Eliminarea CASS pentru toate pensiile si a impozitului pe venit pentru pensiile sub 2.000 lei

batraniCamera Deputaţilor a adoptat astazi, în calitate de for decizional, în sesiune extraordinară, proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi a impozitului de 16% pe venit, pentru pensiile sub 2000 lei.

Potrivit legii votate si trimise spre promulgare, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se modifica astfel:

“Art. 100. Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.

”La articolul 101, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(9) În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii, sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, stabilite în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, impozitul se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului impozabil, impozitul reţinut fiind impozit final. Venitul impozabil din pensii se stabileşte prin deducerea din suma totală a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, datorată, după caz, potrivit legii în vigoare în perioada căreia îi sunt aferente şi a sumei neimpozabile lunare, stabilită potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii.  Impozitul se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii veniturilor respective. Impozitul astfel reţinut se plăteşte până la data de 25 inclusiv lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.

Art. 160. (1) Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă venitul lunar din pensii. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.”

In ciuda rostogolirilor de informatii din cursul zilei de astazi, aceasta eliminare nu echivaleaza cu o marire de pensie. La nivel individual diferenta pentru cele mai multe din pensii nu este majora. De exemplu, pentru o pensie de 1.000 lei, câștigul va fi de 4,5 lei, prin eliminarea CASS. Sigur, cu cat baza la care nu se mai aplica acest impozit este mai mare (cazul spre ex. al pensiilor speciale) valoarea neta este mai ridicata, fata de valoarea calculata anterior cu titlu de exemplu.

Dar din totalul de 5.080.676 pensionari, 4.900.872 au o pensie sub 2.000 lei (conform informatiilor https://www.cnpp.ro/indicatori-statistici-pilon-i nov.2016), iar ceea ce la nivel individual nu pare o suma mare, la nivel total aceasta presupune un impact estimat (de guvern) de 2,2 milioane de lei pentru anul 2017.

Desi bugetul asigurarilor sociale nu este direct afectat, exista o legatura indirecta prin scaderea incasarilor la bugetul de stat consolidat, cel care sustine deficitul atat al bugetului asigurarilor sociale cat si cel al asigurarilor sociale de sanatate (direct afectat).

Amintesc faptul ca bugetul asigurarilor sociale pentru anul 2016 a fost proiectat pe un deficit bugetar de 14,44 miliarde lei (la o valoare de cheltuieli de 52,5 miliarde lei) suma care a fost transferata de la bugetul de stat, de aceea orice masura luata privind acest buget trebuie atent cantarita…Chiar cu o creștere de 5% în 2017, adică la un produs intern brut de 815 miliarde lei, masurile cumulate de eliminare a celor 102 taxe, aplicarea Codului Fiscal și eliminarea impozitului pe pensii înseamnă un impact de 1,2% din PIB.

Acest nivel de deficit exista in conditiile in care in primele 9 luni ale anului 2016 incasările din contribuții de asigurări sociale la bugetul general consolidat au fost mai mari cu 6,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Trebuie mentionat contextul acestei cresteri coreland si cresterile de cheltuieli ale bugetului de asigurari sociale, in conditiile în care a crescut nivelul vărsămintelor la Pilonul II de pensii, (cota de contribuții s-a marit de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016), precum și fiind direct afectat de aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale.

Numar pensionari/ nivel pensie

nivel-pensii-2016-copy

Criza financiară, deficitele bugetare și mobilitatea forței de muncă

Criza reprezintă o manifestare de moment, violentă, a unor realități dificile. Apărută oficial în iulie 2007, criza financiară actuală  nu mai este o criză. 5 ani reprezintă deja o perioadă de depresiune economică al cărui final nu este cunoscut.

Denumită adesea criza W, datorita momentelor de platou urmate de alte caderi ale pietelor financiare, situatia actuala nu o regasim in niciun manual de economie. Sunt 5 ani de criza a monedei euro, 5 ani de deficite bugetare care au dus la retrogradarea a ratingurilor celor mai importante economii ale lumii. Cu 5 ani in urma ideea ca SUA nu are triplu A era de neconceput. Acum un an John Ogg scria un articol interesant „The Last Countries with Triple-A Ratings” iar la o recitire a articolului vedem ca o parte din aceste tari in perioada care a trecut de la scrierea articolului si pana in prezent deja l-au pierdut.

Solutia nu a fost gasita. Au fost 5 ani de nenumarate summit-uri G8, G20, consilii europene, ECOFIN-uri avand aceeasi tema: criza euro/criza financiara. Pentru ziua de astazi, dna Merkel solicita un nou plan financiar pentru zona euro, dl. Monti face noi taieri de bonusuri si schimbari ale legislatiei pensiilor, dl.Hollande suprataxeaza marile averi si tranzactii financiare iar in Spania si Grecia sunt greve nationale. In concluzie nu avem o abordare unitara in zona euro si nu se intrevede acea luminita de la capatul tunelului.

Europa e confruntata cu decizii dificile, pentru salvarea economiilor si finantelor statelor membre. Cu toate ca Europa nu se reduce la zona euro, 328 mil locuitori traiesc in tarile din zona euro din totalul de 500 mil. si reprezinta ca pondere a cheltuielilor un procent majoritar din consumul european. Poate tocmai acest consum a determinat o disfunctionalitate a pietei financiare, bazata pe o acumulare fara sustenabilitate financiara. A vedea si a vrea sunt elemente care tin de psihologia consumatorului. A putea tine insa de capacitatea sistemului financiar de a ramane sustenabil. Cand acesta din urma decide ca venitul imediat e mai important decat capacitatea pe termen lung de a recupera imprumutul atunci piata se distorsioneaza, aparand un surplus de bani fictivi fara acoperire in cash.

Economiile EU15 sunt obisnuite cu un nivel al consumului care daca scade creeaza spirale de criza economica, care influneteaza toate pietele, inclusiv cea de sanatate, asigurari si pietele de valori si financiare. Cresterea unor costuri sociale in bugetele nationale pe un astfel de fond sunt firesti, dar daca acestea depasesc un anumit prag devin la randu-le creatoare de alte spirale de criza atat pentru beneficiari (prin crearea dependentelor de stat) dar si pentru restul populatiei si investitorilor carora taxele majorate aplicate ii fac necompetitivi pe piete.

In acest complex de factori apar deficitele structurale majore ale economiei. Solutionarea acestuia se face prin infuzie de lichiditati care pot veni din surse proprii (vanzarea activelor statului), stabilirea unui regim de austeritate (reducerea costurilor statului – afaceri neperformante, reducere de salarii si eventual de personal) sau prin venituri externe sistemului, din imprumuturi interbancare sau de la institutiile internationale de credit. Nici o infuzie de capital nu va da roade daca nu se fac investitii in sustenabilitatea economiei. A o face productiva inseamna mai multe lucruri: sa vezi unde sunt sincopele sistemului (fonduri structurale blocate, TVA platit anterior incasarii, evaziune fiscala cu cele 3 vulnerabilitati sistemice: frauda, eroare, coruptie), sa anticipezi nevoile viitoare ale pietelor si sa te adaptezi acestor nevoi atat prin investitii in tehnologie cat si in formarea profesioanala. Fara doar si poate fiecare din acestea presupun abordari specializate si a caror finalitate nu se intrevede pe termen foarte scurt.

Caderea pietelor finaciare in zona euro nu inseamna doar falimente si somaj, ci si caderea sistemelor de asigurari (de viata, batranete, sanatate) private bazate pe investitii si piata imobiliara. O piramida demografica intoarsa, fara perspective optimiste pe termen mediu determina o presiune suplimentara pe bugetele speciale. Acestea isi arata acum, mai mult ca oricand limitele. Pe de o parte sunt reduse veniturile ca urmare a intrarii in faliment a multor investitori, care la randu-le produc somaj (deci cost si nu venit) pe de alta parte avem un somaj structural mare in randul tinerilor (in Spania a ajuns la 50%) ale caror modele generale de viata nu se suprapun cu realitatile pietelor. Asteptarile nerealiste, inexistenta unei experiente practice si inadaptabilitatea curiculei scoalare la nevoile pietei sunt elemente cu care se confrunta in mai mare sau mai mica masura intreaga Europa.

Este firesc ca investitorii sa se uite spre est. La inceput au fost statele din fostul bloc comunist, care odata intrate in UE devin din ce in ce mai putin atractive datorita costurilor mari. De ce exista aceste costuri? Tocmai ca urmare a standardelor de viata stabilite de reglementarile europene. O paine preparata fara atingere presupune un cost mai mare decat o paine facuta de la zero de o persoana, faina neaditivata si ambalata presupune alte costuri decat cea produsa in conditii empirice in India. Dar India si China reprezinta concurenta pentru lucratorii din Europa, asa cum mirajul unui alt stil de viata, cu ore libere si drept de vot real il reprezinta pentru cetatenii din Pakistan si China- mirajul stilului de viata din Europa.

Vedem cum investitiile migreaza spre est iar populatiile spre vest. Acest aflux migratoriu incepe sa ne sperie cu cat vedem ca in scolile europene sunt mai multi copii de alte rase decat cea alba, preponderenta cu 20 de ani in urma. Ne intrebam daca din punct de vedere cultural se adapteaza, daca rezoneaza cu principiile noastre. Apoi apar alte intrebari: avem somaj, ce facem cu un aflux migratoriu care face „turism de prestatii” (nu-mi apartine sintagma, dar devine tot mai folosita).

Sunt analisti care spun ca migratia este singura salvare a sistemelor de pensii bazate pe sistemul pay-as-you-go. Atunci e de bine.

Romanii, la randul lor sunt astazi in fata unui curs valutar care ii sperie. Pietele financiare care au reactionat la criza politica se vor linisti, probabil dupa referendum. Raman insa probleme de rezolvat dupa ziua de duminica. Unele masuri sunt deja anuntate precum TVA redus la alimentele de baza, TVA achitat la momentul incasarii, axa speciala de finantare pentru irigatii. Din pacate asta insa nu va avea impact direct asupra celor care au picat bac-ul sau a celor 300.000 de firme care au dat faliment dupa introducerea impozitului forfetar. Nu va avea impact direct nici asupra numarului de asistente de la reanimare, cele ramase in sistem si care si ele sunt cu gandul la a pleca in UK sau Franta. Nu va avea impact nici asupra atractivitatii sistemului de invatamant, unde in continuare vor fi angajati suplinitori dintre persoanele care au picat definitivatul.

Ca toate acestea sa se faca e nevoie de reforme, de bani investiti pe termen lung si de o acceptare ca am ajuns la un prag de la care, ca sa mergem mai departe e nevoie de un acord al tuturor. Criza constanta politica, finalizata acum cu un indemn la boicot electoral a presedintelui unei tari, stat membru UE nu are cum sa nu ne afecteze pe fiecare din noi, direct sau indirect.

Trebuie sa privim in jur si sa intelegem ca Europa pe care o imaginam ca salvatoare are ea insasi propriile probleme. Are somaj, are relocari de investitii, are populatii din statele fostelor colonii care poate sunt la prima, a doua sau chiar a treia generatie de emigranti, inca neintegrati in societatea statului de resedinta. Entuziasmul anilor 90 fata de statele estice a disparut odata cu aparitia instalatorului polonez care l-a lasat fara activitate pe instalatorul britanic mult mai scump, acum 8-9 ani. Astazi presiunea populara pentru pastrarea restrictiilor pe piata muncii e mai mare decat considerentele de natura economica ale investitorilor sau trezoreriei nationale. De altfel nici analizele „la rece” nu ajuta prea mult in schimbarea perceptiilor, analize care arata ca nivelul maximal in tarile cele mai tentante pentru migratie si mobilitate au o populatie formata din imigranti de sub 1% din total populatie la nivelul anului 2010. Din pacate aceasta este realitatea de azi.

Din fericiere, majoritatea romanilor care lucreaza in Europa sunt oameni bine integrati in societate, care nu au creeat probleme de natura sociala. Cu mici exceptii nu putem vorbi de retele de crima organizata. Acesta a fost unul din marile atuu-ri ale discutiilor cu diversi oameni politici, investitori dincolo de ponderea insemnata in PIB-ul statului de rezidenta a muncii lor.

Reusita deschiderii unor noi piete (Germania, partial; Norvegia) nu schimba in mare masura faptul ca a reinceput sa se vorbeasca despre migratie cand e vorba de cetatenii din Bulgaria si Romania si nu despre mobilitate. Asta e o tema la care avem datoria sa meditam si sa reamintim ca indiferent de criza, guvernantii nu au voie sa incalce principiile tratatelor constitutive ale UE si trebuie sa gaseasca solutii ca fiecare din cei 500 mil locuitori sa se poata bucura de aceleasi drepturi.

Calul troian si criza euro

     Criza euro apare ca o fireasca consecinta a aparitiei monedei unice in 2000. Statele membre ale Uniunii Europene nu sunt, cum nici oamenii nu sunt la fel. Economiile lor (pe care se bazeaza si arsenalul militar si diplomatic) au pornit de la starturi diferite, unele sunt foste puteri coloniale, altele au traversat perioada crahului din anii ’30 mai usor (scaderea economica a UK a fost de 23% fata de 46% SUA si 44% Germania in 1933), sau pe care efectele celei de-a doua confragratii mondiale le-a afectat mai putin (Franta vs. situatia Italiei), tari care au primit ajutoare si stergeri de datorii postbelice si suport la reunificare (Germania).

      Perioada razboiului rece a reprezentat pentru EU 15 o situatie de reasezare a economiei, bazata atat pe consumul intern hiperstimulat cat si patrunderea pe noi piete (cei 4 tigri asiatici (un simplu ex.) au reprezentat pentru piata europeana o resursa ieftina dar si o piata de desfacere pentru produse de lux, cam ceea ce este azi Rusia si satelitii sai).

      Grecia are un parcurs atipic, pentru ca a devenit membra a UE la presiunea Frantei (gen. de Gaulle nu a acceptat o Europa fara patria democratiei participative), demonstrand la Consiliul din iunie 2000 (Consiliul Euro) ca indeplineste toate criteriile economice (rata inflatie, deficit bugetar, datorie publica, rata de schimb valutar).

      Aceste lucruri au fost infirmate de un audit al Comisiei din 2004, cand s-a apreciat ca cifrele au fost optimizate, deficitul bugetar datorat investitiilor militare fiind pentru anul de referinta 1999 (anul de raportare al zonei euro) 3,38% fata de limita maxima de 3%.

       La prima vedere aceasta pare o informatie cel putin ciudata, ca abia in 2004 sa se observe o diferenta cand Grecia a inregistrat o adancire a deficitului public de la an la an (-3,7% in 2000, -4.5% in 2001, -4,8% in 2002, -5,6% in 2003, -7,5% in 2004). Nici dupa audit situatia Greciei nu s-a schimbat, aceasta continuand sa aiba deficit mare, acoperit de imprumuturi de pe piata bancara europeana la rate de dobanda avantajoase pentru banci, ceea ce a condus evident la o crestere a indatorarii iar defictul ajungand in 2008 la -9,8% iar din 2009 acesta avand deja 2 cifre (15,8% fiind si maximul atins). Primul an insa in care inflatia Greciei intra in marja este 2007, dar anul electoral (anticipat) 2008 a determinat cresterea inflatiei la 4,24%.

     La 1 ianuarie 2002 cand Grecia a introdus oficial moneda euro, rata de schimb a fost fixata la 340.750 drahme = 1 euro, an in care inflatia Greciei a ajuns la 3,91% depasind marja stabilita din primul an.

     Important de observant si rata de crestere a valorii obligatiunilor lansate de guvernul elen: de la o valoare de piata de 4,53% in iulie 2007, la 1,78% in iulie 2009 (cand brokerii au cumparat tot ce era pe piata in mai putin de 2 ore), la 26,5% in iulie 2011, cand s-a vorbit prima oara de un bailout pentru Grecia. Acesta a fost unul din motivele de ingrijorare ale sistemului bancar la bailout-ul propus de Nicholas Sarkozy si Angela Merkel. 50% din ceva insa e mai mult decat 100% din nimic. BRD este una din bancile surpaexpuse in Grecia prin pierderea a 48% din valoarea sa de piata in ultima luna.

      Ce a insemnat asta insa pentru grecul de rand? Ca economiile lui au scazut, dar au crescut costurile de viata cu aproximativ 43% in mai putin de 10 ani. Cu un salariu minim de 877 euro are costuri ale vietii ceva mai mari decat cele ale unui francez al carui salariu minim este de 1365 euro sau al unui neamt cu 1758 euro. Asta a dus inevitabil la o crestere a ratei de indatorare a populatiei.

      Pe de alta parte Grecia nu mai este o destinatie de business dupa intrarea in zona euro, costurile fortei de munca fiind mai ridicate decat in cele din imediata vecinatate. Singurul generator de locuri de munca (26% din locurile nou infiintate fiind in acest sector) fiind turismul cu o pondere de 18% in PIB (in 2010).

     Alegerile anticipate din noiembrie 2009, la jumatatea mandatului (alegerile fiind in 2007), au readus socialistii lui Papandreou la putere (dupa o lunga opozitie), electoratul bazandu-se pe promisiunile de renegociere a Acordului cu UE si FMI, dar rezultatul a fost un pachet de masuri de austeritate pentru scaderea deficitului bugetar, fara a reduce si rata somajului (16,3% in iulie 2011).

     Fireste ca acestea nu sunt masuri populare nicaieri in lume, iar populariatea partidului socialist a scazut sub 27%. Din punctual de vedere al presedintelui de partid, Papandreou si-a jucat singura carte pe care o avea, presand cu referendumul cancelariile europene care au negociat pachetul de austeritate deplasand principiul suveranitatii nationale catre cel al sigurantei si stabilitaii monedei unice. Acum isi preseaza rivalii politici, conservatorii de la Noua Democratie (al carui presedinte i-a fost coleg de camera in timpul facultatii) sa intre alaturi de el la guvernare intr-un guvern de unitate nationala.

      Grecii obisnuiti vor avea un drum lung pana la reintoarcerea bunastarii in conditiile aprobarii planului german-francez, iar presiunile politice elene nu vor schimba foaia de parcurs.

       Guardian a reamintit astazi de calul troain grec care a intrat in zona euro. Calul troian nu a aparut insa in 2011 si nici in 2009 ci in 2000 cand Comisia a inchis ochii la neindeplinirea marjelor economice stabilite pentru siguranta zonei euro si a ratei de indatorare a populatiei (catre bancile cu profit externalizat in Franta, Austria si Germania). Cand o banca nu isi calculeaza corect riscurile va pierde mai devreme sau mai tarziu, doar marja de timp facand diferenta dar nu si finalitatea.

Proiectul legii pensiilor, intre reforma si necunoscut

In aceste zile subiectul central este proiectul legii sistemului public de pensii. Aud multe opinii foarte inversunate toate, dar atat de putin motivate cu argumente solide.

În anii precedenţi, sistemul de pensii din România a suferit numeroase reforme, menite să îmbunătăţească sustenabilitatea sistemului de pensii confruntat cu provocari demografice majore şi mari semne de întrebare privind adecvabilitatea sa în viitor. Acest fapt a determinat crearea unui sistem complex de pensii bazat pe mai multe componente (3)

Principiul fundamental care a stat la baza sistemului de pensii multi-pillar a fost acela al diversificarii surselor de finantare a veniturilor din pensii prin suportarea acestora, atât de catre sectorul de stat, cât si de cel privat.  S-a combinat astfel un regim de prestatii definite, de tip redistributiv si bazat pe solidaritatea între generatii, cu scheme diverse de capitalizare prin fonduri de pensii cu contributii definite obligatorii, administrate privat (pilonul II) sau complet voluntar si sustinut de asigurat si administrat privat (pilonul III).

Implementarea în cadrul sistemului de pensii a unor noi componente, facultative şi obligatorii, administrate privat urmăreşte in principal creşterea calităţii vieţii pensionarilor prin degrevarea parţială a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pilonul 1 este reprezentat de sistemul public de pensii  care se organizează şi funcţionează având printre principiile de bază şi principiul solidarităţii sociale PAYGO – pay as you go, (numit de unii autori al transferurilor în flux) conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale. contribuţiile beneficiarului sunt investite de fondul de pensii. În momentul ieşirii la pensie, suma acumulată prin aceste investiţii este transformată într-o anuitate – o sumă care va fi plătită periodic pe tot parcursul vieţii beneficiarului. Apar aici trei variabile importante: mărimea contribuţiei şi rata de rentabilitate a investiţiilor fondului, care împreună determina valoarea sumei acumulate şi rata anticipată a rentabilităţii nominale (dependenţa de rata anticipată a inflaţiei şi de cea a rentabilităţii reale), pe baza căreia suma acumulată este transformată în pensie (anuitate).

Sistemul a fost initiat de Otto von Bismarck si se baza pe principiul potrivit caruia fiecare persoana trebuie sa contribuie la un sistem de pensie de-a lungul vietii, din suma colectata platindu-se pensionarii (aflati la acel moment in plata). Anuitatea era platita persoanelor care implineau varsta de 70 de ani, in conditiile unei sperante de viata de 45 de ani, la acel moment. Sistemul se baza si pe contributia guvernului federal egala cu o treime din costul de subscriere.

Trăsăturile caracteristice ale sistemelor din pilonul I sunt instituite prin lege, au natură obligatorie, au caracter universal, vizând, în general, toţi lucrători si sunt finanţate din taxe, contribuţii de securitate socială sau prin capitalizare. Sistemele de pensii „pas cu pas” sunt obligatoriu publice, deoarece se bazează pe promisiunea că pensiile pentru actuala generaţie de lucrători va fi plătită prin taxarea generaţiei viitoare. Valoarea pensiei nu are neapărat legătura cu valoarea contribuţiei. Există sisteme în care pensia reprezintă o sumă fixă, indiferent de sumele cu care a contribuit beneficiarul. Aceasta este pensia de bază, pensia minimală, întâlnită de exemplu în Marea Britanie. Există de asemenea posibilitatea ca valoarea pensiei să difere în funcţie de dimensiunea contribuţiei, cum este cazul în Germania,  Benelux si Romania.

La prima vedere pare un sistem sigur, fara cusur. Un prim dezavantaj al sistemului îl reprezintă insa vulnerabilitatea în faţa îmbătrânirii populaţiei, fenomen care creşte rata de dependenţă. Deoarece pensiile sunt plătite din contribuţiile angajaţilor, indicatorul crucial pentru sănătatea sistemului este raportul de dependenţă: numărul de pensionari (beneficiari) faţă de numărul de angajaţi (contribuitori).

O alta problema este inflatia. Sistemul „pas cu pas” permite indexarea pensiilor, fiind astfel posibilă creşterea pensiilor peste valoarea ce rezultă din contribuţia beneficiarului, ţinând cont de pildă de evoluţia veniturilor din economie – împărţind astfel cu pensionarii roadele productivităţii crescute. Dincolo de redistribuţia verticală (între generaţii), în funcţie de preferinţe politice, sistemul poate fi folosit şi pentru redistribuirea orizontală: pentru transferul de resurse de la cei mai înstăriţi la cei mai săraci. Dar in cazul inflatiei valoarea contributiei preseaza mai greu pe contributori, astfel prin indexarea pensiei sa poate fi mentinut un venit acceptabil pentru pensionari.

Care este situatia sistemului de pensii in Romania?

Pana in anul 1990 rata de dependenta era situat in jurul valorii de 3.42, fiind o valoare normala, care permitea existenta unui fond satisfacatoare, in timp ce in 2009 era de 0,94%. In 1997 sistemul public de pensii din România reprezintă o cheltuiala din PIB de 5,26% (cea mai mica valoare), in timp ce in 1991 reprezenta 7,1%, iar in 2009 a fost 8% .

Începând din anul 1995, sistemul paygo a înregistrat deficite, suportate prin transferuri din bugetul de stat. Una din cauzele creşterii deficitelor din sistemul public de pensii a fost creşterea rapidă a numărului de beneficiari pe parcursul anilor ‘90. Între 1990 şi 2002, numărul de beneficiari din sistemul public de pensii a crescut de la 3.4 milioane în 1990 la 6.2 milioane în 2002 (din 2005 sistemul a platit doar pentru 4.6 milioane pensionari, ceilalţi fiind plătiţi direct din bugetul de stat), când a atins punctul maxim – în special datorită creşterii numărului de persoane care s-au pensionat anticipat şi pe caz de invaliditate. In 2009 din numarul total de pensionari de 5,54 milioane, din care doar 41% au stagiul complet de pensionare si varsta de pensionare, iar varsta reala medie de pensionare este 54 de ani, desi legal este de minim 58 ani si 10 luni (femei) si 63 ani si 10 luni (barbati).

Ca şi celelalte ţări foste socialiste, România a intrat în perioada de tranziţie cu un sistem de pensii PAYG în care pensionarii sunt plătiţi din contribuţiile salariaţilor actuali, iar cuantumul pensiilor este legat de nivelul venitului (cu perioade de contribuţii minime), dar nu direct relaţionat de contribuţia totală (in special cazul perioadelor asimilate: stagiul militar, studiile superioare).

Guvernul a reacţionat prin creşterea ratei de contribuţie si reducerea valorii pensiei. Din 1990, rata a crescut mai mult de două ori (de la 17% la 35%). România are acum una din cele mai ridicate rate de contribuţie socială în raport cu celelalte economii în tranziţie.

Pe de alta parte valoarea reala a pensiei a scazut, cea mai mica rata fiind in 1997, 49,7% din pensia reala existenta in 1990, ca putere de cumparare, iar rata de inlocuire a ajuns la un minim de 35% in 1995 fata de 44,6% in 1990. Dintr-o analiza a CN Cartel Alfa facuta in oct.2009 rezulta faptul ca la 1 leu contribuit, primesti pensie 0,25 de bani, adica un randament nominal de -75%.

Toate acestea au determinat un deficit mare al bugetului de asigurari sociale, care a crescut in 2009 la 15%, in valoare nominala reprezentand 1,5 miliarde de euro. O nota de plata enorma, marca acestui guvern.

Potrivit Raportului de Sustenabilitate 2009, publicat de Comisia Europeană impactul bugetar al îmbătrânirii populaţiei va depăşi de câteva ori costul total al actualei crize financiare şi economice. Cheltuielile publice cu pensiile (de stat) vor creşte în medie, la nivelul întregii Uniuni Europene, de la 10,2% din PIB (în 2010) la 12,5% (în 2060), pe fondul reducerii natalităţii, îmbătrânirii şi reducerii populaţiei. Peste 50 de ani, România va fi pe locul 5 în cadrul UE în topul statelor cu cea mai mare pondere în PIB a cheltuielilor cu pensiile, fiind depăşită doar de Grecia, Luxemburg, Slovenia şi Cipru.

Raportul Comisiei Europene arată că România are un deficit de sustenabilitate de 9,1% din PIB, adică trebuie să-şi ajusteze, pe termen lung, execuţiile bugetare cu acest procent, pentru a ajunge la o situaţie în care finanţele publice sunt sustenabile şi sănătoase. Cea mai mare parte din acesta (7,4% din 9,1% din PIB) vine din creşterea cheltuielilor cu plata pensiilor de stat.

Astfel  dacă sistemul public de pensii este menţinut la parametrii actuali, România va ajunge în 50 de ani să cheltuiască jumătate din bugetul general consolidat numai pentru plata pensiilor publice. Pentru a preveni această situaţie sunt recomandate reforme parametrice în sistemul public şi dezvoltarea accelerată a sistemului de pensii private, situaţie valabilă şi în alte state ale UE.

Solutiile nu pot fi altele decat cele luate de toate statele UE si anume cresterea varstei de pensionare, ceea ce sustine pe de o parte cresterea veniturilor si reducerea cheltuielilor bugetului asigurarilor sociale.

Insa, ca orice masura intr-un sistem de pensii, orice masura luata are efect domino atat asupra populatiei active cat si a celei beneficiare, atat pe termen scurt cat si pe termen lung.

Astfel nu pot sa nu fiu de acord cu principiul cresterii varstei reale de pensionare corelata cu o penalizare a pensionarii anticipate si a descurajarii pensiilor de invaliditate abuzive.

Dar exista niste nuantari aici. Egalizarea stagiilor, despre care am vorbit intr-un alt articol, este cea mai buna solutie pentru Romania. De asemenea trebuie gasita o formula compensatorie pentru mamele cu mai multi copii, in conditiile istorice din Romania comunista a politicii pronataliste, nesustinuta de un concediu de cresterea copilului. O alta categorie care trebuie sa beneficieze de o discriminare pozitiva este reprezentata de cei care au lucrat in conditii de grupa de munca, in acelasi context istoric, in care reducerea noxelor si a factorilor perturbatori pentru sanatate nu facea parte din politica sustinuta de stat.

Din expunerea de motive a proiectului de lege privind sistemul de pensii rezulta o crestere a veniturilor bugetului public consolidate cu 338 milioane lei in 2011. Dar nu aflam impactul asupra deficitului bugetului asigurarilor sociale. De asemenea nu aflam unde se situeaza temporar maximul curbei de efect, de unde deficitul incepe sa scada, si care va fi valoarea contributiei angajatului si angajatorului la acel moment. In acest context ar trebui sa credem pe cuvant ca vor creste veniturile bugetului consolidate, fara a sti daca si cele ale bugetului de pensii vor fi in crestere…

%d blogeri au apreciat asta: