (1817). Abia în 1914 în compania Ford este luată decizia de a reduce timpul de muncă la 8 ore de către Henry Ford, cel care stabilise şi salariul minim pe zi la 5 dolari. Legiferarea duratei de 8 ore a fost luată prima oară în SUA (1898), Rusia (1917), Portugalia (1918), Spania (1919), fiind inclus acest principiu în Convenţia ILO din 1930, Franţa legiferând-o relativ târziu (1936).

Într-o lume în continuă schimbare, în special pentru domeniile foarte active precum jurnalism, tehnologia informaţiei şi securitate informatică, consultanţă, brokeraj – dinamica activităţilor profesionale probabil va continua să se suprapună cu viaţa de familie şi după semnarea acestui acord.

Totuşi, productivitatea înseamnă utilizarea eficientă a timpului, iar toate analizele arată că mai mult timp pentru familie şi mai puţine ore lucrate, pot aduce angajatorului rezultate financiare mai bune, pentru că satisfacţia salariaţilor aduce cu ea şi performanţă profesională.

Aceste analize concomitent cu realitatea schimbării stilului de viaţă al salariaţilor şi implicit al consumatorilor care au efect asupra tipologiei de produse cerute de piaţa, vor avea mai devreme sau mai târziu impact asupra legislaţiilor muncii naţionale. Vom vedea dacă şi când aceste analize vor avea un impact asupra legislaţiei muncii din România.

Majorarea salariului minim brut pe economie garantat în plată la 850 lei din 2014

154143_articolPe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârsnice a fost astăzi înscris spre dezbatere proiectul de hotărâre de guvern privind salariul minim.

Potrivit proiectului de HG începând cu 1 ianuarie 2014 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe  lună în anul 2014,reprezentând 5,059 lei/oră. Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.

Nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea salariului în plată la un nivel cel puţin egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 1.000 lei şi 2.000 lei.

De această majorare vor beneficia aproximativ 804.225 salariaţi, din care 238.143 din sectorul bugetar, în cazul salariului minim de 850 lei, respectiv 966.405 salariaţi din care 281.542 din sectorul bugetar, în cazul salariului minim de 900 lei.

Din estimările impactului bugetar ale majorării salariului minim garantat în plată rezultă o creştere a veniturilor bugetare de  552.562.830 lei, care rezultă din contribuțiile aplicate asupra diferenței de creștere a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Majorarea vârstei de pensionare la 65 ani si a stagiului de cotizare la 35 ani pentru femei

1124775_77481651În cursul acestei săptămâni pe website-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârsnice a fost înscris spre dezbatere publică proiectul de lege de modificare a Legii nr.263/2010 privind sistemul de pensii publice.

Astfel potrivit acestui proiect se modifică prevederile art.53 alin.(1) potrivit cărora vârsta standard de pensionare este de 65 ani atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Totodată este reglementat stagiul minim de cotizare de 15 ani indiferent de sex.

Atingerea acestei vârste se va face gradual, potrivit anexei 5 a Legii nr.263/2010 care, de asemenea se modifică, astfel, în intervalul ianuarie 2011-ianuarie 2015 vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 la 60 ani, iar a bărbaţilor de la 64 ani la 65 ani, iar stagiul minim va creşte de la 13 ani la 15 ani atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, iar stagiul complet va creşte pentru femei de la 28 ani la 30 ani iar pentru bărbaţi de la 33 ani la 35 ani. După această dată stagiul complet de cotizare va creşte doar pentru femei, de la 30 ani până la 35 ani, până în anul 2030.

Potrivit proiectului, primele femei care vor ieşi la pensie la vârsta de 65 de ani sunt cele născute după anul 1971.

În expunerea de motive creşterea vârstei de pensionare şi a stagiului minim şi complet sunt motivate ca fiind realizate ca urmare a Recomandărilor de Ţară transmise României potrivit cărora “poziţia bugetară s-a îmbunătăţit în România, nivelul redus de respectare a obligaţiilor fiscale reprezintă o provocare majoră iar sustenabilitatea şi adecvarea sistemului de pensii prezintă riscuri medii pe termen lung”, astfel “România trebuie să ia măsuri de îmbunătăţire a colectării impozitelor, să egalizeze vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi şi să susţină reforma pensiilor promovând încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă”. Procesul de îmbătrânire a populaţiei determină sporirea numărului beneficiarilor de pensii din totalul populaţiei, fenomen care contribuie semnificativ la majorarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat.

%d blogeri au apreciat asta: